Operetă în două acte de Emmerich Kálmán
Libretul de: Leo Stein, Béla Jenbach
Adaptarea de: István Kállai, Miklós Gábor Kerényi
Traducerea de: Ernest Fazekas
Asistent maestru cor: Răzvan Luculescu
Asistent coregrafie: Raluca Popa
Echipa de creaţie vizuală: Fanni Kemenes, Gabriella Kiss, Csörsz Khell, Péter Somfai
Maestru cor: Gabriel Popescu
Dirijor: Balázs Stauróczky / Tiberiu Oprea
Coregrafia: György Gesler
Asistent regie: Tamás Bori
Regia: KERO®
Distribuţia:
Sivia Varescu: Tina Munteanu / Silvia Şohterus
Edwin: Florin Budnaru / Oliver Popa
Stazi: Gabriela Daha / Amelia Antoniu
Boni: Cătălin Petrescu / Victor Bucur
Feri von Kerekes: Stefan Popov / Cristian Caraman
Leopold Maria: Daniel Eufrosin
Anhilte: Gladiola Niţulescu / Mioara Manea-Arvunescu
Mişka: Bogdan Caragea / Mihnea Lamatic / Orest Pîslariu
Alfons: Bogdan Caragea / Mihnea Lamatic / Orest Pîslariu
Arnold Schulteis: George Călin
Rohnsdorf: Ernest Fazekas / Anton Zidaru
Kiss: Viorel Ciurdea
Partener coproducţie: Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta
Premiera absolută a avut loc la 17 noiembrie 1915, pe scena Teatrului Johann Strauss din Viena. Partitura operetei Silvia cuprinde 23 de numere muzicale din care răzbat melodii pline de romantism şi de ritmuri debordând de umor de bun gust. Ceardaşul care ne întâmpină din titlu este prezent chiar de la Intrarea Silviei şi se recunoaşte transfigurat în duetul Boni-Feri sau în cântecul lui Boni cu cor. Valsul este şi el prezent, mai ales în duetele Silvia-Edwin şi Edwin-Stasi, combinate cu diverse ritmuri de dansuri maghiare.
Cu o dramaturgie bine închegată, Silvia surprinde prin maniera în care s-au realizat caracterizările muzicale minuţioase ale personajelor, conferind protagoniştilor personalităţi distincte. Cele mai populare momente care situează opera în prima linie de succes a lucrărilor lui Kálmán sunt: Intrarea Silviei, cupletele (Cum să trăieşti fără dragoste şi Fetiţele vesele de la cabaret), duetele, aria Silviei Cântă ţigane, finalurile de acte de cor, cu ritmuri foarte antrenante.
Opereta "Silvia" a fost considerată una din cele mai populare lucrări de gen, melodiile sale fiind fredonate pe străzile marilor capitale europene.
Dramaturgia operei este construită în jurul poveştii de iubire dintre o faimoasă cântăreaţă de cabaret, Silvia Varescu, şi prinţul de Mittenkofer-Lowenstein. Conflictul se naşte când cei doi vor să se căsătorească, deşi relaţia este dezaprobată de familia lui Edwin. Dincolo de intrigi şi obstacolele care se ivesc, în final dragostea sinceră va triumfa.
Musical de Gérard Presgurvic
După piesa omonimă de William Shakespeare
Regia KERO®
Traducerea: Ernest Fazekas
Dirijor: Balázs Stauróczky
Maestru de cor: László Kéringer, Gabriel Popescu
Coregrafia: Éva Duda
Decor: Béla Götz
Costumele: Rita Velich
Light Design by: Péter Somfai
Partener coproducţie: Teatrul de Operetă şi Musical din Budapesta
Distribuţia:
Romeo: Jorge (George Papagheorghe)
Julieta: Diana Niţu
Lady Montague: Adina Sima
Lady Capulet: Amelia Antoniu
Doica: Claudia Măru Hanghiuc
Prinţul din Verona: Daniel Iordăchioae
Benvolio: Adrian Nour
Mercutio: Victor Bucur
Tybalt: Oliver Popa
Paris: Matei Chioariu
Părintele Lorenzo: Ernest Fazekas
Capulet tatăl: Orest Pîslariu
Baletul, corul şi orchestra Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian"
Anul premierei: 2009
Musicalul creat de Gérard Presgurvic, având la bază piesa lui Shakespeare, a avut premiera pe 19 ianuarie 2001, la Paris. Cunoscând o evoluţie spectaculoasă, Romeo şi Julieta a fost montat în Canada, Antwerp, Londra, Amsterdam, Budapesta, Szeged, Moscova, Viena, Seul şi Taipei, fiind tradus în numeroase limbi, printre care flamandă, engleză, maghiară, rusă sau germană. În Ungaria, spectacolul a avut premiera în 2004 şi încă se mai joacă cu acelaşi succes, cu bilete rezervate cu multe luni în avans. Până în acest moment, spectacolul a fost văzut de peste 5 milioane de spectatori, cu un record de vânzări de albume de peste 7 milioane de copii.
O dată cu premiera din aprilie 2009, Romeo şi Julieta a devenit primul musical pop-rock prezentat de către o instituţie profesionistă de teatru de gen din România, care se înscria astfel pe harta numeroaselor ţări unde spectacolul a avut un succes imens la public.
Pornind de la celebra poveste de dragoste scrisă de William Shakespeare, Romeo et Juliette: de la Haine à l'Amour (titlul francez) nu se abate de la intriga originală, însă o poziţionează şi o traduce în zilele noastre. Romeo şi Julieta sunt doi tineri care trăiesc o dramă universal valabilă, transmisă publicului prin ritmuri de pop-rock, cu versuri accesibile şi recognoscibile în limbajul tinerilor de astăzi.
Producţia acestui spectacol reprezintă a doua colaborare cu Teatrul de Operetă din Budapesta (după Văduva Veselă), fiind parte a programului Opereta Deschisă ce presupune parteneriate pe termen lung cu instituţii din străinătate, schimburi de experienţă şi rezidenţe culturale.
Musical bazat pe viaţa şi opera lui Vladimir Vîsoţki
Regia: Alexander Hausvater
Scenariul dramatic de Alexander Hausvater
Adaptarea muzicală de: Radu Captari, Dan Jinga
Coregrafia: Mălina Andrei
Efecte video şi light design: Lucian Moga
Conducerea muzicală: Radu Captari
Dirijor cor: Dan Jinga
Decorul: Alexandru Radu
Costumele: Florilena Popescu
Machiaj: Iuliana Ştefan
Distribuţia:
Lolita: Amelia Antoniu
Doctorul: Viorel Păunescu
Tolea: Igor Caras
Johnny: Florentina Ţilea
Tania: Silvia Şohterus
Kolea: Cătălin Petrescu
Galia: Oana Rusu
Max: Vitalie Bichir
Pian: Ligia Dună
Violoncel: Olivia Beiu
Chitară: Radu Captari
Opera lui Vladimir Vîsoţki, poet, compozitor şi actor rus, cuprinde cântece ale căror versuri reprezintă, în mare parte, acide comentarii sociale şi politice scrise în limbajul frust al străzii. Artist adorat în ţara sa şi în lume, Vîsoţki a stârnit valuri de surprindere atunci când, după două căsătorii eşuate, a luat-o de soţie pe celebra Marina Vlady, actriţă franceză de origine rusă. A încetat din viaţă în 1982, la 42 de ani. În ziua înmormântării sale, puterea sovietică a scos trupe în stradă pentru a preveni o eventuală "dezordine".
Spectacolul surprinde orele de după înmormântare, când un grup de artişti ocupă un teatru pentru a-l comemora pe Vîsoţki, deşi nu l-au întâlnit niciodată. Este un gest de disidenţă şi solidaritate din partea celor a căror viaţă a fost marcată de muzica lui.
Lucrările sale de revoltă împotriva sistemului comunist erau cunoscute în Uniunea Sovietică de către milioane de oameni, deşi muzica sa fusese interzisă la posturile de radio, iar poemele sale au rămas nepublicate. Ca actor, a jucat în 26 filme, precum şi pe scena Teatrului Taganka, întruchipând un Hamlet de excepţie, poate cel mai aclamat al generaţiei sale.
Operetă în două acte de Jacques Offenbach
Libretul de Yury Dimitrin
După libretul de Henri Meilhac, Ludovic Halevy
Versiunea scenică şi regia: Yury Alexandrov (Artist Naţional al Rusiei)
Dirijor: Andrey Alekseev (Artist Emerit al Rusiei)
Scenografia: Vyacheslav Okunev (Artist Emerit al Rusiei)
Coregrafia: Galy Abaydulov (Laureat al Premiului de Stat al Rusiei)
Maestru de cor: Alexey Nefedov
Light design: Gleb Filshtinsky
Responsabil Concert Maestru: Elena Bulanova
Director: Darya Modzalevskaya
Asistent regie: Elena Voronova
Coordonator spectacol: Svetlana Vorontzova
Distribuţia:
Bluebeard: Sergey Braga
Boulotte: Tatiana Taranetz (Laureată a Concursului Internaţional, Premiul "Golden Sofit")
King Babech: Valery Matveev (Artist Naţional al Rusiei)
Queen: Vera Vasilyeva (Artist Naţional al Rusiei)
Flourette: Alina Alekseeva (Actriţă Emerită a Rusiei)
Saphir: Petr Tarenkov
Popolani: Alexander Bayron (Artist Emerit al Rusiei)
Oskarina: Marina Ulanova (Actriţă Emerită a Rusiei)
Fevronia: Irina Ternovova
Marfa (Secretară) - Irina Volkova (actriţă de cor)
Aida: Polina Tikhonova (actriţă de cor)
Antonida: Alena Bagaeva (actriţă de cor)
Isolda: Ekaterina Popova
Soţi-miniştri: Sergey Efimov, Georgy Garyaev, Dmitry Petrov, Alexander Shaporov
Şeful gărzilor: Victor Chubarov
Skeleton (Poliţist): Alexander Chubaty (balet)
Gardă: Kirill Minkin (balet)
Oficial: Svetlana Vorontzova
Balerini în Actul 1:
Odette: Victoria Vishnyakova
Zigfrid: Anatoly Katulsky
În spectacol este folosită muzică de Oleg Karavaychuk
Anul premierei: 2005
Ideea care stă la baza acestei operete pare a fi a unei vechi poveşti: viaţa nu este doar eternă şi invincibilă, în ciuda tuturor intrigilor care apar, ci şi frumoasă, atât timp cât există oameni buni şi veseli pe lume.
Spectacolul Barbă albastră a avut premiera acum mai bine de 140 de ani pe scena Teatrului Variety din Paris. Jacques Offenbach a fost numit un "revoluţionar de principii", compunând mereu un gen de muzică captivantă pentru operele sale comice.
În spectacolele sale există o continuă doză de ironie, satiră, parodie şi versuri emoţionante şi, bineînţeles, o notă pronunţată de veselie şi voie bună. Un astfel de spectacol este şi Barbă albastră, care înfăţişează povestea unui nobil bogat şi neîndurător, care are obiceiul de a-şi ucide soţiile, şi încercarea ultimei sale soţii de a evita acest deznodământ fatal.
Operetă în două acte de Johann Strauss
Textul şi versurile de Richard Genée, Karl Haffner
Adaptarea: István Kállai, György Böhm
Traducerea versurilor: Gergely Zöldi
Dirijor: László Makláry
Scenografia: Csörsz Khell
Costume: Tünde Kemenesi
Maestru de cor: László Kéringer
Asistent coregrafie: Anikó Pattantyús
Maestru de actorie: András Aczél
Coregraf: Jenő Lőcsei
Regia: KERO
Distribuţia:
Eisenstein: Zsolt Vadász
Rosalinda: Zsuzsa Kalocsai
Adéla: Mónika Fischl
Dr. Falke: Tamás Földes
Ida: Marika Oszvald
Alfréd: Dániel Vadász
Frank: András Faragó
Orlowsky: Károly Peller
Frosch: Gábor Dézsy Szabó
Dr. Blind: László Sánta
Iván: Soma Langer
Cu participarea corului şi baletului Ansamblului Teatrului de Operetă şi Musical din Budapesta
Spectacolul îşi propune să ofere o experienţă muzical-teatrală bogată, îmbinată cu elemente noi şi neaşteptate, mulate pe stilul jucăuş al operetei vieneze originale.
Este o poveste stropită cu şampanie despre o noapte de petrecere, o întâlnire între oameni frivoli, dornici de a distra şi de a fi distraţi. Povestea descrie aventurile cu tentă de răzvrătire, vesele şi câteodată amare ale acestor oameni care petrec în Viena. Acţiunea este în sine o poveste comică despre moralitate şi permisivitate, identităţi mascate şi încurcate, infidelitate, caracter comic şi răzbunare.
Povestea plină de umor are loc în jurul anilor 1870 şi porneşte de la indiscreţiile unui bărbat înstărit, care determină un val de acţiuni răzbunătoare din partea prietenilor, a soţiei, a servitoarei şi chiar ale unui prinţ. Povestea continuă la petrecerea Prinţului Rusiei, unde toată lumea este prezentată sub nume fictiv şi unde ies la iveală mai multe intrigi ale notarului public poreclit "Die Fledermaus" ("Liliacul").
După texte biblice
Regia: Cătălina Buzoianu
Muzica: Sylvain Gouvernaire
Coregrafia: Mălina Andrei
Scenografia: Delia Tancău
Distribuţia:
Solomon: Filip Ristovski
Păstoriţa: Ilinca Marche
Sylvain Gouvernaire (chitară)
Martial Paoli (pian)
Fabien Sgarde (tobe)
Marin Puhar (chitară bas)
Cântarea Cântărilor este un spectacol adaptat după celebrul pasaj biblic. Această montare modernă scoate în evidenţă caracterul paradoxal al textului: lupta dintre material şi imaterial, dintre trup şi spirit, dintre atracţia sublimului şi terestru. Mesajul de iubire este omniprezent: iubirea dintre doi oameni, ca şi cea dintre Dumnezeu şi poporul Său, o dragoste care trece prin toate formele (extatică, fizică, erotică, dar şi transcendentă, spirituală şi metaforică.)
Privirea se focalizează pe aspectul vizual, iar textul devine din ce în ce mai mult muzică, pretext. Vocea actorilor se transformă într-un instrument, un dialog liric şi pasional. Acest univers sonor începe ca un moment limpede şi cristalin, crescând apoi în intensitate, ca un lichid tumultos ce exprimă diferitele feţe ale iubirii, de la momentul de tandreţe, la momentul în care simţurile îţi copleşesc fiinţa.
Operetă în trei acte de Franz Lehár
Libretul de Viktor Léon, Leo Stein
Reversificarea şi ajustarea textului:
Dalibor Heger, Dana Dinková
Îndrumare muzicală: Igor Bulla
Coregrafie şi regie scenică: Dana Dinková
Dirijori: Igor Bulla, Marián Vach
Decor: Ján Zavarský
Costume: Adriena Adamíková
Maestru de cor: Iveta Popovičová
Distribuţia:
Hanna Glawari: Olga Hromadová
Zetta Mirko: Štefan Šafárik,
Valencienne: Dominika Doniga,
Danilo Danilovici: Šimon Svitok
Nyegus: Ján Haruštiak
Camille de Rosillon: Dušan Šimo
Cascada: Martin Popovič
St. Brioche: Peter Schneider
Grisette: Katarína Perencseiová
Bogdanovich: Marián Hadraba
Sylvienne: Katarína Adamíková
Kromow: Igor Kúchen
Olga: Eva Lucká
Prisil: Dušan Kubíny
Praskovia: Alena Hodálová
Cu participarea orchestrei, corului şi baletului Operei de Stat din Banská Bystrica
Anul premierei: 2005
Spectacolul a avut premiera mondială în 25 decembrie 1905 la Theater an der Wien şi a devenit cea mai cunoscută operetă a zilelor respective, rămânând celebră până în zilele noastre şi lansând cel puţin trei şlagăre, care l-au transformat pe Lehár într-o legendă: Cântecul Viljei (Vilja), Să mergem la Maxim şi Valsul văduvei vesele.
A fost montat în numeroase ţări, peste tot în lume, din Anglia până în Australia, din Germania până în Argentina şi a făcut senzaţie şi pe Broadway, atingând un număr record de reprezentaţii pentru un titlu de operetă şi declanşând o adevărată "văduvomanie".
Acţiunea spectacolului se deschide cu un bal organizat de Ambasada Regatului imaginar Pontevedro, la Paris, în cinstea Marelui Duce. Hanna Glawari, care tocmai moştenise o considerabilă avere de la soţul său, este invitată la bal şi înconjurată de pretendenţi, spre disperarea Baronului Zetta, Ambasadorul Regatului, care se teme că aceasta va ruina ţara dacă se va căsători cu un străin. După numeroase încurcături, care îi au ca protagonişti pe soţia ambasadorului, pe Prinţul Danilo, pretendentul Hannei Glawari şi pe Contele Camille de Rosillon, lucrurile se limpezesc, finalul fiind unul fericit pentru toţi.
O schimbare
Coregrafia şi regia: Mário Radačovský
Muzica: Gioacchino Rossini, Johann Sebastian Bach
Costumele: Eva Rácová
Distribuţia:
Prim-solişti: R. Kolodziej / (S. Nájdená) - A. Szabo
Solist: P. Dedinský
Ansamblul:
V. Árvová - D. Slabý
K. Bittererová - A. Ducin
K. Kaanová - M. Pomikal
K. Košíková - J. Žilinčár
S. Millner - K. Kohút
B. Kubátová - M. Čulen
Acest spectacol de dans, semnat de Mário Radačovský, oglindeşte importanţa relaţiilor, de care toţi avem nevoie în vieţile noastre. La fel ca toate lucrurile din jurul nostru, legăturile interumane sunt supuse transformărilor, metamorfozându-se constant. Avem de-a face, în fiecare zi, cu versatilitatea şi ambiguitatea situaţiilor în care ne aflăm şi din care ajungem să îi cunoaştem pe ceilalţi, sa învăţăm să-i iubim şi să-i respectăm aşa cum sunt. Vocabularul mişcărilor coregrafului este specific şi bogat în elemente, exprimând simţul umorului autorului. Mişcarea este plastică, jucăuşă şi dinamică.
Întâlnire cu o lebădă
Coregrafia şi regia: Mário Radačovský
Muzica: Piotr Ilici Ceaikovski
Costumele: Anik Bissonnette
Distribuţia:
K. Kaanová, M. Radačovský
Coregraful a fost inspirat de celebrul balet Lacul Lebedelor al lui Piotr Ilici Ceaikovski, de momentul în care Prinţul întâlneşte lebăda şi este fermecat de frumuseţea ei. Clasica poveste este transformată într-una contemporană - un bărbat întâlneşte o femeie, inima lui este atinsă de frumuseţea, de mirosul şi de corpul ei.
Când a muri înseamnă a trăi
Coregrafia şi regia: Igor Holováč
Muzica: Arvo Pärt
Costumele: Eva Rácová
Distribuţia:
R.Kolodziej / F.Kvačák
"Lumea noastră ar arăta diferit dacă fiecare dintre noi ar învăţa şi ar înţelege dragostea pentru ne-am da viaţa..."
O scurtă poveste inspirată din muzica autorului estonian contemporan Arvo Pärt - piesa lui, Fratres, pendulează între real şi ireal, între existenţa comună şi cea de basm. Imaginea iubirii este înfăţişată ca o expresie subiectivă a creatorului - coregraful. Dragostea în forma ei cea mai pură, pentru care am renunţa la orice, dragostea pentru care ne-am da viaţa, exprimată prin mişcare într-un duet de dans provocator.
Bolero
Coregrafia şi regia: Mário Radačovský
Muzica de: Maurice Ravel
Costumele: Ludmila Várossová
Distribuţia:
Regina albă: K. Bittererová
Regele alb: O.Jahelka
Regina neagră: S. Nájdená
Şahul: D. Slabý - N. Markakis
Ansamblul: M. Čulen, M. Pomikal, P. Dedinský, K. Kohút, O. Adams,
A. Cagáň, N. Markakis, A. Szabo, J. Žilinčár
Piesa Bolero a lui Ravel a constituit o sursă de inspiraţie pentru mulţi coregrafi, în principal datorită forţei dramatice şi energiei sale captivante. În crearea acestei coregrafii, Mário Radačovský a folosit un concept foarte simplu - jocul de şah. Alb şi negru, un bărbat şi o femeie, un câştigător şi un învins sunt principalele contraste pe care coregraful le foloseşte pentru a transpune jocul pe scenă, aducându-l mai aproape de spectatori şi sperând că, în final, spectatorul şi dansul vor câştiga.
Susto
Coregrafia: Paul Lightfoot / Sol León
Muzica: Ludwig van Beethoven
Decor şi costume: Paul Lightfoot / Sol León
Light design: Tom Bevoort
Distribuţia: A. Szabo, J. Žilinčár , B. Kubátová , R. Sato
Laitmotivul acestui scurt spectacol este timpul. Timpul care curge permanent şi care nu poate fi oprit; timpul ca un lucru preţios şi valoros. Coregrafia poate fi privită, din acest punct de vedere, ca o confesiune specifică dansatorului. Percepţia lor despre timp este specială, ca urmare a perioadei scurte de timp în care aceştia îşi pot dezvolta cariera. De aceea, ei au permanent în conştiinţă timpul care se scurge, ceasul care ticăie. Tema este, însă, una familiară pentru toată lumea, pentru că timpul se scurge pentru fiecare dintre noi. În acest caz, muzica frenetică a lui Beethoven aleasă de autori ne aminteşte şi atestă cu ironie acest lucru.
Concert aniversar - 20 de ani de existenţă
Martyn Jacques (vocal, acordeon, chitară, pian)
Adrian Huge (vocal, tobe)
Adrian Stout (vocal, contrabas, teremin şi fierăstrău muzical)
"Muzica noastră are tendinţa de a lovi într-un mod neobişnuit uneori. Este destul de emoţională. Este făcută să creeze tensiune şi confuzie. Cei care vin să ne asculte nu vor avea parte de o seară uşoară şi nici de o muzică uşoară. Ne place să provocăm şi să dezorientăm audienţa şi nu ne aşteptăm să fie complet fericită. Trebuie să menţinem tensiunea. Totul ţine de ambiguitate." (Adrian Stout, membru al formaţiei)
Stilul lor muzical este caracterizat drept "punk cabaret", iar spectacolele lor au o pronunţată componentă teatrală, motiv pentru care preferă să susţină concerte în săli de teatru mai degrabă decât în săli de concert. Piesele pe care le vor interpreta trec prin toţi cei 20 de ani de carieră şi includ selecţii din musicalul Shockheaded Peter câştigător al Premiului Oliver, bazat pe piesa lui Heinrich Hoffman, Struuwelpeter şi pe albumul nominalizat la Premiile Grammy - The Gorey End bazat pe scrierile lui Edward Gorey. Modul de interpretare nu este unul tradiţional pentru că solistul principal, Martyn Jacques, consideră că fiecare loc şi fiecare audienţă are ceva specific şi diferit. Preferă să aleagă piesele care vor intra în concert chiar în timpul concertului, transformându-l astfel într-un eveniment unic şi personal.
Florin Iordan (fluiere, cobză)
Daniel Pop (voce, fluiere, percuţie, drâmbă)
Beatrice Iordan (voce, cobză)
Dinu Petrescu (percuţie)
Grupul "Trei parale" grupează tineri orăşeni atraşi de muzicile vechi specifice spaţiului carpatic, alăturând muzicilor tradiţionale româneşti şi pe cele ale altor popoare ce trăiesc aici (evrei, ţigani etc.). Principalul responsabil de concepţia formaţiei este Florin Iordan (fluiere, cobză), etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român. Acesta şi-a câştigat o bogată cunoaştere a muzicilor tradiţionale româneşti prin multiple cercetări de teren pe care le-a făcut în lungul şi-n latul ţării. Îi stă alături Daniel Pop (voce, fluiere, percuţie, drâmbă), muzician cu o bogată experienţă în cântarea muzicilor vechi. Ceilalţi doi membrii ai formaţiei sunt Beatrice Iordan (voce, cobză) şi Dinu Petrescu (percuţie).
Primul proiect asupra căruia grupul "Trei Parale" s-a focalizat poartă numele "Bazar". Mai precis, pătrundem în lumea hanurilor şi a cârciumilor, a micilor târguri şi a mahalalelor marilor oraşe din Valahia şi Moldova secolului al XIX-lea. Tot acest univers cultural amestecat se face resimţit în muzica epocii, producând un repertoriu consistent şi totodată savuros. În demersul de reconstituire a acestui univers muzical, membrii grupului "Trei parale" se sprijină în primul rând pe transcripţiile de epocă pe care Anton Pann - psaltist şi teoretician al muzicii bizantine - le-a adunat în câteva volume numite Spitalul Amorului. La acestea se adăugă expediţii prin sate şi lucrul cu diverşi muzicanţi bătrâni, scotocirea prin diverse culegeri de folclor muzical.
China Forbes (voce)
Thomas Lauderdale (pian)
Robert Taylor (trombon)
Gavin Bondy (trompetă)
Brian Lavern Davis (congas, tobe şi percuţie)
Derek Rieth (percuţie)
Martin Zarzar (percuţie)
Phil Baker (bass)
Timothy Nishimoto (voce şi percuţie)
Nicholas Crosa (vioară)
Pansy Chang (violoncel)
Dan Faehnle (chitară)
Maureen Love (harpă)
După Gotan Project şi acordurile de tango zămislite la jumătatea distanţei dintre Buenos Aires şi Paris, anul acesta propunerea Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" continuă linia melanjului muzical, oferind un regal cu elemente de jazz, lounge, muzica latino şi clasică. Formaţia de sorginte americană şi cu renume internaţional Pink Martini va închide cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Muzical Viaţa e frumoasă!.
Formată în 1994, în Portland, Oregon, la iniţiativa pianistului Thomas M. Lauderdale, Pink Martini a evoluat de la 4 la 12 membri, funcţionând ca o mică orchestră, o pagină din istoria romantică a Hollywoodului anilor '40-'50, dar aducând în plus o perspectivă globală şi modernă. Această imagine, concretizată într-un repertoriu vast, care transcende graniţele de gen, ritm şi limbă, este amprenta caracteristică a albumelor şi apariţiilor live care continuă să fascineze fanii din întreaga lume.
Cu un nou album, intitulat Splendor in the Grass, programat să apară luna aceasta, (după Sympathique, Hang on Little Tomato şi Hey Eugene!), Pink Martini promit să-şi trateze publicul cu o aventură muzicală de neuitat.