Revenirea printre cei vii a Teatrului Naţional din Târgu Mureş se pregăteşte de la începutul anului 2009, întâi cu imboldul dat de Vlad Massaci prin al său Campionat de improvizaţie, ce pune actorii târgumureşeni într-o postură inedită, atât pentru ei, cât şi pentru public, iar acum prin spectacolul Krum, cu a sa premieră în 4 iunie 2009. Un teatru ce intrase într-o gaură neagră a monotoniei iese acum la rampă cu un spectacol bazat pe un text contemporan, scris de Haroch Levin, de origine israeliană. Jucat frecvent prin Europa, mai puţin la noi, el a mai scris Recquiem şi Jakobi şi Leidental, titluri ce au mai ajuns poate şi la urechile noastre. Premiera piesei Krum a avut loc la Teatrul Municipal din Haifa în decembrie 1975, în regia autorului, iar la noi a mai fost jucată la Timişoara, în regia lui Radu Afrim.
Nouă actori de la Teatrul Naţional au fost aleşi de către regizorul Theodor Cristian Popescu, din rândul generaţiei tinere, de până în 40 de ani, precum şi doi studenţi de la secţia Actorie, din rândul "şi mai tinerilor", ce au întregit astfel distribuţia spectacolului. Subiectul face mai mult trimitere spre dramă decât spre comedie (aşa cum e anunţat spectacolul peste tot): Krum se întoarce acasă, în cartierul său evreiesc, după o călătorie în străinătate în care n-a văzut nimic interesant, n-a trăit nimic deosebit, din care nu s-a întors cu nimic altceva decât haine murdare şi periuţa de dinţi. Acasă lucrurile nu sunt cu mult diferite: aceleaşi probleme, aceiaşi oameni blocaţi în mediocritate, aceeaşi incapacitate de autodepăşire. Veşnica mocirlă din care n-ai cum să ieşi.
Minusul principal, al textului în primul rând, dar nu numai, este că nu există o răsturnare reală de situaţie până la final, în sensul în care personajele rămân la fel, iar evoluţia acţiunii e perfect previzibilă. Krum este rebelul care nici în apropierea vârstei de 40 de ani nu reuşeşte să se integreze în cartier, aşa că îşi rezervă locul de observator. Are câteva tentative de a reînnoda relaţia cu fosta iubită şi chiar plănuiesc o căsătorie, anulată în ultimul moment, tot din cauza lui Krum. Truda, fosta iubită, e cea la care Krum se întoarce mereu, pe care Krum o găseşte mereu disponibilă, chiar dacă ea nu e. Fără ca asta să surprindă, se căsătoreşte cu giuvaierul cartierului, cu care duce o viaţă comodă şi călduţă. Acesta, Tahti, se desconsideră mereu în faţa lui Krum şi pare că e împăcat cu ideea că nu a fost prima alegere a Trudei şi nici nu va fi vreodată. Mama lui Krum e cea care când îl apără în faţa străinilor, când îl ceartă şi care nu îşi poate găsi liniştea până când nu are un nepot. Tugati, prietenul lui Krum îşi petrece jumătate din timp bolnav, iar cealaltă jumătate gândindu-se că este bolnav. Moare până la urmă, dar nu înainte de a se căsători cu Dupa, cea care nu stă locului o clipă şi care nici nu e lângă el când moare. Toate în cartier rămân la acelaşi nivel mediocru, aşa cum de fapt se întâmplă oriunde, tot timpul.
Un plus al spectacolului îl constituie scenografia, foarte sugestivă pentru fiecare spaţiu redat pe scenă. Plasarea în diferite colţuri ale scenei a unor plăcuţe cu rol de iconi, care se luminează pe măsură ce spaţiul se schimbă, e o idee simplă, dar care ajută mult la dinamica spectacolului. La fel şi faptul că nu se joacă numai pe scenă, ci şi în sală, printre spectatori şi la balcon, integrează publicul în poveste şi îl obligă să fie interesat, publicul face parte din spectacol pentru că noi toţi suntem partaşi ai aceleiaşi lumi înţepenite în gri. Un alt plus? Actoria. Nu pentru că pe scenă am vedea nişte performanţe nemaivăzute şi extraordinare, ci pentru că totul e făcut curat. Mihai Crăciun (Krum) rezonează bine cu personajul său, dându-i o lejeritate alarmantă, comică uneori, iar în unele momente, tot el este cel ce ne poate da fiori reci pe şira spinării prin observaţiile despre ceea ce îl înconjoară. Se remarcă şi Csaba Ciugulitu, interpretul lui Tugati Chinuitu. Expresiv, comic, actorul are mult de dus în spectacol şi reuşeşte să- şi ducă până la capăt rolul celui "chinuit" de aprige dileme: Când e mai bine să faci gimnastică, dimineaţa sau seara? Elena Purea (mama lui Krum), alegere neaşteptată pentru acest personaj, atrage atenţia la fiecare apariţie prin atitudinea ursuză şi acuzatoare, care îi dă inclusiv o ţinută a corpului foarte rigidă. Surpriza spectacolului este studenta Vero Nica (Dupa), care ţine pasul admirabil cu actorii Teatrului Naţional. Un rol obositor fizic - tot timpul e în mişcare, când aleargă, când merge cu pas săltat - dar ofertant şi prin interacţiunea cu alte personaje: cu Truda, dar mai ales cu Tugati.
Multă dinamică pe scenă şi în sală, râsete şi zâmbete amare, o muzică potrivită şi chiar fermecătoare în anumite momente (vezi scena dansului lui Krum la cinematograf), un final prea trist şi care nu prea lasă loc nici unei speranţe. Cu bune şi mai puţin bune, spectacolul a reuşit totuşi să scoată din amorţeală un teatru şi o trupă.
Teatrul Naţional, Târgu Mureş
Krum, de Haroch Levin
Regia: Theodor Cristian Popescu
Scenografia: Andu Dumitrescu
Muzica: Vlaicu Golcea
Mişcare scenică: Eduard Gabia
Distribuţia: Mihai Crăciun, Elena Purea, Ion Vântu, Csaba Ciugulitu, Rareş Budileanu, Anca Loghin, Costin Gavază, Roxana Marian, Mihaela Mihai, Vero Nica, Luchian Pantea.