În ultimele luni rectorul UNATC Adrian Titieni a făcut numeroase presiuni asupra decanului Facultăţii de Film, Sorin Botoşeneanu pentru a-l constrânge să demisioneze din funcţie, acţiune care a culminat cu suspendarea acestuia, în toamna anului 2014, în baza a două acuzaţii respinse în repetate rânduri de membrii consiliului Facultăţii de Film. Una dintre pârghiile folosite de rector în a pune presiune pe decan a fost revista Film Menu.
În luna iulie a anului 2014, consiliul de administraţie al UNATC - din care fac parte rectorul, cei doi prorectori Laura Baron şi Nicolae Mandea, cei doi decani Sorin Botoşeneanu (Film) şi Paul Chiribuţă (Teatru), preşedintele Senatului, Laurenţiu Damian, şi directorul general administrativ, Emil Banea - a hotărât, în absenţa decanului Facultăţii de Film, înjumătăţirea bugetului şi a tirajului revistei Film Menu, fără niciun fel de justificări. De la acel moment a mai apărut un număr al revistei, în luna noiembrie a anului 2014, într-un tiraj nemodificat. Însă ni s-a spus că decizia urmează să fie pusă în aplicare începând cu anul 2015. Menţionăm că până în momentul de faţă contractul cu tipografia nu a fost reînnoit, ceea ce face imposibilă lansarea vreunei noi ediţii a revistei. În consecinţă, din luna noiembrie a anului 2014 nu am mai lansat niciun număr nou al revistei şi nici nu ştim care va fi statutul acesteia în viitor.
În ultimele două luni (ianuarie-februarie 2015) am făcut repetate demersuri în scris către rectorul UNATC, Adrian Titieni, pentru a lămuri situaţia revistei. În urma unei şedinţe de consiliu profesoral al Facultăţii de Film care a avut loc în ianuarie 2015 şi în cadrul căreia rectorul a făcut mai multe aluzii privind activităţile Film Menu şi ale redactorului coordonator Andrei Rus, am depus o adresă în numele redacţiei solicitând în scris clarificări referitoare la poziţia oficială a rectorului vizavi de statutul revistei. Nu am primit niciun răspuns oficial, în scris, la această cerere, în schimb, la câteva zile după şedinţa de consiliu amintită mai sus, redactorul coordonator al Film Menu a fost depunctat de către rector pe fişa de evaluare profesională anuală a cadrelor didactice. Andrei Rus a solicitat în scris explicaţii rectorului, singurul răspuns al acestuia fiind să modifice punctajele acordate iniţial, mărindu-le.
La scurt timp, ne-au fost transmise deciziile luate în cadrul unei alte şedinţe a consiliului de administraţie, prin care se hotărau următoarele: desfiinţarea firmei Atelier de Film (un alt proiect iniţiat de Sorin Botoşeneanu), sancţionarea printr-un avertisment public a redactorului coordonator şi un număr de măsuri care urmează să îngrădească libertatea editorială a revistei. Până în momentul de faţă niciun document oficial cu privire la aceste decizii nu a fost transmis către Facultatea de Film sau către redacţia Film Menu, iar asupra deciziei de desfiinţare a firmei Atelier de Film se pare că s-a revenit, deşi situaţia acesteia rămâne incertă. Mai mult decât atât, deoarece nu ni s-a răspuns în termen de 30 de zile la prima hârtie prin care ceream explicaţii rectorului, am solicitat o audienţă cu acesta şi cu membrii consiliului de administraţie, din dorinţa de a lămuri toate aceste probleme şi de a înţelege motivele care stau la baza deciziilor din ultimele luni cu privire la statutul şi activitatea revistei. Am aflat că audienţa a fost refuzată, dar, din nou, nu prin intermediul unui răspuns scris.
În lipsa unui dialog din care să înţelegem motivaţiile ce stau la baza acestor acţiuni ale rectorului, nu putem decât să tragem următoarele concluzii: că toate sancţiunile împotriva Film Menu reprezintă încercări de intimidare şi, indirect, atacuri la adresa decanului suspendat Sorin Botoşeneanu.
Dat fiind refuzul repetat al rectorului şi, ulterior, al consiliului de administraţie de a comunica direct cu noi, considerăm că am epuizat căile de dialog direct cu conducerea universităţii.
Dincolo de lipsa de comunicare şi de transparenţă care au cauzat impasul actual, noi ne dorim să continuăm toate activităţile ce au contribuit la creşterea vizibilităţii UNATC-ului pe harta spaţiilor culturale din Bucureşti. În ultimii şase ani am lansat 24 de numere ale revistei Film Menu, ceea ce echivalează cu distribuirea a peste 70 de mii de exemplare. Am organizat proiecţii de film, în cadrul Cineclubului Film Menu şi a evenimentelor Să Film!, la care au participat peste 20 de mii de spectatori. Toate aceste evenimente au implicat atât proiecţii, cât şi discuţii ulterioare moderate de redactorii revistei - în cazul Cineclubului - sau cu participarea a peste 30 de echipe de realizatori din România - în cazul Să Film!. Iar recent am colaborat la demararea unui proiect de traducere şi publicare a unei colecţii de cărţi esenţiale despre cinema, alături de Atelier de Film. Credem că e extrem de important ca şi generaţiile următoare de studenţi ai Facultăţii de Film să se bucure de libertatea şi de spaţiul de dezvoltare alternativ pe care îl reprezintă Film Menu. Dorim ca universitatea să rămână un spaţiu deschis oamenilor din afara instituţiei. Şi vrem să aflăm de ce, în ciuda realizărilor noastre, pentru rectorul Adrian Titieni şi pentru majoritatea membrilor consiliului de administraţie toate acestea par să nu fie importante.
În aceste condiţii, cerem public să fie clarificat în mod oficial statutul revistei în cadrul UNATC şi cerem anularea deciziei de suspendare şi repunerea în funcţie a decanului Sorin Botoşeneanu.
(Redacţia Film Menu, luni, 16 martie 2015)
Descarcă revista FILM MENU aici.