Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Katalin Varga

Mă bucură că se spune despre filmul nostru că seamănă cu Baltagul - Katalin Varga


, un interviu cu

Hotnews.ro, noiembrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Primul rol într-un film i-a adus trei premii de interpretare, la festivalurile din Bruxelles, Antalya şi Arad. Katalin Varga e un film de gherilă, făcut cu o echipă de 12 oameni care au dormit împreună cu actorii pe jos, pe saltele, în aceeaşi casă, un film cu costume cumpărate şi de la second hand, turnat din banii regizorului eleno-britanic Peter Strickland, şi terminat o dată cu implicarea firmei româneşti Libra Film. Katalin Varga e însă una dintre surprizele lui 2009 şi riscă Premiul Revelaţia Anului acordat de Academia Europeană de Film.

Iulia Blaga: Katalin Varga e neobişnuit ca stil şi pentru Europa, şi pentru epoca noastră. Dar există un amănunt deconcertant: eroina pe care o interpretezi, o unguroaică, e omorîtă de un român. Cred că e un amănunt care putea fiu evitat pentru a nu alimenta o problemă şi-aşa uşor de inflamat.
Hilda Peter: Ne-au mai întrebat câţiva oameni dacă acest amănunt a fost intenţionat. Chestia e că Peter venea din Anglia, ştia de români şi de unguri, dar nu atât de multe încât să vrea să vorbească despre acest subiect. Oricum iniţial el vroia să filmeze în Albania. E adevărat că eroina e omorâtă de un român, dar familia care o găzduieşte e tot o familie de români. Cel care a violat-o era ungur, iar cel pe care ea îl omoară e ungur.

Trăind împreună - maghiari şi români -, împărţim şi problemele, şi bucuriile. Mie îmi place acest amestec. Cu toţii facem şi bine, şi rău celuilalt, indiferent de naţionalitate. Până când n-am fost întrebată în legătură cu acest amănunt, nici nu observasem că filmul ar fi putut fi interpretat şi aşa.

I.B.: Dar v-a spus multă lume că filmul seamănă cu Baltagul? Te deranjează?
H.P.: Da, câţiva au spus-o, la Berlin am auzit prima dată. Atunci mi-am dat seama că filmul are ceva din atmosfera Baltagului şi m-am bucurat tare mult. Cu romanul lui Sadoveanu nu mă mai întâlnisem din şcoală, dar rămăsese adânc în mine atmosfera lui.

I.B.: Cum ţi-a explicat Peter Strickland rolul în condiţiile în care erau probleme mult mai mari decît jocul actorilor? Producţia a fost ceva cu totul haiducesc.
H.P.: Am avut o singură repetiţie în primăvara de dinaintea filmărilor din 2006, repetiţie pe care am făcut-o în apartamentul lui Palfy Tibor (n.red.- interpretul rolului principal masculin), şi atunci Peter ne-a filmat ca să vadă cum dăm împreună. Pe urmă în iulie au început filmările, iar în timpul lor am mai repetat multe scene, dar nu pe toate. Unele sunt improvizate.

I.B.: Care a fost pentru tine cea mai grea scenă? Cea din barcă?
H.P.: La fiecare scenă era ceva greu, dar de scena din barcă mi-era frică în mod special din cauza monologului. De aceea am încercat să adaug nişte detalii ca să o fac mai credibilă. Scenariul scris de Peter m-a impresionat de la prima lectură. Cred că toţi ne-am îndrăgostit de el cînd l-am citit. Era foarte bun, avea ceva de baladă în el. Fusese tradus din engleză în maghiara din Ungaria, dar a trebuit să-l transformăm în maghiara noastră pentru că noi vorbim un pic altfel, în fraze mai scurte. Şi felul în care gândim e diferit.

Când m-am gândit la rol, în scurtul răgaz dintre filmări, mi-am rememorat propria viaţă şi am încercat să-mi imaginez scena violului. De două ori mi s-a întâmplat să fiu aproape de a fi violată, iar asta m-a ajutat să retrăiesc acea disperare şi frică resimţite de Katalin înainte de momentul respectiv, chiar dacă momentul violului nu apare în film. Însă în scena din barcă am încercat să fiu cât mai seacă şi să nu las să transpară emoţii în text pentru că nu vroiam să pară kitsch. Simţeam că o femeie violată îşi aminteşte mai mult detaliile - mirosul, o piatră, poate frigul. Chiar am introdus o amintire personală, atunci cînd Katalin vrea să coboare din maşină, încercînd să fugă, dar e trasă de păr înapoi.

I.B.: I-ai dat dreptate eroinei care pleacă să se răzbune?
H.P.: Eu nici nu m-am gândit dacă ea are sau nu dreptate. Am încercat să-i identific traseul emoţional. Ca actor eu trebuie să înţeleg adevărul personajului şi să îl simt, altfel nu pot să-l interpretez. Poate sună paradoxal, dar am înţeles gestul lui Katalin de a se ruga înaintea momentului răzbunării, pentru că ea cere de la Dumnezeu nu iertare, ci putere de a-şi continua drumul, deoarece ştie că pentru ceea ce va face merită să fie pedepsită. Sunt situaţii când ştim ce urmează să ni se întîmple, dar nu ne putem opri.


Susţinerea părinţilor a fost întotdeauna importantă

I.B.: Cum ai ajuns la actorie? Ai avut un model în familie?
H.P.: Eu când eram mică vroiam să mă fac şi actriţă, şi vânzătoare. Bunicii mei locuiau la Chilieni, lângă Sfântu Gheorghe, şi veneau cu marfă la piaţa din oraş, la 4-5 dimineaţa. Pasiunea mea era să mă joc cu cântarul. Dar chestia cu actoria nu ştiu de unde mi-a venit. De fapt, cred că toţi avem acest gen de vise când suntem mici. Dar dacă continui pe acest drum, îţi vei da seama chiar din timpul facultăţii că e altceva. Pe mine m-a îmbogăţit foarte mult această meserie şi mă simt norocoasă că am avut posibilitatea să joc roluri diferite care m-au făcut să mă deschid sufleteşte.

I.B.: Dar cum te poţi deschide sufleteşte când ştii că în data de întâi ai de plătit chiria şi poate n-ai bani, sau că vine iarna şi-ţi trebuie un palton?
H.P.: Ştiu ce zici, e greu când trebuie să te ocupi tu şi de făcutul banilor. Marele meu noroc sunt părinţii mei, amândoi profesori, care mă sprijină şi sufleteşte, şi material - dacă sunt într-o situaţie mai delicată. Pentru mine a fost întotdeauna important să-i simt în spatele meu, şi că mă pot duce cu orice cu problemă la ei, pentru că ştiu că mă înţeleg. Poate şi din cauza asta am reuşit până acum să nu fac prea mari compromisuri şi să depăşesc anumite situaţii.

I.B.: Ce o să faci în continuare?
H.P.: Sunt angajată la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. Joc acolo în mod curent. Următoarea piesă va fi montată de Andrei Şerban, dar numai în decembrie 2009 aflăm distribuţia. E posibil să fac şi film la primăvară, dar nu-mi place să vorbesc de dinainte.




 Toate articolele despre Katalin Varga


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga
 Alte articole de Hilda Peter


Alte articole

 Un film care rămâne - Katalin Varga, Eduard Ţone
 Katalin Varga - printre cele mai bune filme ale anului 2009, Comunicat de presă
 O alternativă necesară - Katalin Varga, Mihai Fulger
 Un debut remarcabil - Katalin Varga, Anca Grădinariu
 Filmul Katalin Varga este Descoperirea Europeană a Anului 2009, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Katalin Varga


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer