Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo 2008

Sonată pentru alb şi negru - SoNoRo, 2008


Tomis, iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Câţiva tineri stau cu partiturile întinse într-o mansardă învăluită în lumina caldă şi suplă a unei după-amiezi de primăvară. Unul îşi priveşte în deplină atenţie notele, o fată stă cu un aer visător în faţa pupitrului ei, un alt tânăr, aparent nepăsător, îşi strânge cu hotărâre lângă corp violoncelul masiv şi totodată tandru, dar în centru, la propriu şi la figurat, se află o culegere de partituri mozartiene.

În orice caz, privitorul amator de senzaţii noi, de emoţii şi de muzică are libertatea totală de a-şi închipui orice din momentul în care deschide albumul lui Şerban Mestecăneanu, intitulat sugestiv SoNoRo: Imagining Music şi apărut în noiembrie 2008. De altfel, titlul nu poartă întâmplător numele de SoNoRo. Proiectul fotografic al lui Mestecăneanu s-a născut ca urmare a concretizării unei colaborări fertile cu proiectul muzical coordonat de Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo. Despre întâlnirea lor, o spun fără teama de exagerare, providenţială, cititorul curios poate afla chiar din paginile introductive ale albumului. Ceea ce contează este că Şerban Mestecăneanu a petrecut, în primăvara anului trecut, 20 de zile fermecătoare la Portul Cultural Cetate, ca oaspete al lui Mircea Dinescu, ocazie cu care a avut şansa de a-i capta vizual pe tinerii muzicieni, bursieri ai proiectului educativ SoNoRo - Interferenţe. Ceea ce face însă ca acest album să însemne mai mult decât o simplă nouă apariţie a unui produs artistic este tocmai capacitatea fotografului de a crea un univers la fel de complex şi atunci când prezintă privitorului chipul unui tânăr frumos, dar şi atunci când supune privirii o frunză în bătaia vântului sau unduirile unei ape învăluite în ceaţă.

Toate cele 139 de fotografii incluse în carte sunt realizate exclusiv în alb şi negru. Artistul îşi motivează această preferinţă prin faptul că "regina tuturor culorilor este alb-negru". Dar să nu ne lăsăm cu totul învăluiţi de aparenţa de alb-negru. Mărturisesc de la bun început că acest album construit în combinaţia celor două non-culori este unul dintre cele mai pline de culoare pe care le-am admirat în ultimul timp. Tocmai pentru că utilizează numai două culori, fotograful permite "spectatorului" să ghicească el singur nuanţele a mii de culori latente.

Şerban Mestecăneanu conturează o lume fascinantă fără a face vreodată abuz de trucuri fotografice spectaculoase şi lasă esenţelor spaţiul suficient de care au nevoie.


Oameni şi umbre. Un exerciţiu de contemplaţie

Coperta albumului ne prezintă o imagine sugestivă pentru conceptul de ansamblu al fotografiilor ce se vor lăsa privite: printre gratiile unui obiect imens din peisaj, ochiul cade totuşi pe bărbatul care contemplă Dunărea cu ochii închişi, totodată mâna sa indicând ceva către "încolo". Cu invitaţia subtilă de pe copertă, începe o călătorie de neuitat.

Albumul SoNoRo - Imagining Music este mult mai mult decât o colecţie de fotografii "frumoase", deşi este imposibil ca la o primă răsfoire să nu fii plăcut impresionat întâi şi întâi de graţia şi de tihna pe care le emană toate capturile. Talentul domnului Mestecăneanu face posibil ca toate ipostazele surprinse să trimită înspre acelaşi fond, indiferent de ineditul formei de expresie: aceeaşi privire de "departe" se poate citi şi în chipurile oamenilor simpli din sat, ale bătrânilor şi ale copiilor de prin acele locuri, dar şi în chipurile tinerilor muzicieni profesionişti. Privirea caldă a bătrânei care îşi mângâie cu grijă ieduţul supus are aceeaşi sclipire şi adâncime ca şi privirea tinerei de la pagina 79 care, privind spre înalt, îşi atinge cu delicateţe vioara pentru a naşte cine ştie ce acorduri fine. Exaltarea pianistului copleşit de o taină muzicală care rămâne numai a lui este egală cu entuziasmul candid al unui om în vârstă, probabil un ţăran de la Cetate, care cântă şi el la vioară în mijlocul unor licăriri de lumină.

Chipurile umane sunt surprinse în toată complexitatea pe care numai natura şi muzica, le pot impregna în expresiile faciale: de la melancolie şi un dor indefinibil până la veselie necenzurată, de la încremenire până la un surâs blând şi tineresc, toate aceste feţe au amprenta unui secret, care privitorului îi devine accesibil numai prin crearea unui scenariu propriu. Punerea laolaltă a unor bătrâni simpli şi a unor tineri care emană frumuseţe şi rafinament nu este deloc întâmplătoare. Când închizi albumul, ai senzaţia că ai trecut, de-a lungul a vreo 180 de file, printr-o viaţă întreagă, că îţi trăieşti (iar) tinereţea cu adevărat sau că ai înţeles mai bine tonul melancolic al vârstei a treia, dar ai simţit şi fiorul libertăţii pe care numai copilăria îl poate face în totalitate tangibil. Trebuie spus, artistul nu a fost deloc elitist şi nu a discriminat niciun ungher al trăirii umane - totul este adus la acelaşi numitor comun prin mijlocirea artei. Fiecare dintre cei prezenţi în album - ţăran, artist, bătrân nostalgic sau frecventator de cârciumă, are în posesie un instrument, un obiect adorat supus contemplaţiei sale. Nu mai contează că e o vioară scumpă şi de marcă sau vioara prăfuită şi veche a unui bătrân căruia muzica îi aduce din nou zâmbetul pe buze.

Meritul cel mai mare al acestui album, dincolo de perfecţiunea fotografică, trebuie să fie faptul că prin el, Şerban Mestecăneanu ne-a arătat nu doar ce artist mare este, ci mai degrabă faptul că toţi cei care s-au lăsat fotografiaţi sunt, într-o anumită măsură, ei înşişi artişti - toţi sunt prezentaţi în postura de contemplativi. Fotograful pare că s-a retras undeva, departe, fără nicio poftă de a regiza decoruri care să "dea bine". De altfel, Mestecăneanu nici nu are nevoie de astfel de trucuri (deşi, indubitabil, minimul de "trucuri" impuse de profesie nouă ne rămân necunoscute şi este mult mai incitant aşa), pentru că, se vede clar, este un ales. Minunile simplităţii i se relevă tocmai fiindcă ştie să le asculte şi să le trateze pe toate cu aceeaşi atenţie.


SoNoRităţi plastice

Clar, albumul lansat în toamna lui 2008 nu este doar pentru ochi. Aşa cum am spus mai sus, fotograful iubitor de alb-negru nu ratează nimic din contururile senzaţiilor umane. Nu cred că este vreo fotografie între cele 139 care să nu dea impresia unei sinestezii care parcă vine de la sine (dar numai artistul însuşi ştie de câtă muncă e nevoie pentru a ajunge la acest "de la sine"). Miresmele, nevoia de a intra tu însuţi în cadrul fotografic pentru a atinge ceva şi gustul de bere ieftină ţi se insinuează îndată.

Muzicalitatea este la fel de prezentă şi în pozele în care nu apar instrumente şi partituri, pentru că ochiul sensibil la toate al fotografului nu se lasă înşelat de prejudecata conform căreia muzica este numai ce se aude. Cum altfel decât muzică să se numească inerţia calmă a Dunării sau ordinea totuşi ciudată a cearşafurilor surprinse între copacii eleganţi ai unei păduri de basm?

Personajele principale rămân, până la urmă, muzicienii din proiectul SoNoRo. Surprinşi în grup sau individual, ei dau decorurilor cu o aparenţă de vechi prospeţimea de care cadrul avea nevoie pentru a se desăvârşi. Foarte expresiv ne apare pianistul Mihai Ritivoiu, protagonistul mai multor fotografii solo, a cărui melancolie aminteşte parcă de Bruch.

Nu mai puţin importante în viziunea lui Şerban Mestecăneanu sunt obiectele, învestite toate cu o tandreţe aleasă, mai ales, cumva de aşteptat, instrumentele muzicale. Ele devin, prin forţa expresivă a artistului, înzestrate cu valoarea de fiinţe. Într-un astfel de context, muzica şi fotografia se sugerează una pe alta. Odată cu acest album, se îmbogăţeşte nu numai tărâmul artei vizuale, ci şi al celei muzicale.

Nu cred că este neapărat nevoie de un fond muzical în timpul incursiunii prin lumea acestor fotografii, pentru că muzica va veni de la sine, însă rămâne totuşi interesant de constatat cum asociaţiile muzicale se schimbă atât de repede de la o imagine la alta. Dacă fotografia în care pomii se oglindesc în apa plină de mâţişori mi-a evocat fineţea unei interpretări a lui Jacqueline du Pré din Suita populară spaniolă a lui de Falla, copacii falnici, dar însinguraţi şi prinşi în bătaia vântului mi-au amintit de tristeţile nervoase ale unui Şostakovici. Şi cum să nu te gândeşti la Carnavalul animalelor al lui Saint-Saëns privind struţii atât de amuzanţi sau gâştele mânate de o bătrână? Nu lipsesc, desigur, nici armoniile mozartiene sau jocurile baroc à la Vivaldi.

Spaţiul este, în schimb, conturat pe paradigma înăuntru-afară. "Înăuntru" înseamnă labirinturi, spaţii, întortocheate, scări în spirală, uşi şi oglinzi (ca simboluri ale comunicării şi, pe rând, ale deschiderii, dar şi ale introspecţiei), în timp ce "afară" înseamnă, înainte de toate, libertate şi zbor nelimitat, asemenea avântului în care sunt captate şiruri imense de păsări. Câteva fotografii în care un pat vechi apare în mijlocul unui câmp redau una dintre cele mai originale înfăţişări ale libertăţii şi ale visării.

O fotografie mi-a rămas impregnată adânc în conştiinţă după prima răsfoire pe fugă: imaginea de la pagina 24 a unei tinere care priveşte de sus, printr-o fereastră rotundă şi cu un aer retro, la odaia de jos, în care se odihneşte un pian. Tentaţia de nestăvilit a muzicii convieţuieşte în această fotografie cu conştientizarea condiţiei omului, care în această lume, în ciuda iluziilor, vede totul "ca într-o oglindă".


Epilog

Mă aflu în situaţia ingrată şi ciudată a cuiva care a trebuit să se folosească de cuvinte pentru a-ncerca să redea puţin din atmosfera albumului. Inutil să mai adaug că ele nu au avut decât scopul de a trezi interesul pentru opera de artă despre care am scris, nu mă amăgesc că am putut capta în câteva pagini ceea ce lui Şerban Mestecăneanu îi iese atât de bine prin fotografie. Odată cu călătoria prin albumul SoNoRo: Imagining Music, nu ni se vor dezvălui nici toate tainele muzicii, nici tainele culorilor. Dar merită încercat, pentru că la capătul călătoriei nu ai cum să ajungi încărcat de altceva în afară de linişte. Sau de muzică. Nu mai contează, căci până la urmă, ele se suprapun...


SoNoRo: Imagining Music - album fotografic realizat de Şerban Mestecăneanu
Bucureşti: Igloo, 2008

Sageata Descărcaţi caietul Festivalului SoNoRo, 2008, aici.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo 2008


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Beatrice Lăpădat


Alte articole

 Festivalul SoNoRo 2008 redefineşte rolul muzicii de cameră, Comunicat de presă
 Dublă lansare: album de fotografie + CD - SoNoRo - Imagining Music & Anotimpurile, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer