Un film straniu - Katalin Varga

Katalin Varga e un film interesant - un regizor şi scenarist britanic stabilit la Budapesta (Peter Strickland) lucrează cu actori de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj o poveste atemporală şi nelocalizată, filmată în România. Ca şi datele care-l compun, filmul este un hibrid - un mix între o poveste cu rezonanţe mitice şi o urmărire poliţistă, cu puţine elemente care îl apropie de prezent şi mult mai multe care îl lasă suspendat în timp. Pentru Strickland răzbunarea ca gest arhetipal devine teritoriu fertil - Katalin este alungată de soţ când află că fiul de 11 ani nu e al lui, ci e rodul unui viol şi hotărăşte să se răzbune pe făptaşi. Dar răzbunarea la rândul ei devine pretextul pentru un drum interesant în care natura în forme splendide şi sunete intense amplifică stările de conştiinţă ale personajului.

Există în film o stranietate senzorială, iar în interpretarea senină şi deopotrivă intensă a Hildei Péter ceva care vorbeşte despre rătăcire. Dacă ăsta e pariul filmului, atunci e unul câştigat. Dacă e ceva care nu "ţine", atunci e dorinţa regizorului de a păstra caracterul prea general al poveştii - de unde vin aceste credinţe care generează povestea? Care e contextul mitico-religios în care se aplică legea talionului cu atâta sfinţenie? E totuşi nevoie să înţelegem de ce Katalin are telefon mobil, dar merge cu căruţa. Până la urmă o poveste nu devine universală prin suprimarea detaliilor care o creează, ci prin sublimarea lor.