Secret de familie - Un secret

Ecranizând romanul autobiografic al psihanalistului Philippe Grimbert, cineastul francez Claude Miller îşi exorcizează demonii într-o consistentă dramă psihologică unde vinovăţia supravieţuitorilor Holocaustului întâlneşte love story-ul şi melodrama de epocă.

Cartea lui Philippe Grimbert, Un secret, care a apărut în traducere şi în România, la Editura Trei, nu a fost scrisă decât după ce psihanalistul şi-a încheiat propria analiză. Intenţia autorului a fost în primul rând aceea de a oferi un fel de cimitir literar rudelor sale ucise în Holocaust, dar şi de a da mai departe o experienţă de viaţă.

Pe când era adolescent, Philippe Grimbert, care de mic îşi construise un frate fictiv ce excela în tot ceea ce nu era el performant- mai ales sport -, află de la o prietenă de familie că de fapt chiar avusese un frate vitreg care murise în Holocaust şi că părinţii lui fuseseră iniţial cumnaţi.

Claude Miller a găsit multe puncte comune între cartea lui Grimbert şi propria sa viaţă, pentru că şi el provine dintr-o familie decimată de Holocaust. Interesant că acesta e primul film în care cineastul născut în 1942 îşi explorează propriul trecut. (Poate pentru că la el procesul de integrare a durat mai mult.).

Ecranizând cartea, Claude Miller a optat împreună cu co-scenarista Natalie Carter pentru rezumarea prezentului la o singură zi, cea în care tatăl autorului pleacă să cutreiere străzile, dărâmat de moartea câinelui pe care-l eliberase din lesă, eveniment ce împrospătează sentimentul de vinovăţie care îl urmărise întreaga viaţă.

Cu eroul filmului vorbind din off cu vocea lui Mathieu Amalric, cel care îl interpretează pe eroul ajuns matur, secvenţele din zilele noastre (un fel de a spune, pentru că sunt din anii '80) nu echilibrează principala parte a filmului, cea care se ocupă de anii '30-'40.

Dovedind un travaliu minuţios de reconstituire a epocii, care pleacă de la costume şi recuzită şi sfârşeşte în tonurile de culoare ale imaginii, Claude Miller recurge în schimb la un decupaj dificil. Acţiunea filmului pleacă din anii '50 pentru a arunca un punct de sprijin în anii '80, după care se întoarce şi mai mult în timp, la anii '30, derulând de acolo evenimentele care reprezintă, de fapt, lucrurile pe care prietena familiei i le povesteşte eroului adolescent.

Filmul cochetează de multe ori cu melodrama, datorită pasiunii de neoprit dintre Tania (Cécile de France) şi Maxime (Patrick Bruel), cei doi cumnaţi a căror vină e că nu-şi pot ascunde sentimentele.

Deşi nu e poate în cel mai fericit mod structurat şi nu are atât de mult insight pe cât ar fi putut avea, filmul îţi captează interesul ca poveste. Ceea ce era un pericol se dovedeşte de fapt un avantaj: nu sunt multe filme care tratează despre Holocaust în termenii sentimentului de vinovăţie dat de o dragoste nedorită şi ai unui triunghi conjugal.

Fără îndoială, faptul că spectatorul află de pe genericul de deschidere că filmul e inspirat dintr-un caz real e în avantajul filmului. În schimb, faptul că anii '80 sunt filmaţi în alb-negru nu e justificat decât poate de faptul că trecutul e mai viu pentru erou decât viaţa prezentă. Altfel, alb-negrul pică destul de forţat în contextul filmului.

Un secret e un film onest şi muncit, dar nu te dărâmă nici ca realizare, nici prin forţa ideilor. A avut multe nominalizări la Premiile César în 2008, dar un singur premiu, pentru Julie Depardieu (rol secundar feminin).

Un secret / Secret de familie
Regie: Claude Miller,
cu: Cécile de France, Patrick Bruel, Julie Depardieu, Ludivine Sagnier, Mathieu Amalric, Nathalie Boutefeu.