Talentul anului, provocarea adresată de Premiile Ioan Chirilă celor care îşi doresc să devină jurnalişti sportivi, a trecut de jumătatea drumului. Cei care doresc să se înscrie în competiţie mai pot trimite articole însoţite de un CV până pe 6 noiembrie 2009, la adresa [email protected].
Până acum au fost primite texte din partea unor autori de vârste şi cu preocupări dintre cele mai diferite. Lucrul care îi uneşte este dorinţa de a demonstra că încă se poate scrie frumos despre sport.
Cel mai bun text va fi desemnat de către doamna Iarina Demian, preşedintele Fundaţiei artEST, organizatorul evenimentului, alături de un reprezentant al cotidianului partener. Având în vedere că am trecut de jumătatea competiţiei, doamna Iarina Demian împărtăşeşte câteva gânduri înainte de Gala Premiilor din 23 noiembrie 2009: "Suntem la a cincea ediţie a Premiilor Ioan Chirilă şi mă gândeam retrospectiv la drumul parcurs până aici... Am avut, desigur, multe bucurii, dar şi multe dezamăgiri, poate chiar prea multe. Cea mai mare realizare a Premiilor a fost, până la urmă, loialitatea concursului şi faptul că ne-am străduit, în ciuda tuturor presiunilor, să fim cinstiţi şi să rămânem fideli devizei cu care am deschis prima gală.
A doua mare realizare a fost opţiunea pentru categoria Talentul anului care a însemnat o şansă pentru cel mai bun, indiferent de vârsta şi statut social. Ne-am gândit atunci că sunt foarte mulţi oameni care "au ceva de spus" şi pe lângă care şansa trece fără să se oprească. Ne-am bucurat să putem fi noi şansa lor.
Dar atunci când ţi se dă o şansă, trebuie să ştii să o păstrezi şi să o foloseşti.
Am întâlnit destui concurenţi care s-au prezentat fără ca măcar să cunoască regulamentul concursului, postat pe site-ul nostru de cinci ediţii. Am întâlnit concurenţi care nu cunosc regulile elementare ale gramaticii limbii române sau alţii care, deşi ştiau că trebuie să prezinte articole inedite, au încercat să ne înşele.
Am fost extrem de surprinsă să văd că oameni tineri, care sunt la început de viaţă şi de carieră, sunt deja versaţi în lupta lor pentru glorie şi nu pot să recunoască superioritatea şi talentul unui coleg. Marii filozofi, scriitori, artişti ai omenirii au fost şi sunt oameni modeşti. Dacă ai scris un articol bun şi ai câştigat concursul, nu înseamnă că nu mai ai nimic de învăţat de la nimeni. Greul abia începe.
Au fost candidaţi care, deşi au câştigat premiul Talentul anului, n-au reuşit să treacă un test important: acela de a se integra în redacţia de sport a unui cotidian, acolo unde trebuie să faci de toate şi, mai ales, să porneşti de jos chiar dacă eşti fericitul câştigător al premiului.
Cei mai mulţi dintre concurenţii care s-au înscris de-a lungul celor cinci ediţii, au fost însă deosebit de talentaţi şi de maturi. Am fost surprinsă să citesc nişte articole cărora şi Ioan Chirilă cred că le-ar fi dat girul să apară pe prima pagină a oricărui ziar de sport.
Toate acestea sunt doar nişte gânduri înainte de gală, care poate vă vor ajuta să decideţi dacă merită să vă luptaţi pentru premiu. Gândiţi-vă de două ori înainte să vă înscrieţi în concurs, întrebaţi-vă ce anume vreţi de la viaţă şi cât sunteţi dispuşi să sacrificaţi din timpul vostru pentru profesia de jurnalist sportiv.
S-ar putea să nu mai aveţi duminici decât "duminicile petrecute pe stadion la căderea serii, când se aprind reflectoarele..." sau pe cele "petrecute în redacţie, când sună telefoanele ca la informaţii şi când totul arde, pentru că tipografia aşteaptă, pentru că linotipiştii sunt nerăbdători să iasă de sub dogoarea plumbului topit şi să plece acasă, îmbătaţi de răcoarea nopţii." (Zile şi nopţi pe stadion, Ioan Chirilă)."
Învingătorul competiţiei Talentul anului va beneficia de un contract de colaborare cu unul dintre cotidianele de mare tiraj, timp de trei luni. Cel de-al doilea clasat va deveni colaborator Hotnews, ambii câştigători având posibilitatea de a începe o carieră de jurnalist sportiv. Mai multe detalii despre concurs se găsesc pe site-ul Premiilor, www.ioanchirila.ro.
Talentul anului are loc în cadrul Premiilor Ioan Chirilă, singura competiţie independentă care se adresează gazetarilor sportivi din România.
În 2008 primele două locuri au fost ocupate de Alexandru Enăşescu şi Sebastian Gorcea ale căror texte se pot citi aici şi aici.