Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia" a găzduit, pentru al doilea an consecutiv, rezidenţele coregrafice din cadrul programului european "Jardin d'Europe". Există două aspecte care trebuie tratate distinct în analiza evenimentului. Pe de o parte, trebuie avută în vedere organizarea, pe de altă parte, calitatea artistică a "produselor" prezentate sub formă de
work in progress. În aceeaşi zi, a avut loc şi prezentarea spectacolului
First Steps, rezultat al colaborării dintre coregrafele Carmen Coţofană şi Mihaela Dancs şi dramaturgul portughez Rui Catalao, proiect inclus tot în programul "Jardin d'Europe".
Din punct de vedere organizatoric, evenimentul a evoluat, în comparaţie cu
ediţia din 2008. Asociaţia Artlink a dovedit că ştie să determine o creştere a interesului pentru dansul contemporan. Dacă, anul trecut, printre spectatori se aflau, în principal, membrii activi ai comunităţii dansului din România, acum publicul a fost mult mai divers şi mai numeros.
Artiştii aflaţi în rezidenţă au fost din România, Paul Dunca şi Florin Flueraş, din Marea Britanie, Matthias Sperling, iar din Japonia/Portugalia, Hajime Fujita.
Prezentarea lui Florin Flueraş,
a brave search for ultimate reality, a fost realizată sub forma unui
work in progress care, aflăm de la autor, va fi definitivat în septembrie 2009. Ceea ce am putut vedea nu a ieşit prea mult de pe traiectoria cu care
ne-a obişnuit Flueraş. Încercînd să trec dincolo de o judecată de gust, trebuie să recunosc, însă, că nu putem să ne agăţăm la nesfîrşit de ideea că publicul românesc nu e pregătit încă pentru tipul de experiment propus de Florin Flueraş. Din principiu, nu analizez radical creaţii cu statut de
work in progress. Totuşi, orice variantă incipientă spune foarte multe despre cum se va dezvolta o propunere artistică. Ceea ce
ne-a prezentat Florin Flueraş a fost un melanj de variante discursive diverse, fără coerenţă (poate aşa se şi vrea, de vreme ce autorul ne spune răspicat că încercarea de a înţelege ceea ce vedem ne blochează posibilitatea de a percepe... Sau, cel puţin, aşa
s-ar traduce ceea ce Florin Flueraş a comunicat, în limba engleză, în cadrul prezentării).
Florin Flueraş a fost ajutat de Maria Baroncea în simularea unor parodii ale iconografiei creştine. Cine a văzut, la Bucureşti, spectacolul lui Herman Diephuis,
D'après J.C., a perceput, probabil, propunerea lui Florin Flueraş ca pe o caricaturizare cu tendinţe parodice. Va fi interesant de urmărit cum va rezolva Florin Flueraş, în spectacolul finit, dificultăţile legate de juxtapunerea unor discursuri din categorii logice atît de diferite şi, mai ales, cum va reuşi să găsească latura performativă a unei propuneri care, deocamdată, în varianta prezentată, are aerul unor note explicative inserate
într-un articol despre crize identitare.
Prezentarea lui Paul Dunca,
Lady Elizabeth, a fost mai mult o lecţie de istorie decît un
performance, latura perfomativă fiind contrabalansată de informaţiile strict istorice pe care coregraful ni
le-a furnizat despre Elizabeth Asquith, devenită prinţesă Bibesco prin căsătoria cu Antoine Bibesco. Dacă putem să ne raportăm la parastasul înscenat cu umor pentru Lady Elizabeth sau la asumarea ei ca personaj de către Maria Mora, atunci putem spune că
performance-ul în cauză are o tentă de
site specificity atît de pregnantă, încît ne temem că el nu va putea fi prezentat în alt context decît în proximitatea cavoului familiei Bibesco de la Mogoşoaia.
Creaţia lui Matthias Sperling (iar în acest caz accentuez cuvîntul "creaţie") a fost o lecţie de filozofie şi de psihologie aplicată prin recurs la arta coregrafică. Probabil modul în care Matthias Sperling caută să găsească o cale de a transcende dualitatea
minte-trup (de la Descartes încoace, o constantă a gîndirii occidentale) este tocmai cel care generează un limbaj coregrafic foarte personal. Trecem peste faptul că Matthias Sperling este un foarte bun dansator (el chiar
le-a oferit spectatorilor dans, în sensul propriu al cuvîntului). Calităţile sale de dansator sînt, de fapt, instrumente în vederea elaborării unei forme de limbaj născut din tensiunea dintre discursul mental şi cel corporal. Propunerea lui Matthias Sperling a fost analizată, în cadrul prezentării, de invitata sa specială, Ioana Lazăr (psihoterapeut), care a vorbit despre aspectele psihologice ale abordării coregrafice a lui Matthias Sperling.
Instalaţia realizată de Hajime Fujita,
The Other/I don't know you, a avut ca punct de pornire tot un concept filozofic consacrat, cel de alteritate. Instalaţia sa este o sinteză de spiritualitate japoneză şi europeană, prin care se caută o modaliate de a accede la unitate prin conştientizarea diferenţei.
Spectacolul
First Steps merită o analiză separată, avînd în vedere statutul său special (acela de coproducţie) din cadrul programului "Jardin d'Europe". În această fază a proiectului, se poate spune că produsul artistic poartă amprenta puternică a lui Rui Catalao. Firul dramaturgic este mai vizibil decît discursul coregrafic, fiind contrabalansat uneori doar de talentul interpretativ al celor două dansatoare, Carmen Coţofană şi Mihaela Dancs.
Ca o concluzie, cred că Asociaţia Artlink trebuie felicitată pentru modul în care face ca în România să existe acest fenomen cultural de care avem mare nevoie.
