Superman zboară. Omul Păianjen, la fel. Batman, la rîndu-i. Apoi Catwoman, Captain Planet etc. În fine, mai toţi super-eroii ştiu să zboare. Nu-mi vine în minte nici un personaj glorios din filmele de astăzi care să meargă pe apă. Cumva e firesc. La ce bun să poţi merge pe apă cînd poţi să treci lejer pe deasupra? Apoi dacă, să zicem, un super-erou ar avea doar această superputere, a mersului pe ape, la ce bun? E spectaculoasă, dar nimic mai mult. Nu o poţi folosi decît în situaţii limitate, cel mult pentru a lua ochii mulţimii sau, concret, în caz că eşti salvamar. Cu toate acestea, mi-ar plăcea să văd măcar un film cu cineva care merge pe apă. Şi cel mai potrivit loc pe care mi-l pot închipui pentru a vedea o asemenea producţie e Festivalul Internaţional de Film Anonimul, din Deltă, la care am fost între 14 şi 19 august 2006.
Înconjurat de Dunăre şi de mare, locul de desfăşurare a festivalului, Sfîntu Gheorghe, pare că pluteşte pe apă. Din Tulcea, mergi cinci ore cu vaporul pînă dai de un sat oarecum absurd, cu vieţuitoare de tot neamul şi verdeaţă cu sămînţă după soiul ei, crescute direct din nisip. Într-un capăt de sat, de-o parte, se află un complex de vile luxoase care găzduieşte invitaţii speciali şi competitorii festivalului, denumit - după cum a spus la deschidere Marcel Iureş - "oraşul interzis". De cealaltă parte, campingul Delfinul - un loc numai bun de pus cortul (chiar minunat dacă nu iei în seamă ţînţarii care, pe lăsatul serii, se întrec în număr şi dimensiuni cu pescăruşii).
Mîndria campingului e un ecran uriaş pe care rulau filmele, în aer liber, după zece seara. În deschidere a fost prezentat, în afara concursului, Palme d'Or-ul la Cannes de anul acesta: The Wind That Shakes the Barley al lui Ken Loach. Un film mediocru, regizat parcă de Sergiu Nicolaescu. Răbdarea mi-a fost răsplătită de lungmetrajul următor, Hîrtia va fi albastră, în regia lui Radu Muntean. Super! L-am privit cu încîntare, bucuros să descopăr încă un film de top al cinematografiei româneşti. La fel de sus în top ar fi şi A fost sau n-a fost? al lui Corneliu Porumboiu. Vă spun, sînt două filme pentru care merită să treci Dunărea înot ca să le vezi. N-am fost la fel de entuziasmat de Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, de Cătălin Mitulescu, cu un scenariu sub nivelul regiei şi al actorilor. Din păcate, singurul lungmetraj românesc înscris în concurs, Legături bolnăvicioase, realizat de Tudor Giurgiu, mi s-a părut ok şi atît.
La capitolul filme străine, aş recomanda călduros Offside-ul iranianului Jafar Panahi. Şi, tot la fel de călduros, nu v-aş recomanda o coproducţie franco-belgiană, L'Iceberg, care mi s-a părut "jenibilă". Filmul a fost atît de prost, încît a făcut ca orice alt film slab din festival să pară sclipitor în comparaţie cu acesta. O tentativă de umor idiot, inferioară pînă şi gagurilor din La bloc, Gogomanii sau Trăsniţi în NATO. O adunătură de poante fizice pentru hazul celor care încă se dau pe spate de rîs la bătăile cu frişcă sau la căzăturile pe coajă de banană, dublată de o interpretare actoricească teribil de artificială. Spun asta cu vădită ciudă, pentru că am fost realmente şocat cînd am văzut că a cîştigat premiul publicului şi premiul special al juriului. Mi s-a confirmat din nou că nu trebuie să subapreciezi niciodată prostul gust al publicului şi snobismul anumitor critici.
În rest, o mulţime de filme care ar putea fi trecute la categoria "interesant". Însă per total, adăugînd la festival şi concediul plăcut, te bucuri c-ai fost acolo şi după ce te întorci acasă, pe apă, de la Sfîntu Gheorghe.