Violonistul David Grimal, interpret al concertului de Johannes Brahms

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Horia Andreescu a interpretat, în concertul din 5 noiembrie 2009, de la sala Ateneului Român, lucrările: Concert pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 77 de Johannes Brahms, solist David Grimal, Sempre risoluto (primă audiţie) de Mihai Măniceanu - pian solo compozitorul şi Simfonia nr. 9 în Mi bemol major, op. 70 de Dmitri Şostakovici.

David Grimal este un oaspete de seamă al Filarmonicii bucureştene, îndrăgit de public şi aşteptat de fiecare dată cu mare bucurie pentru a oferi arta sa de interpret al viorii. Artistul francez, născut în 1973, a studiat vioara la Conservatorul Naţional Superior din Paris cu Régis Pasquier, apoi s-a perfecţionat cu Iasaac Stern şi Shlomo Mintz. Mentorul său muzical a devenit ulterior, violonistul leton Philippe Hirschorn, cel care i-a deschis drumul pentru o carieră internaţională. A fost invitat să suţină concerte atât ca solist, cât şi în formaţii camerale, în prestigioase săli, precum: Lincoln Center - New York, Wiener Musikverein, Salle Playel, Cité de la Musique, Auditorium du Louvre, Théâtre des Champs Élysées şi Musée d'Orsay din Paris. Grimal este fondatorul formaţiei Les Dissonances şi membru al cvartetului h2o. David Grimal cântă pe o vioară Stradivarius, Ex Roeder (1710), împrumutată de Fazenda Ipiranga Maguaranesia din Brazilia.

La Bucureşti, în Concertul pentru vioară şi orchestră de Johannes Brahms, David Grimal a fost minunat. A cântat având un ton calitativ, emis din adâncul instrumentului, un vibrato cald, o tehnică impecabilă, cu grijă pentru detalii, spontaneitate şi multă bucurie în interpretare.

Cadenţa solistică la prima parte a Concertului pentru vioară şi orchestră de Johannes Brahms, interpretată cu virtuozitate, mi s-a părut totuşi o cadenţă mai puţin reuşită decât cea scrisă de Joseph Joachim, violonist de renume, căruia i-a fost dedicat acest Concert în Re major, op. 77. David Grimal a cântat splendid Adagio-ul. Sunetul său are o anumită tensiune, foarte adecvată stilului brahmsian. Obţinea densitatea firului melodic al liedului printr-o susţinere continuă şi o modelare prudentă a intensităţilor, la care se adăuga un vibrato pasional. Artistul mânuia arcuşul cu naturaleţe, parcă ar fi fost un fulg. Obţinea un sunet aurit fără a "stoarce" printr-o presiune exagerată armonicele superioare ale sunetului. Comunica sensurile acestei muzici romantice cu tandreţe şi cu nobleţe. Rondo-ul final, Allegro giocoso ma non troppo vivace, cu refrenul său plin de avânt, a avut strălucire şi diversitate. Păcat însă că tempo-ul impus de solist era împins mereu înainte de către dirijor. David Grimal este un violonist cu experienţă şi a reuşit să păstreze echilibrul, însă o anume stânjeneală era sesizabilă. Velocitatea, acurateţea intonaţiei, o foarte bună tehnică de duble coarde, acordurile incisive, ritmica precisă, alături de sublinierea zonelor culminante prin mijloace expresive rafinate şi o frazare logică - caracteriza violonistica sa. La cererea publicului solistul a interpretat Sarabande din Partita nr. 2, în re minor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach. Interesante reluările (repetiţiile) variate ale secţiunilor, în care faţă de textul original, violonistul a introdus anumite tirade şi ornamente - tipice Barocului instrumental.

Sempre risoluto de Mihai Măniceanu un veritabil concertino pentru pian şi orchestră a beneficiat de o interpretare excelentă, mai ales că însuşi compozitorul a cântat la pian. Lucrarea sugerează o varietate de stări, de la angoasă la lirism, prin intermediul unor sonorităţi destul de aspre, cu accente puternice. Clopotele se aud viguros, apoi pachete acordice par că alunecă într-un timp prelungit. Cadenţele pianistice pline de tehnicitate au adus un aer jazz-istic. De altfel, riff-ul, aceea formulă obstinată tipică metal rock-ului, se putea sesiza mai ales sub aspectul lui ritmic. Mihai Măniceanu a studiat compoziţia cu Dan Dediu, Ştefan Niculescu şi Richard Pfund; este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi al SNR-SIMC (Societatea Internaţională de Muzică Contemporană). Mihai Măniceanu este şi membru fondator al Asociaţiei Culturale Propuls. Printre lucrările sale se pot enumera Insectarium, Nerfs, Viii, Variaţiuni pe o temă de Bach pentru pian electric, Cadenza pentru violoncel, Chanson pour un dromadaire fatigué, pentru flaut, oboi şi vioară, Euthanasia pentru cvartet de coarde, L'ange bleu, pentru orchestră de coarde, Strigături pentru cor mixt a capella. Unele lucrări au fost cântate la ediţia 2009 a Festivalului Internaţional George Enescu.

Simfonia nr. 9 în Mi bemol major de Dmitri Şostakovici a încheiat seara de muzică de la sala Ateneului Român. Dintre cele cinci părţi ale simfoniei, cele impare Allegro, Presto şi Allegretto s-au remarcat printr-un pronunţat spirit ludic, apropiat scherzo-ului. Minunat au fost cântate solo-urile de fagot. O muzică tonică, cu ritmuri diverse, uneori de marş, alteori pline de grotesc. Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu a interpretat cu mult profesionalism o partitură foarte dificilă (cu pasaje pline de tehnicitate la corzi, unison-uri, sonorităţi întunecate ale contrafagotului şi tubei, ori voioşia timbrului de trianglu).

Dirijorul Horia Andreescu a fost aplaudat îndelung de un numeros public.