octombrie 2009
Am avut ocazia să vorbesc cu aproape toţi fotografii titraţi ai glossy-ului autohton. Am făcut-o în interes exclusiv profesional, fie pornind de la propriile lor lucrări, fie rugându-i să comenteze o temă sau fotografiile unor confraţi mai galonaţi din străinătate. Am ajuns la următoarele concluzii:

Toţi sunt foarte ocupaţi. Pe bune, sunt greu de prins, pentru că, în ciuda a ceea ce credeam eu, nu sunt nişte dive care aleg un job din cinci, ci nişte profesionişti care muncesc serios pentru a-şi păstra statutul la care au ajuns şi fee-urile pe care le solicită (strâns legate de statut).

Nu se dau în vânt după vorbă. E un clişeu (sic!), dar lor chiar le place să se exprime prin ceea ce fac.

Nu îi interesează în mod deosebit să iasă în faţă. Când le-am solicitat interviuri, nu m-a refuzat niciunul, mi-au suportat întrebările, m-au ajutat cu fotografii, dar nu pot să spun că a căzut vreunul în extaz în faţa materialului finit sau că acţiunile mele au crescut în breasla lor după. E firesc, nu faptul că a apărut într-o emisiune pe un post de nişă îl face pe X mai vandabil sau mai creativ decât Y.

Dintre toţi, doar la doi am revenit, iar unul dintre ei este Alex. Cred că, mai mult decât la compoziţie, metaforă, stil, expresivitate, rafinament, reacţionez la găselniţa unei fotografii. Portretele lui Alex (seria People I Know) au găselniţă. E ceva în figurile alea secţionate de limita cadrului, în vedetele cărora punerea în scenă le refuză tocmai notorietatea (Măruţă e acoperit de o minge de baschet, Loredana e cu spatele, Cristi Tabără prinde doar un ochi şi un pic de barbă...), în multele portrete alb-negru. E jucăuş. E surprinzător. E uşor de recunoscut. E... "cum de i-a venit ideea asta?"

Lui Alex pare că îi place să şi vorbească. Să răspundă. L-am întrebat multe.
I-am spus că e, şi el, o vedetă. Mi-a spus că ar prefera să fie omul invizibil.
L-am făcut PERSONAJ al propriului său studio pentru 26 de minute. E şi foarte bine filmat şi montat.

TVR Cultural, Joi, 29 octombrie 2009, ora 22:30 / Duminică 1 noiembrie 2009, ora 10:35

[email protected]

P.S: Alex Gâlmeanu a apărut pe LiterNet aici. Începând din 3 noiembrie 2009 va fi timp de 20 de săptămâni invitat al rubricii LiterNet Fotografia de marţi.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus