Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Revista Film Menu

Despre afacerea Film Menu, din interior


Andrei Gorzo

Dilema Veche, aprilie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Marţi, pe 17 martie 2015, o scrisoare deschisă a regizorului Radu Jude aducea în atenţia unui public mai larg un conflict abia ieşit dintre zidurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC). Într-o tabără - conducerea universităţii, în frunte cu rectorul Adrian Titieni, dar fără decanul Facultăţii de Film, Sorin Botoşeneanu, care era suspendat de cîteva luni. În cealaltă tabără - redacţia revistei Film Menu, înfiinţate de Botoşeneanu în 2009, coordonată de lectorul universitar Andrei Rus şi scrisă în mare parte de studenţi ai Facultăţii de Film. Redacţia Film Menu scosese conflictul dintre zidurile universităţii (al cărei angajat sînt şi eu), tot printr-o scrisoare deschisă (semnată şi de mine), cu o zi înaintea intervenţiei lui Jude. În propria scrisoare, acesta îşi exprima admiraţia pentru revistă şi se arăta îngrijorat de posibilitatea suprimării ei de către conducerea UNATC. În cele două luni care precedaseră ieşirea ei în public, redacţia Film Menu ceruse conducerii, în mod repetat şi în zadar, să-şi explice intenţiile cu privire la revistă, intenţii pe care redacţia se simţea tot mai îndreptăţită să le privească drept ameninţătoare. Mai întîi, redacţiei i se adusese cu întîrziere la cunoştinţă o bizară măsură de austeritate luată de consiliul de administraţie al UNATC: astfel, bugetul revistei fusese redus pentru 2015 de la 72.000 de lei - cîţi îi fuseseră alocaţi în anul precedent - la 36.000 de lei, adică exact atîţia cîţi cheltuise de fapt în 2014 pe patru numere a cîte 3.000 de exemplare; nimic nerezonabil pînă aici, numai că odată cu această tăiere de buget era impusă şi o tăiere de tiraj - de la 3.000 la 1.500 de exemplare. De ce să fie constrînşi să scoată doar 1.500 de exemplare, din bani suficienţi pentru 3.000? Era vorba despre o simplă gafă de-a consiliului de administraţie sau despre o măsură punitivă? Luarea la cunoştinţă a acestei măsuri de către redacţia Film Menu se petrecea pe fondul unei degradări accelerate a relaţiei dintre decanul Facultăţii de Film (şi "părintele" revistei), Sorin Botoşeneanu, şi restul conducerii universităţii - nu doar rectorul Titieni, ci şi preşedintele senatului UNATC, Laurenţiu Damian. Tensiunile atinseseră un punct de vîrf cu ocazia unei şedinţe din ianuarie 2015, în cursul căreia rectorul Titieni, printre altele, îi pusese în vedere coordonatorului Film Menu, Andrei Rus, că spaţiul alocat redacţiei sale ar fi mai mare decît biroul rectorului şi îi reproşase că nu l-ar saluta cînd se intersectează pe coridoarele şcolii. În urma acestei şedinţe fusese redactată prima scrisoare oficială din partea Film Menu către conducerea universităţii, în care aceasta din urmă era rugată să-şi expliciteze nemulţumirile şi intenţiile. Conducerea a ignorat scrisoarea redacţiei. În schimb, la cîteva zile după tensionata şedinţă, rectorul Titieni îşi exercitase dreptul de a interveni pe fişa de evaluare profesională a lectorului universitar Rus, scăzînd punctajul acestuia. Rus îi scrisese din nou, cerîndu-i să-şi explice şi această acţiune (cu efect asupra salariului oricum modest al tînărului lector universitar). Titieni ignorase şi această cerere, în schimb mărise la loc punctajul lui Rus. O altă şedinţă a consiliului de administraţie adusese alte măsuri care loveau în Film Menu: printre ele, o mustrare cu avertisment pentru coordonatorul Rus şi - mult mai grav - desfiinţarea firmei Atelier de Film, care, înfiinţată tot de decanul Botoşeneanu pentru a atrage fonduri către UNATC, derula, cu implicarea redactorilor Film Menu, un ambiţios proiect de traducere în limba română a unor cărţi fundamentale despre cinema. Această decizie le-a fost comunicată celor interesaţi nu în scris, ci oral, iar asupra părţii cu desfiinţarea firmei Atelier de Film s-a revenit ulterior. Redacţia a recidivat cu o nouă scrisoare către rector - de astă dată o cerere de primire în audienţă. Şi această cerere a fost ignorată. În aceste condiţii s-a hotărît ieşirea în spaţiul public.

N-aş fi reluat aici această poveste dacă, dincolo de confruntarea redacţiei Film Menu cu problemele de comunicare şi de transparenţă ale conducerii UNATC, ea n-ar fi fost totodată şi povestea unei alte confruntări - între feluri diferite de a înţelege relaţiile de serviciu, educaţia şi nu în ultimul rînd critica de film. În lumina acuzaţiilor repetate de elitism, aduse revistei Film Menu de către preşedintele senatului UNATC, Laurenţiu Damian (asta după ce, sub presiunea scrisorii publice a lui Jude, conducerea UNATC a acceptat în sfîrşit să stea de vorbă cu redacţia), merită amintit ce reputaţie de loc închis şi greu accesibil "oamenilor de rînd" avea UNATC (mai ales unele secţii ale sale, precum cea de regie din cadrul Facultăţii de Film) înainte de apariţia revistei şi a evenimentelor desfăşurate sub sigla ei - proiecţii gratuite de filme din toată istoria cinematografului universal, urmate de discuţii între redactori şi public, şi proiecţii gratuite de filme româneşti recente, urmate de discuţii cu echipele de realizatori. Redacţia nu exagerează atunci cînd afirmă, în scrisoarea ei deschisă, că activitatea ei a "contribuit la creşterea vizibilităţii UNATC-ului pe harta spaţiilor culturale din Bucureşti". Şi în special la creşterea vizibilităţii Facultăţii de Film din cadrul UNATC-ului. Multă vreme, tot ce s-a ştiut despre aceasta, şi în special despre secţia de regie la care predă Damian, este că n-ai cum să ajungi student acolo dacă n-ai bani, dacă nu eşti copilul cui trebuie etc. Probabil că reputaţia asta a fost la maximumul ei de putere pînă în '89, dar nu s-a disipat nici după - în volumul ei de convorbiri cu Vartan Arachelian, Alina Mungiu-Pippidi sugerează că admiterea lui Cristian Mungiu ca student al secţiei respective s-a datorat unui telefon dat de ea cui trebuie. Iar pe la colţuri (inclusiv colţuri de UNATC) continuă să se vorbească şi în zilele noastre despre cum o bună parte din candidaţii admişi la regie fac meditaţii chiar cu unii dintre profesorii din comisia care-i examinează, deşi, după cum am descoperit în perioada (2012-14) cît am fost (datorită lui Botoşeneanu) prodecan al Facultăţii de Film (şi m-am gîndit cum să pun capăt acestei practici, în cazul în care ea chiar există), sînt greu de obţinut mărturii din partea unor persoane cu nume îndeajuns de răsunătoare încît să zgîlţîie ceva. Film Menu n-a schimbat cu totul această imagine a facultăţii; nici n-ar fi avut cum. Dar a făcut mult ca s-o contrabalanseze. Cîte ceva despre ce anume a făcut - şi despre ce animozităţi a stîrnit făcînd-o - voi povesti în paragrafele următoare.

***
Film Menu e o revistă finanţată de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti. Din 2009, cînd a fost înfiinţată de către decanul Facultăţii de Film a UNATC, Sorin Botoşeneanu, ea apare de cîte patru-cinci ori pe an, în cîte 3.000 de exemplare care se distribuie gratuit în mai multe spaţii din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi alte oraşe. După un timp, fiecare număr nou apare şi pe blogul revistei, sub formă de pdf. De la bun început, revista a fost coordonată de Andrei Rus (în prezent - ca şi mine - lector universitar în departamentul de studii de teoria filmului al Facultăţii de Film) şi scrisă în cea mai mare parte de studenţi ai facultăţii - în special dintre cei care se specializează în istorie / critică / teorie în cadrul unei secţii (dedicate simultan şi scenaristicii) care se numeşte "Comunicare audiovizuală" (CAV). UNATC primeşte finanţare de la stat pe cap de student, ceea ce înseamnă că studenţii de la CAV aduc Facultăţii de Film la fel de mulţi bani ca studenţii de la regie, imagine sau montaj-sunet; şi evident că de costat o costă mult mai puţin, căci nu au nevoie de echipamente scumpe. Multă vreme, partea din finanţare care matematic ar fi revenit acestei secţii era transferată integral spre secţiile celelalte, mai costisitoare. Cu revista Film Menu, studenţii care se specializează în istorie / critică / teorie beneficiază pentru prima dată de un echivalent al echipamentelor, al dotărilor tehnice de care beneficiază studenţii din celelalte secţii. Lucrul acesta merită amintit în lumina recentelor puneri la punct de care au avut parte, inclusiv în public, Andrei Rus şi colegii lui de redacţie, din partea preşedintelui senatului UNATC, Laurenţiu Damian, şi a rectorului UNATC, Adrian Titieni, aceştia ţinînd să atragă atenţia redacţiei asupra faptului că revista "e un lux" (Titieni) şi că ea "nu face parte din procesul didactic", ba chiar "e paralelă cu ce se întîmplă în şcoală" (Damian). Nemulţumirile celor doi în privinţa revistei (şi a coordonatorului Rus) ieşiseră la iveală în cursul unei lungi campanii de hărţuire, duse de ei împotriva decanului Botoşeneanu ("părintele" revistei), pe care urmăreau să-l forţeze la o demisie. Ridicolul învinuirilor aduse lui Botoşeneanu de restul conducerii UNATC reiese clar din excelentul material jurnalistic dedicat de Iulia Popovici întregii afaceri, în Observator cultural. Eu nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre ciocnirea dintre două feluri de a vedea critica de film, educaţia şi relaţiile de serviciu.

Pentru un timp, Film Menu a fost singura revistă de cinema tipărită care apărea în limba română. Importanţa ei nu se limita însă la asta. Studenţii care scriau în ea o percepeau drept a lor - faptul că o aveau îi făcea să se simtă motivaţi şi responsabili. (Lucrau la ea pe gratis, cum lucrau şi colegii lor non-studenţi, ca Rus sau ca mine.) Prin subiectele de articole pe care li le propunea, Rus îi stimula să exploreze cinematografia lumii în lung şi în lat - deopotrivă actualitate şi istorie, mainstream şi marginalitate - inclusiv multe zone de care nu ştia mai nimeni dintre profesorii de la UNATC şi care nu mai fuseseră explorate pînă atunci în articole scrise în limba română. Se mai scrisese / predase vreodată în limba română despre underground-ul american al anilor '60, despre marii regizori africani sau despre Queer Cinema?

Dincolo de lista de recomandări cinefile, se scria ambiţios. Autorii celor mai multe articole se arătau conştienţi de existenţa unei istorii a reflecţiei despre cinema, a modurilor de a privi filme şi de a gîndi despre ele. Încercau să fie cît mai responsabili, cît mai reflexivi în alegerea unghiului din care-şi abordau subiectul şi a grilei de analiză pe care i-o aplicau. (Evident că nu se apucau de scris înainte de a fi parcurs o bibliografie academică fundamentală pe subiectul respectiv.) Rezultatele erau de calitate variabilă - cum ar fi putut fi altfel, în cazul unei reviste cu statut asumat de laborator deschis, în care studenţii se formau sub ochii unui public? Dar chiar şi în articole stîngace sau confuze, degenerate în conspect şcolăresc sau în beţie de concepte, se putea detecta în general o euforie admirabilă, căci dată de descoperirea recentă a faptului că unele filme şi feluri de a reflecta la ele pot fi emancipatoare. (De la un timp încoace, revista se arăta tot mai interesată - de pildă, printr-un număr dedicat practicii şi teoriei feministe în domeniul cinematografului - de felurile în care cinema-ul şi reflecţia riguroasă asupra sa pot contribui la cauza emancipării sociale.) Şi, dintre paginile revistei, cel puţin acelea în care diverşi cineaşti erau intervievaţi pe larg (de Rus în colaborare cu Gabriela Filippi) se impuneau, aproape număr de număr, drept consistent-utile atît celor dornici să facă ei înşişi filme, cît şi celor interesaţi să scrie serios despre ele. Lungile discuţii cu echipele de realizatori constituiau şi unul dintre punctele de atracţie ale proiecţiilor gratuite de filme româneşti recente, organizate în şcoală (dar deschise oricui) de redacţie; asta pe lîngă bine construitele şi bine frecventatele programe de filme de peste tot şi din toate timpurile, proiectate tot gratuit, uneori în parteneriat cu diverse instituţii (Accept, Institutul Francez ş.a.), cu redactori Film Menu prezenţi ca să le pună în context. Cînd s-au declanşat şicanele conducerii UNATC împotriva revistei şi a coordonatorului ei, lui Rus i s-a reproşat (cu o întîrziere de cinci ani) că încheia parteneriate fără acordul conducerii (ce-o deranjase pe aceasta, conform propriilor spuse, era un anumit parteneriat cu Accept), dar adevărul e că evenimentele Film Menu (inclusiv cel co-organizat cu Accept) erau promovate intensiv pe o pagină de Facebook a UNATC, supervizată de rectorat prin intermediul prorectorului Laura Baron. Faptul că anunţau evenimentul nu însemna oare că-şi dau acordul pentru el? Ulterior, Adrian Titieni şi Laurenţiu Damian s-au întrecut în declaraţii despre cît de bine înţeleg şi respectă importanţa revistei, dar pînă cînd Radu Jude nu se solidarizase cu Film Menu împotriva lor, şi pînă cînd scrisoarea de solidarizare a lui Jude nu fusese preluată de media, ei ignoraseră cererile de explicaţii şi de audienţe ale redacţiei. Adevărul e că revista nu le inspira respect, ci antipatie, Damian asociind-o ostil, după cum a şi declarat, cu o nouă (pentru Damian) şi nefastă înţelegere a criticii, care ar fi pătruns în România prin Alex. Leo Şerban şi ar fi pătruns în UNATC prin mine.

***
"Aţi ieşit cu toţii din mantaua lui Alex. Leo Şerban!" - i-a acuzat preşedintele senatului UNATC, Laurenţiu Damian, pe membrii redacţiei Film Menu, majoritatea studenţi ai Facultăţii de Film, care scriu la această revistă finanţată de şcoală, coordonaţi de lectorul universitar Andrei Rus. Mai pe larg, Damian a afirmat că asociază revista - dezvoltată sub aripa decanului Facultăţii de Film, Sorin Botoşeneanu - cu "o nouă imagine a criticului", în care i se pare că-l recunoaşte pe Alex. Leo Şerban; unul dintre principalii vinovaţi de propagarea acestei imagini în UNATC - a mai sugerat Damian - aş fi eu, fost student al lui Şerban (în scurta perioadă de la sfîrşitul anilor '90 cînd acesta a ţinut cursuri la Facultatea de Film), apoi coleg cu el la Dilema (veche), iar acum şi coleg cu Rus în departamentul de Studii de teoria filmului al facultăţii. Ce voia să spună Damian? La urma urmei, Şerban nu împărtăşea interesul redacţiei Film Menu (manifestat prin dosare despre "cinema şi feminism", "cinema şi identitatea queer" etc.) pentru căile prin care cinema-ul (şi studierea acestuia) ar putea contribui la emanciparea socială; după cum nu-l interesase nici să ţină pasul cu literatura academică la care se raportează mulţi dintre autorii Film Menu. Legătura făcută de Damian între Film Menu şi cel care semna a.l.ş. devine însă un pic mai clară odată cu un alt reproş adresat de el revistei şi coordonatorului Rus: faptul că acesta din urmă ar fi refuzat să organizeze şi să modereze, în cadrul foarte activului şi frecventatului cineclub care se desfăşura sub sigla revistei, întîlniri între public şi echipele de filmare ale diferitor producţii regizate de profesori din facultate (exemplul lui Damian fiind rizibilul film Ultimul zburător, regizat de Ovidiu Georgescu). Rus a răspuns că asemenea întîlniri puteau fi organizate foarte bine de altcineva în afară de el, sub altă siglă decît Film Menu: nu numai că cineclubul Film Menu îşi formase propriul public, care avea încredere în selecţia operată de Rus şi de colegii lui, dar, chiar şi lăsînd la o parte acest argument - pe motiv că ar fi prea "comercial" pentru a putea fi aplicat unor proiecţii organizate în scopuri educaţionale -, Rus organiza aceste evenimente solicitante în orele de după program, fără să primească (sau să ceară) bani pentru ele; în condiţiile astea de ce să fie pus să le ţină microfonul unor cineaşti în care nu crede? Răspunsul e simplu: pentru că asta e imaginea pe care o are Damian despre criticul de film - un servitor. Iar a.l.ş. e primul care i-a contrazis-o - Damian numărîndu-se printre regizorii români judecaţi sumar în clasicul eseu al lui Şerban din 1993, Despre un cinematograf care nu există. Lucrurile astea contează deoarece Damian este şi preşedintele Uniunii Cineaştilor, iar în această calitate e finanţatorul altor două reviste de film: una comercială, numită Film, şi una academică (a Facultăţii de Film din UNATC), numită Close Up. Asta după ce, la începutul anilor 2000, fusese directorul unei reviste intitulate Cinema, finanţată pentru scurtă vreme de CNC şi specializată în relatarea egalizator-festivistă a tot ce se întîmpla în cinema-ul românesc. (Recenzînd în Dilema numărul 2 al revistei, a.l.ş. l-a prins pe Damian însuşi cu un mic plagiat - într-un articol despre sex în cinema.) Tradiţia e dusă mai departe de actuala revistă Film, al cărei număr 4/2014 conţine două masaje de expert aplicate de Călin Căliman vanităţilor mult-mortificate ale regizorilor Dan Piţa (cu ocazia filmului Kyra Kyralina) şi Adrian Popovici (cu ocazia filmului Brâncuşi din eternitate). Cît despre Close Up, importanţa ei în ochii lui Damian rezidă nu în faptul că ar putea conţine studii valoroase (cum e al lui Christian Ferencz-Flatz despre Aurora, publicat în primul număr al revistei), ci în faptul că - după cum tot repetă Damian în ultima vreme, subliniind contrastul cu Film Menu, o revistă neindexată academic - le "aduce puncte" profesorilor care scriu în ea, "puncte impuse de o comisie europeană". Damian are dreptate aici: Film Menu şi activităţile conexe nu i-au adus nimănui "puncte" şi, implicit, sporuri salariale, ba lui Rus au sfîrşit prin a-i aduce chiar o depunctare pe fişa de evaluare profesională - cadou de la rectorul UNATC, Adrian Titieni, aflat de multe luni în război, ca şi Damian, cu decanul Facultăţii de Film (şi "părintele" revistei), Sorin Botoşeneanu; asta în timp ce lui Damian i se acorda un spor de merit la salariul său de profesor universitar (deja imens în comparaţie cu al lui Rus), fără să fi fost măcar nevoie să "facă puncte" scriind articole academice în Close Up.

Damian e autorul a două lungmetraje de ficţiune - Drumul cîinilor şi Rămînerea, ambele de la începutul anilor '90 -, care combină academismul desuet cu isteria. Născut în 1956, trebuie să fi aşteptat mult şi să fi îndurat multe pînă să ajungă să le facă. Altele n-a mai făcut. În privinţa asta nu e deloc o excepţie printre cineaştii din generaţia lui, victime ale închiderii culturale din ultimii ani de ceauşism şi totodată ai ameţelii din primii ani '90. Desigur, asta n-avea de ce să-i descalifice de la a-i învăţa meserie - cum să facă filme - pe alţii. Damian nu e singurul care a ajuns să predea în fostul Institut de Artă Teatrală şi Cinematografică, devenit din '90 Academie, din '98 Universitate, iar din 2001 Universitate Naţională. Schimbarea din '98 a adus însă - pe lîngă upgrade-urile salariale dorite de toată lumea - o nouă problemă: transformarea acestor meseriaşi mai buni sau mai răi, mai mult sau mai puţin apţi să formeze ei înşişi ucenici, în istorici şi teoreticieni de film legitimaţi prin doctorate. Evident că procesul respectiv nu putea fi decît o mascaradă, doctoratele trebuind în acest caz să certifice competenţe în discipline pentru care cei mai mulţi dintre beneficiari nu erau instruiţi şi spre care nici n-aveau vreo înclinaţie. De-aici dificultatea reală a unui dialog între ei şi Andrei Rus de la Film Menu, care chiar ştie "cu ce se mănîncă" aceste discipline şi le acordă importanţă. Astea fiind zise, Damian se înşală: revista n-a fost condusă în spiritul lui a.l.ş. din articolul Despre un cinematograf care nu există, care, adaptat la situaţia din UNATC, ar fi fost ceva gen Despre nişte doctori care nu există. Revista a fost condusă într-un spirit mai apropiat de-al lui André Bazin, care îşi încuraja colegii de la Cahiers du Cinéma să se concentreze nu pe ceea ce e prost, ci pe filme care merită descoperite, pe descoperiri care merită împărtăşite etc. Cu excepţia unei săgeţi sau două lansate de mine, Film Menu l-a lăsat pe Damian în pace, să adune funcţii şi sporuri salariale. Pînă nu s-a mai putut.

Descarcă revista FILM MENU aici.



 Toate articolele despre Revista Film Menu


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Andrei Gorzo


Alte articole

 Cineclub Film Menu - Mods, Joachim Lepastier
 Lansarea numărului al 26-lea al revistei Film Menu, Comunicat de presă
 Lansarea numărului al 25-lea al revistei Film Menu, Comunicat de presă
 Comoara - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, episodul 30, Comunicat de presă
 Opiniile studenţilor UNATC despre activitatea didactică a lui Andrei Rus, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Revista Film Menu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cronici@liternet.ro. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer