Ashton Kutcher face rolul vieţii sale în Spread / Playboy de L.A., în care este un playboy din oraşul L.A. (= Los Angeles) care se prostituează. Bun, nu are "tarif", totul e la mica-mare înţelegere: el are nevoie de un acoperiş (dacă e luxos, cu-atît mai bine) deasupra capului, în timp ce "clientele" sale au nevoie de corpul lui tînăr şi, dacă mai rămîne ceva, de puţină tandreţe. Scena cea mai tristă a acestui film care începe vesel şi se termină (foarte) trist (pînă şi morala e de doi bani) este aceea în care Nikki (Kutcher) se lipeşte de o babă siliconată pe marginea unei piscine sperînd ca, în schimbul prestaţiei sale, să primească un sandviş...
Dincolo de ieftinătatea poveştii (un regizor bun lucrînd pe un scenariu inspirat e capabil să scoată diamante şi din gunoaie), chestia cea mai jenantă în acest film rezidual nu este prostituţia din poveste, ci aceea din jurul ei. David Mackenzie, regizorul acestei salate cu gust de McDonald's, este britanic şi a mai făcut - în Anglia natală - cîteva filme mai mult sau mai puţin interesante (cel mai interesant fiind Young Adam, în 2003). Acum, se prostituează la Hollywood reciclînd vechiul American Gigolo (Paul Schrader, 1980) fără nimic din panaşul (distribuţie, muzică / Giorgio Moroder şi costume / Giorgio Armani) aceluia. Spread pare versiunea de recesiune a clasicului cool de acum aproape 30 de ani: un actoraş care nu e Richard Gere, ci consortul lui Demi Moore, o "Demi Moore" care nu e Demi Moore, ci Anne Heche şi un "standard de viaţă" în care singurul lucru mai acătării este vila cocoţată pe o colină losangelină. E un film făcut din resturi - ca un caviar strîns de pe masa unui restaurant scump şi revîndut la preţ redus în supermarket.
Kutcher, care apare în fiecare scenă cu bretele (cu excepţia scenelor în care trebuie să joace gol), nu pare deranjat de "sexploatarea" propriului corp, aşa că noi de ce am fi?