Data viitoare, pe aceeaşi scenă - Alexandra Costin

În lumea noastră muzicală persistă autosuficienta bucurie a pasajelor dificile cântate curat, lipsa greşelilor fiind de ajuns pentru a atenua aproape total acea dorinţă de autodepăşire fără de care un artist se transformă într-o vetustă colecţie de gesturi rutiniere.

Din păcate, momentele în care colectivele noastre simfonice reuşesc să depăşească această stare sunt destul de rare. Totuşi repetarea cu o mai mare frecvenţă a condiţiilor ce pot face dintr-un "banal" concert de stagiune un eveniment, fie el şi local - ceea ce la un oraş de peste două milioane de locuitori este destul de semnificativ - poate crea un gen de emulaţie pe termen lung. Astfel apar premisele unor rezultate ce vizează şi paliere mai înalte ale artei interpretative, cum ar fi cultul pentru o performanţă sonoră de nivel european. Din fericire, o serie de paşi s-au făcut la Orchestra Naţională Radio, existând aici din ce în ce mai frecvent concerte care depăşesc acel nivel al "muncii pentru salariu". Pentru că, oricât am vrea să reducem la ideea unei "slujbe" obişnuite meseria de instrumentist în orchestră, ea nu poate fi realizată fără un grad de implicare pe care alte ocupaţii nu-l solicită. O astfel de senzaţie de participare afectivă ne-a oferit un concert obişnuit de stagiune, dirijat de Gheorghe Costin şi având-o ca solistă pe Alexandra Costin. Este adevărat că atunci când dirijorul şi solistul sunt parteneri de o anumită altitudine profesională şi orchestra se implică mai mult. Am ascultat cu această ocazie o versiunea a Simfoniei a V-a de Ceaikovski în care am simţit pulsând pasiunea, frământările specifice marelui romantic rus, am admirat solouri construite cu talent la suflători, o bogată consistenţă a partidelor de coarde, totul într-o curgere firească, controlată cu inteligenţă stilistică şi emoţie de dirijorul Gheogrhe Costin.

În stagiunea ce se apropie de sfârşit am avut ocazia de a asculta mai mulţi tineri instrumentişti români "şcoliţi" şi în afara ţării, fie stabiliţi în străinătate, fie aflaţi încă la studii. Pianista Alexandra Costin, de exemplu, în timpul şi după ce a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa profesoarei Dana Borşan, a beneficiat de burse la Academia de vară din Cervo (Italia), la Nisa, la Wiener Music Seminar, pentru ca în anul universitar 2002-2003 să studieze la prestigiosul Mozarteum din Salzburg. La ora actuală, îşi realizează masteratul la Baylor University din Texas. Aceşti tineri trebuie încurajaţi, iar publicul o face, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Alexandrei Costin. Păcat că dintr-un exces de modestie combinat cu emoţia cu totul specială de a cânta pe această scenă (în ciuda unei deja bogate experienţe concertistice) solista nu a oferit un bis pe care publicul îl dorea, cu siguranţă.

Concertul în la minor pentru pian şi orchestră de Grieg a beneficiat în interpretarea Alexandrei Costin de o versiune extrem de convingătoare, profund romantică, expresivitatea tuşeului impresionând în pasajele lirice, conturate cu talent. O personală îmbinare de forţă şi delicateţe a conferit celebrului concert romantic o interpretare pe care melomanii care au ratat această seară au de ce să o regrete. Poate data viitoare, pe aceeaşi scenă.