Despre a doua şansă - A Christmas Carol

A Christmas Carol este primul proiect pe care studioul lui Robert Zemeckis, ImageMovers, îl derulează de cînd a intrat în portofoliul companiei Walt Disney, în 2007. Astfel, la ora actuală, compania Disney are sub proprietate cele mai originale modalităţi de producţie în animaţia contemporană. Prin achiziţionarea studiourilor Pixar de la Steve Jobs (unul dintre capii Apple), Disney şi-a asigurat proprietatea asupra interfeţei de producţie RenderMan, un program de rendare prin care secvenţele tridimensionale sînt transformate în imagini digitale fotorealiste. Edwin Catmull, actualul preşedinte al Disney şi al Pixar, a primit un premiu Oscar onorific în 2008 pentru dezvoltarea acestui pachet software, deoarece, prin utilizarea lui, a adus beneficii deosebite domeniului cinematografic. În afara animaţiilor, aplicaţiile RenderMan au fost folosite şi la crearea efectelor speciale din Titanic sau Star Wars.

De cealaltă parte, prin achiziţionarea studioului ImageMovers, Disney are aproape un cineast extrem de pasionat de ceea ce înseamnă efecte speciale, pe Robert Zemeckis. Tehnica utilizată de el se numeşte "înregistrare a mişcării" (performance capture) şi se referă la procedeele prin care e captată digital mişcarea unui corp uman (pînă la cele mai mici detalii); nu e înregistrat actorul sau persoana care se mişcă în întregul său aspect, e înregistrat doar conturul mişcărilor sale, care, apoi, sînt strînse într-un model grafic 3D în care sînt îmbrăcate diverse personaje din animaţii. Tehnica e folosită şi în industria jocurilor video; de exemplu, fentele şi alergarea lui Thierry Henry au fost folosite ca model pentru construirea paletei de mişcări pe care le pot avea fotbaliştii digitali din episoadele recente ale jocurilor Pro Evolution Soccer realizate de japonezii de la Konami. Zemeckis a folosit tehnica aceasta în ultimele sale trei filme, The Polar Express, Beowulf şi A Christmas Carol. Înregistrarea mişcării poate fi considerată o aducere la zi (în era digitală) a venerabilei tehnici rotoscopice. În rotoscopie mişcarea actorilor era înregistrată pe film şi după fotogramele peliculei erau alcătuite planşele animaţiilor.

A Christmas Carol arată extraordinar. Întîmplările de pe ecran pot fi deja ştiute din lectura lui Dickens (faţă de care filmul acesta e fidel) sau din numeroasele adaptări teatrale, cinematografice sau de televiziune, aşa ceea ce cu siguranţă va impresiona aici e punerea în imagine a poveştii. E primul film în 3D care chiar îmi dă senzaţia că sînt parte din poveste, că sînt un martor din interior şi că filmul se deschide necontenit către mine, că vine să mă îmbrăţişeze. Ice Age 3 a fost departe de a-mi crea acest tip de apropiere vizuală, sau de implicare în acţiune (în A Christmas Carol senzaţia de apartenenţă la poveste e atît de puternică încît mişcam uneori ochii odată cu mişcarea camerei pentru a vedea ce obiecte vin în cadru în latura dinspre mine, să nu cumva să le dobor), iar filme precum My Bloody Valentine nu prea pot fi numite (nici măcar) spectaculoase, chiar dacă e singurul aspect pe care mizează atunci cînd îmbracă haina 3D - tipul acesta de filme e atît de dedicat găsirii unor fapte prin care să îşi evidenţieze natura 3D încît căutarea asta necontenită devine sîcîitoare de la o vreme, apoi plictisitoare, fiindcă nu mai presupune adaptarea tehnicii 3D la rigorile poveştii, ci invers, sacrificarea sensurilor oricărei posibile poveşti în favoarea senzaţiilor 3D.

Diferenţa calitativă între aceste proiecte nu vine numai din surplusul bănesc investit în povestea de faţă (buget dublu faţă de Ice Age 3), ci şi din faptul că în spatele proiectului e un tip cu har inovativ, un tip care lucrează cu drag cu posibilităţile acestui (nou) mediu cinematografic. Din felul în care aşează camera în poveste, din felul în care deschide unghiurile vizuale, din felul în care aşează personajele în cadru şi, foarte important, pentru că îl ţine pe Jim Carrey în frîu, nu îi dă voie să se scălîmbăie (nici facial, nici vocal) în aşa fel încît, prin exagerări, să strice caracterele interpretate (patru în acest film), pasiunea lui Zemeckis faţă de cinematografie e clară, aşa că meritele pentru reuşita acestei incursiuni digitale în lumea lui Dickens trebuie să îi fie recunoscute.

În centrul istoriei de pe ecran e zgîrcenia, scorţoşenia şi acreala întruchipate în Ebenezer Scrooge, un model care ar putea fără probleme să-i ia faţa lui Harpagon al lui Molière atunci cînd vine vorba de avariţie şi de pachetul de însuşiri conexe. E un personaj atît de sinistru că toţi oamenii se ascund atunci cînd apare pe stradă. La şapte ani după moartea partenerului său în afaceri, în seara Crăciunului, spiritul fostului asociat îl vizitează şi-l atenţionează că în viaţa de apoi îl vor aştepta cazne ieşite din comun, prin care să răscumpere comportamentul său lumesc. Îi spune că îl vor vizita, rînd pe rînd, trei spirite şi că ar fi bine să înveţe ceva în urma acestor întîlniri. Spiritul Crăciunului Trecut îl poartă prin copilărie, Spiritul Crăciunului Prezent îi arată ce fac cunoscuţii săi în ziua Crăciunului, iar Spiritul Crăciunului Viitor îi deschide porţile iadului pentru a simţi ceea ce îl aşteaptă, în aşa fel încît să îl motiveze să-şi schimbe atitudinea în prezent, cît încă mai poate. A Christmas Carol este o poveste despre umanism, despre empatie pentru cei care suferă, despre bucuria de a-i ajuta pe cei ce au nevoie de ajutor, despre bucuria de a-i feri de umilinţe. Toate acestea fapte se întorc asupra celui care le poate face sub formă de linişte sufletească şi poftă de viaţă.

Zemeckis a avut şi ştiinţa de a alege o nuvelă care să fie servită perfect de posibilităţile digitale actuale. Atmosfera tenebroasă a nuvelei e mănuşa perfectă pentru aventură animată 3D. Nu pot spune că filmul vă va ţine cu sufletul la gură, pentru că într-o animaţie interesul principal nu e suspansul, dar cu siguranţă pot spune că va fi o adevărată sărbătoare vizuală. Pentru asta merită văzut, neapărat în varianta 3D.