Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Concert Madonna, 2009

Praful de pe toba Madonnei


Eddie's site, august 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Când nu ai un stadion de Doamne-ajută pe care, pe lângă meciuri de fotbal, să mai ţii din când în când şi câte un concert la care să se adune lumea ca la urs, mai bine faci unul din următoarele lucruri: varianta a) te duci în magazin şi cumperi un concert cu Madonna (pe care oricum nu-l vei găsi) sau varianta b) - te duci pe torrente şi descarci, pac-pac, unul dintre ultimele ei concerte, eventual în format HD. Apoi îl pui la 5+1, dolby surround, torni o bere, un whiskean, o ţuică, o secărică şi te bucuri de show.

În cazul - masochist - contrar, urmezi următorul traseu: metrou sufocant şi mirositor până la Izvor (băi, românii chiar nu se spală!), drum prin parcul Izvor (bonus - priveliştea grandioasă a Casei Poporului), inhalarea a tone de praf până pe gazonul din faţa scenei (bonus - o bere, un suc, o floricea, dar numai după ce faci rost de fise), două-trei ore de stat în picioare şi aşteptat (la început pe ritmurile lui Oakenfold, de care puţini au habar cât e de capabil dar mulţi nu ştiu nici să-i pronunţe numele, apoi pe ritmuri de zumzet de mulţime din ce în ce mai nervoasă) şi, în final, aproape două ore de show Madonna. După care urmează drumul înapoi, cu următoarele bonusuri: mult mai mult praf, mult mai multă înghesuială, DAR o Casă a Poporului iluminată şi demnă.

Nu vreau să bârfesc organizarea concertului Madonna. Că mai toată lumea înjura la început, în timpul şi mai ales după, e un lucru ce vorbeşte de la sine. Când nu ai un loc de desfăşurare propice (şi Parcul Izvor nu e nici pe departe unul pretabil unui asemenea eveniment) trebuie să fii mult prea profesionist ca să-ţi iasă. Altfel, te chinui până în 2011 când, cu voia Celui de Sus, a Primăriei şi a firmei nemţeşti care-l face, o să ai un stadion pe care, cu voia măcar a unui personaj dintre cele pomenite mai sus, vei putea găzdui un concert U2 sau Robbie Williams (că ăştia au mai rămas, pe Prince nepunându-l la socoteală decât pentru nişa lui de connaisseuri).

Trecând la show-ul în sine, am avut senzaţia că plutesc pe o sinusoidă. Recunosc, nu sunt un fan Madonna. Nu sunt însă nici un anti-fan Madonna, că doar am crescut şi eu pe ritmuri de La Isla Bonita sau Who's That Girl, într-o vreme când găseai mai uşor personaje Like A Virgin prin România. Un show Madonna porneşte de la o înaltă cotă de profesionalism şi nu divaghează decât în funcţie de aşteptările fiecăruia. Mai întâi trebuie luat în calcul că vedeta are 51 de ani. La 51 de ani, Madonna dansează cum n-o făcea Elena Udrea la 20. Că i s-a mai lăsat fundul, că îi vezi venele în relief, că, poate, dacă-i dai smacul jos de pe chip te trezeşti cu varianta ne-photoshop, e o altă discuţie. Madonna dansează suprem şi, în plus, are o trupă de dansatori pe lângă ea despre care nu poţi spune decât cuvinte ca oh şi ah, că bravo! ţi se va părea banal.

Pe lângă dans, Madonna, evident, cântă. Se spune despre ea, pe bună dreptate, că nu este o mare voce. Nici la Bucureşti n-a dezminţit asta. Mai rău a fost că, în unele momente, am avut senzaţia că a făcut playback. Nu unul grosolan, ci pe pasaje. În fapt, playlist-ul Madonnei din acest Sticky & Sweet Tour, este un şir de remix-uri, pigmentat cu un moment latino şi, culmea, cu un Doli Doli, pe care managementul ei îl defineşte ca fiind "Romanian folk song"!

Toate melodiile ei, mezozoice sau recente, sunt mixate, remixate, pre şi post mixate, într-o cavalcadă isterică, de la un moment dat nu mai ştii care-i una şi care-i alta şi ceri un time-out de lămurire. Pe care nu ţi-l oferă, fiindcă în timp ce îşi schimbă ţinuta, te lasă cu videoclipuri atent asortate. Candy Shop, Beat Goes On, Human Nature, Vogue / interludiu / Into The Groove (bestial!), Heartbeat, Borderline, She's Not Me (orgie curată!), Music / interludiu / etc, cu un Give It To Me de final ("Bucuresti is your last chance!") care nu a lăsat loc la bisuri, culmea fiind că nici măcar nu le-a cerut cineva. Şi dacă la interludiul cu Michael Jackson poporul s-a animat brusc, oferind respect imaginii megastarului plecat recent în veşnicele plaiuri ale vânătorii, cel în care diva a făcut apel la stoparea discriminării ţiganilor, a avut efect de oaie mucegăită aruncată cu bumerangul. "Am auzit că sunt probleme în România cu discriminarea ţiganilor... Să oprim aceste lucruri!". Păi, Luizo, Cicoaneo, ia-i acasă iubire, du-i la Londra ta care oricum e un turn Babel şi zâmbeşte-le frumos şi antidiscriminant când îţi sparg casa, îţi jefuiesc copiii şi îţi spală parbrizul cu praf.

Şi aici nu mă pot abţine să spun că vreau şi eu să văd un spectacol de două ore în care să mi se rupă de pacea lumii, să mă doară (Doamne fereşte!) în cur de homosexuali şi drepturile lor, să uit de eco şi deco, de liderii hapsâni, de cabale sau dalailamisme, de idealuri măreţe şi donaţii de sânge. Două ore, nu e greu!, aş vrea un show total care să nu ţină cont de lucrurile astea pe care ORICUM le luăm în calcul în fiecare minut şi tot degeaba, dovadă că ne încălzim global pe zi ce trece şi ne moare azotul din creieri. Trecând peste faptul că Madonna nu a putut trece peste acest fapt, e de menţionat momentul acelui Doli Doli oarecum halucinant, care rupe cumva show-ul şi-l plasează în altă gamă, nu neapărat foarte inspirată. Un fel de moment - Loredana, la alte cote. În această sinusoidă a concertului, cu momente up & low, e esenţial de amintit că scenografia a fost excelentă, că acele LED display-uri cilindrice de deasupra scenei sunt fantastice, că sunetul a fost ireproşabil şi că vestimentaţia ei, ca de obicei, a excelat deseori printr-o kitschoşenie acceptabilă, un soi de Las Vegas al scenei în care mai lipseau chiloţii cu beculeţe mov.

N-am întâlnit oameni fericiţi la finalul concertului. Senzaţia este că lumea abia aştepta să plece. Nu dezamăgită dar nici neapărat încântată. Prin acest continuous mix, Madonna îşi îndepărtează, după părerea mea, vechii admiratori, încercând să cucerească unii noi şi tineri care însă nu par a pune foarte tare botul la genul ei de muzică. Reiese un spectacol plăcut, super-profesionist, dar care nu creează suficientă emoţie pentru a deveni memorabil. Decât prin, scuze Emagic!, praful din Parcul Izvor, care s-a aşternut cu siguranţă, cuminte, pe una dintre tobele Madonnei, oricare o fi fost aceea.

Foto: Alex Bărbulescu, Steven Wallraf.



 Toate articolele despre Concert Madonna, 2009


1 comentariu

  • Disco-Madonna
    Razvan Penescu [membru], 30.08.2009, 15:56

    Concertul a fost foarte "tehnic". Aşteptam altceva. Piesele vechi au fost puse pe beat de discotecă, ceea ce a anulat diferenţele şi a făcut ca toate să sune cam la fel (şi ca muuuulte altele de la radiouri şi TV). Vocea a fost mereu trecută prin sintetizatoare (mă întreb dacă a fost - pe alocuri - playback, pentru că niciodată pînă acum nu am auzit un solist care să se agite atît şi să nu aibă măcar o respiraţie mai agitată. Ea a avut mereu acelaşi suflu - e drept că a făcut şi cîteva pauze din timp în timp).

    Dansul a fost ceva între aerobic şi haos. În unele momente mi s-a părut că se protejează, adică făcea gesturi minime "apărată" de armata de dansatori care luau ochii de la ea. Tehnic impresionant, cu multă lumină şi proiecţii spectaculoase, dar pentru asta mă duc la film, nu la concert.

    Cuvintele "de plastic" mi-au venit de multe ori în cap. Şi mi-am dorit să fi putut participa la Woodstock.

    Nu au fost improvizaţii semnificative sau solouri de instrumente, aşa că piesele au durat cît erau programate să dureze. Cam tot concertul a părut pe ceas, foarte precis. Ceea ce e destul de plicticos, pentru ca improvizaţiile fac un concert memorabil.

    În plus mi s-a părut că e "Am un produs, vi-l dau, îl luaţi şi ne ducem fiecare acasă". Nu mi s-a părut că are vreo bucurie în spectacol, că îi (mai) place să cînte. Mi s-a părut că e doar o foarte bună performeră care vrea să demonstreze că poate să facă ce vrea ea pe scenă şi să aibă în continuare succes, chiar la 50 de ani (sau care pur şi simplu nu poate să se oprească pentru că există o presiune enormă pe umerii ei). Cohen în 2008 a avut mare chef, Rolling Stones sau Depeche la fel. Nu mai vorbesc de Kravitz sau de Anathema sau de Billy Idol care se bucurau de fiecare moment şi cîntau cu publicul şi se dădeau în spectacol.

    Nu pot să zic că a fost foarte rău, dar nu m-aş mai duce a doua oară.

    Organizarea a fost proastă, deasupra locului plutea un nor de praf neplăcut, toaletele erau bombe ecologice... Parcul Izvor e complet nepotrivit pentru concerte. Şi cred că e jale în zona aceea, s-ar putea să nu mai poată fi refăcută. Şi mai urmează un dezastru, un week-end cu concerte gratuite...

    La plecare s-a văzut că Bucureştiul nu face faţă unei deplasări a 70.000 de oameni din zonele centrale înspre toate cartierele lui.

    Răzvan Penescu
    http://www.liternet.ro


Resurse

 Alte articole de Eduard Ţone


Alte articole

 Prima apariţie a Madonnei, Anca Grădinariu
 Concert văzut fragmentar pe Youtube - Concert Madonna, 2009, Smaranda Şchiopu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer