Marţi, 10 noiembrie 2009, ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) vor fi proiectate documentarele Doctorul nebun (2004) şi Ciobanul Zburător (2008), realizate de Cătălin Muşat. La eveniment va fi prezent criticul de film Magda Mihăilescu.
Doctorul nebun (20'), film care a obţinut Premiul pentru cel mai bun documentar la Festivalul DaKino (2004), spune povestea unui Crăciun petrecut la marginea oraşului. Pentru dependenţii de heroină de acolo, această zi e una ca oricare alta.
Ciobanul Zburător (26') distins cu Premiul pentru cel mai bun documentar - Atelierul Aristoteles de la Sibiu (2008), Menţiune specială - Festivalul de film de la Locarno (2008), Menţiune specială - DaKino (2008), şi Premiul pentru cel mai bun documentar - IPFF (2009), prezintă schimbările care survin în viaţa anostă a cinci ciobani de la o stână din zona Sibiului în momentul în care în zonă demarează construcţia unui aerodrom.
Cătălin Muşat (n.1978), regizor, producător şi scenarist, a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti (2007). Filmografia sa mai numără documentarul Baraca Lui Hercule (2006) şi scurtmetrajele Holiday (2007) şi Departe (2006).
Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.