Nu s-a terminat festivalul (a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul), dar scriu deja. Azi (miercuri, 16 august - n.r.) e de-abia a doua zi de cînd sîntem la Sfîntu Gheorghe. Am venit - 130 de suflete - cu două vaporaşe, de la Mahmudia. Pînă acolo am mers care cu autocarele festivalului, care cu maşina. Prima schimbare am remarcat-o ajungînd în fostul oraş interzis - după cum a spus la deschidere preşedintele Marcel Iureş: o piscină cu scaune pliante pe margine. Arată super, dar tot mai bună e marea. Mai ales cu văcuţele scunde care vin să se adape.
Pentru că Dunărea se varsă în mare atît de aproape, apa e mai degrabă dulce decît sărată. Şi mai sînt şi nisipul, mai fin decît oriunde altundeva, şi păsările călătoare (nu ştiu cum le spune, negre cu capul portocaliu) care se încolonează seara şi pleacă în formă de V sau în linie dreaptă. Azi am văzut şi trei MIG-uri. Una peste alta (ca să nu zic "une sur l'autre" şi să mă dau cosmopolită), a treia ediţie a Anonimului merge bine. Nu am vreun scandal despre care să trebuiască să relatez, nu s-a stricat vreo proiecţie, nu s-a bătut nimeni. E lume destulă, şi în săli, şi în camping, iar muzica de la cîrciuma din camping nu e atît de tare încît să acopere filmul.
Dan Piţa, care a venit şi el împreună cu Irina Movilă, alături de "generaţia aşteptată", nu a fost prezent la prima dintre cele două dezbateri pe marginea filmului românesc. Nici eu n-am fost, de altfel, era prea bine pe plajă. Fără scandal, dezbaterea de marţi, 15 august, a ieşit bine. Au vorbit Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu, Andi Vasluianu - dintr-o tabără, Magda Mihăilescu, Mihai Chirilov, Valerian Sava din alta, moderaţi de selecţionerul ediţiei, Alex. Leo Şerban.
Am văzut deocamdată tot ce s-a dat la animaţie, secţiune competitivă nouă, care a înlocuit competiţia de documentar. Filme OK, nimic să mă dea pe spate, dar mai sînt două tranşe. N-am mai revăzut nici The Wind That Shakes the Barley al lui Ken Loach (Palme d'Or la Cannes anul acesta), care s-a dat în deschidere.
Mi-era dor de mare. Am preferat să merg prin beznă vreun sfert de oră (marea e la 2 km) ca s-o salut. N-am revăzut nici Offside al iranianului Jafar Panahi, pe care îl văzusem (şi-mi plăcuse la Berlin), în schimb am vizionat tot din competiţia lungmetrajelor The Iceberg, coproducţie franco-belgiană de Dominique Abel, Fiona Gordon şi Bruno Romy. Mi-a plăcut în linii mari şi în mai multe mici. Mi-a plăcut felul în care taie în mare, pe drum, calota dificilă a unei relaţii umane asemănătoare unui aisberg, în timp ce topeşte pe burta gagului bucăţele de gheaţă decupate parcă uneori de Aki Kaurismaki. Filmul a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Molodist, anul trecut. De altfel, toate celelalte şase filme din selecţie au participat sau/şi cîştigat premii la festivaluri importante. Ideea selecţiei, zice Alex. Leo Şerban, a fost de a favoriza varietatea, cu riscul de a aduce nume necunoscute poate pentru publicul românesc.
Proiecţia de deschidere a ediţiei din acest an a Festivalului a fost cea cu pelicula britanică premiată în 2006 cu Palme d'Or la Cannes - The Wind that Shakes the Barley, regia Ken Loach. Timp de şase zile, în competiţie au intrat şapte filme în secţiunea lungmetraj, 48 de filme în secţiunea scurtmetraj ficţiune şi 24 de filme în secţiunea animaţie. Toate peliculele au fost selectate de criticul Alex. Leo Şerban. Trofeul Anonimul este în valoare de 10.000 de dolari. Organizatorii vor prezenta, la Bucureşti, în zilele de 6, 7 şi 8 octombrie, o serie de pelicule din palmaresul actualei ediţii.