Un percuţionist care pulsează împreună cu întreaga orchestră, contrabasişti care aruncă impulsiv arcuşurile în aer, o partidă de viori sincronizată ceas, suflători care provoacă reacţii mai mult decât entuziaste în lanţ. Un solist violinist - Ilian Gârneţ - relaxat şi totodată prompt pe partitură. La Ateneul Român, pe 17 august 2009, s-a aplaudat îndelung, s-a ovaţionat. S-au ridicat mâinile în aer ca la un concert rock. S-a eliberat entuziasmul. S-a sperat. În muzica deceniilor următoare, într-o Românie mai frumoasă. A fost Orchestra Naţională de Tineret, sub conducerea lui Cristian Mandeal, într-unul dintre cele 3 concerte susţinute în cadrul celei de-a zecea ediţii a festivalului Enescu şi Muzica lumii.
Rapsodia a II-a de George Enescu, concertul pentru vioară şi orchestră de Felix Mendelsohn Bartholdy şi Simfonia a 8-a de Antonin Dvorak - au depăşit aşteptările publicului. Forţă, vigoare, entuziasm, susţinere, un sunet care voia parcă să depăşească cupola Ateneului. Rezultatul unei atente selecţii, al unui crez pus în faptă, al lucrului serios cu unii dintre cei mai prestigioşi muzicieni români ai momentului, al studiului intens cu dirijorul Cristian Mandeal - concertul de la Ateneu a deschis perspective pe care le credeam înăbuşite.
Mi se şoptise înainte că maestrul Cristian Mandeal este fascinat de lucrul cu tinerii muzicieni, că le spune poveşti la repetiţii, că un astfel de zâmbet nu se mai citise de mult pe faţa sa. Toate sunt adevărate.
Orchestra Naţională de Tineret ar putea crea un nou standard în muzica românească actuală. Dacă mi-este îngăduit, aş propune membrilor filarmonicilor din ţară să participe la viitoarele concerte ale mai tinerilor colegi, să adopte ceva din atitudinea şi din exuberanţa lor.
Declaraţii în format audio aici.