"Film de (re)văzut", aşadar - dintr-o vreme în care nu mi se inventase rubrica similară din Adevărul literar şi artistic...
The Remains of the Day este o operă cinematografică de o complexitate romanescă; nicicînd James Ivory nu a surprins atîtea nuanţe, atîtea "anotimpuri ale inimii" într-un singur film. Ceea ce fusese ilustrativism elegant, dar rece în peliculele sale de pînă la Maurice, ceea ce fusese densitate psihologică plus un dram de emoţie în Howards End, precedentul său film, devine în The Remains of the Day orchestrare perfectă a unui întreg literar ce nu cade, în nici un cadru, în lîncezeală livrescă. Pînă la acest admirabil The Remains of the Day ne-ar fi fost poate greu să ne închipuim o Principesă de Clèves - cartea doamnei de La Fayette, scrisă acum trei secole - printre servitori: cum, şi ei au sentimente?! Mai mult decît atît: cunosc, aşadar, şi ei, această fatalitate a limbajului elegant care este litota?! James Ivory s-a gîndit, fără-ndoială, la toate aceste prejudecăţi atunci cînd s-a hotărît să ecranizeze romanul omonim al lui Kazuo Ishiguro, făcînd apel la actorii săi "verificaţi" (Anthony Hopkins, Emma Thompson, Christopher Reeve), însă solicitînd şi contribuţia altora cum ar fi James Fox sau Michael Lonsdale. Iar rezultatul este un film a cărui perfecţiune îţi aduce lacrimi în ochi...
Construit pe paliere de semnificaţie, pe "capcane" tematice, The Remains of the Day amestecă toate acestea cu un firesc şi o graţie ce nu vizitează prea des edificiul Cinematografului din ultimii ani. Aparent, este vorba despre o poveste de dragoste - nemărturisită - între dl. Stevens, majordom la Darklington Hall (reşedinţa unui lord cu simpatii naziste), şi Miss Kenton, intendenta aceleiaşi case. Însă această iubire autumnală (cei doi sînt trecuţi de vîrsta primelor iubiri) este mereu amînată, "deturnată" de rolurile pe care aceştia le joacă în Conacul Darlington (denumire amar-ironică, dacă ne gîndim că Stevens şi Miss Kenton nu vor ajunge niciodată să-şi spună unul altuia "darling"), de ierarhia strictă impusă de majordom personalului din subordinea sa şi pe care el o va respecta cu un simţ al disciplinei ce nu lasă loc nici măcar suferinţei la moartea tatălui (una din scenele cele mai emoţionante ale filmului). Între servitori se dă, probabil la toate nivelele, dar în primul rînd între majordom şi interdenta hipercorectă, dar rebelă, o bătălie a orgoliilor; aceste lupte surde, alteori acerbe, reproduc de fapt un lanţ de dependenţe şi nişte raporturi de supunere similare, pînă la un punct, lumii politice. Ivory demontează inteligent acest mecanism, văzînd în "casta" servitorimii un model răsturnat al lumii "de sus"; însă, repet, pînă la un punct. Trama nostalgică a filmului vine nu numai din povestea de dragoste neconsumată dintre majordom şi intendentă, ci şi din statutul de victimă a acestei clase, care suportă răsturnările istoriei (gîndite "sus") fără să crîcnească: Ivory reuşeşte o scenă crudă şi semnificativă atunci cînd Stevens este chemat să răspundă unei întrebări simple de natură politică; mutismul majordomului îi va convinge pe respectivii miniştri că democraţia e un lucru desprins de realitate... Veşnic perdant al unui Joc la care nu are decît dreptul să chibiţeze, Stevens este exponentul acelei mase de manevră pe care Stăpînul (ce poate fi, în acest caz, stăpînul unui domeniu) îl joacă cum vrea. Căci The Remains of the Day este, în primul rînd, un film despre barbaria cu mănuşi: în spatele uşilor închise, şi uneori chiar sub nasul servitorilor, domnii filofascişti împart lumea după bunul lor plac.
Modul în care filmul lui Ivory vorbeşte despre toate acestea este, încă o dată, exemplar: nimic pompos, nimic emfatic. Istoria apare răsfrîntă în obiectele cotidiene, în efemerul pe care ea construieşte durabilul (sau aparent-durabilul). Tertipurile diplomatice fac cît un pantof strîmt (vezi scena jucată de excelentul Michael Lonsdale!). Understatement-ul - adevărată instituţie britanică - devine un paravan care ascunde abjecţia.
Dincolo de aceste prime nivele de lectură există, fireşte, multe altele; aş aminti doar jocul savuros - pentru cinefili - de referinţe, în special la două filme ale lui Losey: The Servant, în primul rînd - în care Stăpînul era interpretat de acelaşi James Fox! -, şi apoi The Go-Between: flashback-ul pe care e construit The Remains of the Day, cu Stevens făcînd drumul pînă la localitatea balneară unde s-a stabilit fosta intendentă, e un ecou al călătoriei lui Leo (Michael Redgrave), care-i deşteaptă amintirile...
Şi să mai menţionez, în fine, două scene care dau toată adîncimea relaţiei dintre Stevens şi Miss Kenton. Prima este cea în care majordomul îi spune (şi îi repetă) că "este foarte importantă pentru casă" - declaraţie de dragoste de o sublimă stîngăcie, litotă ce-aduce cu ea un întreg nespus de considerente contabile şi dependenţe afective. A doua, absolut antologică, este "secvenţa cărţii" citite de majordom şi pe care intendenta îl surprinde în bîrlogul său: un roman pornografic?... Nu vă vom spune, lăsîndu-vă toată plăcerea "lecturii" acestui viol emoţional pe care James Ivory l-a filmat - genial - în The Remains of the Day.
(Noul cinema, noiembrie 1994)