Jeremy Irons se alătură grupului de prieteni format din Angela Gheorghiu, Marcel Iureş, Cătălin Ştefănescu, Marius Manole, Andi Vasluianu, Mihaela Michailov ş.a. care susţin Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis. Marele actor a ţinut să transmită şi un mesaj înregistrat tinerilor organizatori.
Angela Gheroghiu, susţinătoarea principală a ediţiei din acest an, i-a povestit actorului Jeremy Irons despre Festivalul Ideo Ideis de la Alexandria. Plăcut impresionat de ideea proiectului, acesta a trimis un mesaj de încurajare, unul care s-a transformat într-o destăinuire personală despre condiţia actorului şi despre felul în care teatrul poate schimba un destin.
"Teatrul este un mod extraordinar de a uni o comunitate. Îi uneşte pe participanţi într-un proiect comun, te obligă să lucrezi împreună pentru binele tuturor, te face să îl asculţi pe celălalt, să fii generos, să îţi îndrepţi atenţia şi către ceilalţi, te ajută să îţi diseci trăirile şi să comunici prin a spune poveşti" spunea actorul Jeremy Irons în respectiva înregistrare.
"Mesajul lui Jeremy ne onorează, ne bucură şi ne dă aripi" spune Andreea Borţun, unul din directorii festivalului. "Gesturi precum acesta, precum şi susţinerea pe care ne-o arată Marcel Iureş, Angela Gheorghiu, Cătălin Ştefănescu, Mihaela Michailov şi Marius Manole ne fac să credem că facem bine ce facem. Tocmai din acest motiv o sa încercăm să facem festivalul acesta să dureze cât mai mult", a adăugat aceasta.
Duminică, 16 august 2009, începe cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis din Alexandria. Pe lângă spectacolele celor 9 trupe incluse în concurs şi sesiunile de training la care aceştia vor participa în primele 3 zile de festival, în program mai apar şi o serie de evenimente speciale precum spectacolul Măscăriciul în regia lui Horaţiu Malaele, Chinezi şi Lecţia de la UNATC, Undo 90 - Teatrul Luni de la Green Hours, Zaruri şi cărţi - Teatrul Metropolis şi un spectacol-surpriză al regizorului canadian Michael Devine produs de asociaţia T.E.TA, ce va fi realizat în primele 4 zile ale festivalului şi prezentat înaintea galei de decernare a premiilor. Totodată, evenimente precum "Cinemateca târzie", prezentată de regizorul Gheorghe Preda, şi master-class-ul interactiv susţinut de membri juriului sunt puncte forte ale Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis.
Parteneri: Primăria Municipiului Alexandria, Consiliul Judeţean Teleorman, Millenium Communications, X3 Studios, Avon, Nemira, Athenee Palace Hilton, U.N.A.T.C, Asociaţia I.S. Drăgulescu, Editura Litera Internaţional, Librăria Cărtureşti.
Parteneri media: TVR Cultural, Radio Guerrilla, 24 FUN, Liternet.ro, The New York Times Book Review, Feestival.ro, The Chronicle
Sponsori: Coca-Cola Hellenic, TelDrum, Loteria Romana, Edelweiss Travel, Matcons, Eurotel, Cicalex, Germino