Constantin Cojocaru e Nicolae Ceauşescu. Victoria Cociaş e Elena Ceauşescu. Piesa se numeşte Ultimele ore ale lui Ceauşescu şi e reconstituire, nu spectacol de teatru - spun regizorii Milo Rau şi Simone Eisenring. Producţie germano-elveţiană, actori români. Generalul Victor Athanasie Stănculescu - invitat de onoare, cu suita lui de gardieni, la premiera de la Odeon. Generalul pare obosit şi se declară impresionat, dar are chef de vorbă.
Mai întâi sunt nişte panouri albe, şase la număr, pe care sunt proiectaţi actorii interpretând mărturiile unor persoane reale despre zilele Revoluţiei: Victoria Cociaş e Ana Blandiana, Mircea Rusu e Ion Caramitru, Constantin Drăgănescu e generalul Stănculescu şamd. Imaginile se schimbă. Apar şi dispar portrete ale cuplului Ceauşescu realizate de pictori de curte. Ion Caramitru povesteşte despre cum a aflat de execuţia cuplului Ceauşescu: "Ni s-a spus: Aşteptaţi că o să vină caseta. (...) Când am văzut-o, mi s-a părut neverosimil. Nu mai ştiam ce e realitate şi ce e înscenare." Generalul Victor Athanasie Stănculescu: "Înainte de proces m-am spălat pe mâini cu whisky, ca Pilat."
Ce am descris mai sus e o instalaţie care precede reconstituirea procesului cuplului Ceauşescu, iar cele două alcătuiesc spectacolul Ultimele ore ale lui Ceauşescu, a cărui premieră absolută a avut loc în seara zilei de 10 decembrie 2009 la Teatrul Odeon din Bucureşti. E un spectacol inedit, pentru că - deşi actorii sunt români - nu e o iniţiativă românească, ci aparţine Institutului Internaţional pentru Crimă Politică (International Institute for Political Murder, http://www.international-institute.de/). Acest institut are sedii la Berlin şi Zürich, şi membri foarte tineri, care au în jur de 30 de ani. Ei au vorbit mai întâi cu persoane din Germania (istoricul Thomas Kunze, autorul volumului "Nicolae Ceauşescu: o biografie", sau cineastul Andrei Ujică, co-autorul filmului Videograme dintr-o Revoluţie), după care au venit în România şi au stat de vorbă, printre alţii, cu generalul Victor Athanasie Stănculescu, comandantul Andrei Kemenici, Dorin Cârlan, Ana Blandiana, Ion Caramitru.
Nu au reuşit să obţină bani pentru finanţare şi din România (după cum a declarat pentru HotNews.ro producătorul Jens Dietrich), dar au găsit sprijin la mai multe fundaţii culturale independente din Germania şi Elveţia. De aceea, "Ultimele ore ale lui Ceauşescu" are doar două reprezentaţii la Bucureşti (10 şi 11 decembrie 2009), după care pleacă prin Europa.
Puteam să fim împuşcaţi şi fără mascarada asta
Cortina se ridică de pe un decor auster ce reproduce fidel sala unde a avut loc, în ziua de 25 decembrie 1989, procesul soţilor Ceauşescu. Mesele aşezate cum ştim, două ferestre cu perdele, neoane peste care reflectoarele se joacă încălzind sau răcind lumina. Când cortina se ridică, personajele sunt stană de piatră, asemeni unor manechine. Un fel de a ne introduce în atmosfera rece a unei reconstituiri, nu a unui spectacol de teatru (printre spectatorii de la Odeon s-a aflat şi cineastul Lucian Pintilie.).
Constantin Cojocaru şi Victoria Cociaş, în rolurile lui Nicolae, respectiv Elena Ceauşescu, sunt eficienţi până în cele mai mici detalii fără să fie tentaţi să caricaturizeze. "Tentaţia de imitaţie există în România şi e foarte mare, până când Ceauşescu devine un fel de Bulă, iar Bulă e un personaj simpatic", a spus Constantin Cojocaru pentru HotNews, într-o discuţie anterioară premierei. "Pariul n-a fost să-l imit pe Ceauşescu în această fază pitorescă, ci să înţeleg nişte mecanisme psihologice. El era, la urma urmei, un ţăran viclean din Scorniceşti, dar în timpul procesului, aşa cum au zis şi alţi martori, nu a crezut că procesul era real."
"Aştepta un eveniment care să lămurească lucrurile în favoarea lui, de aceea trăgea de timp pretinzând că nu va răspunde decât în faţa Marii Adunări Naţionale. Iar aparenta lui candoare venea dintr-o viclenie perfectă. Deci pentru mine problema nu s-a pus să joc un personaj, ci să pot înţelege foarte bine în ce situaţie şi cum gândea el atunci, în acel moment în care, istoric vorbind, lucrurile deveniseră uşor iraţionale", spune Constantin Cojocaru.
Victoria Cociaş, care machiată seamănă frapant cu Elena Ceauşescu, a declarat pentru HotNews.ro că, văzând de o sută de ori caseta (completă) a procesului şi studiind până cele mai mici detalii gestica şi cuvintele Elenei Ceauşescu, a reuşit să înţeleagă mai multe despre ea decât ştia înainte. "Am construit personajul făcând abstracţie de ce ştiam şi de felul în care mi-a afectat viaţa, şi da, a trebuit să privesc totul strict profesional, din această cauză începutul a fost mai greu. Ca să o joc pe Elena Ceauşescu a trebuit să-i găsesc părţile pozitive (pentru că nici un om nu e rău în mod fundamental)."
" A fost ataşată de copiii ei, desigur că într-un mod agresiv. Era o femeie foarte puternică. În ultimele momente ale vieţii, s-a luptat fizic cu cei care vroiau să o omoare şi a încercat să-l apere pe Nicolae Ceauşescu de soldaţii care vroiau să-l lege. Bine, era arogantă, incultă, suficientă şi agresivă - acesta era felul ei de a fi -, dar pe ai ei îi apăra ca o leoaică. A fost o poveste de iubire între ea şi Nicolae Ceauşescu. Au vrut să moară împreună, numai împreună, împreună, împreună. Nu pot să spun că mi-au devenit mai simpatici cu acest spectacol, nici pe departe, erau totuşi nişte bătrâni înrăiţi şi obtuzi."
Mă întreb şi eu azi dacă sunt condamnat pentru Timişoara sau pentru proces
Pentru că spectacolul e o reconstituire fidelă, spun actorii, adevărul contează. Dar care e adevărul de dincolo de reconstituire, dincolo de această "mascaradă", cum a numit-o Nicolae Ceauşescu? Poate reconstituirea mecanică să declanşeze un alt proces, mult mai intim, care să ducă la miez? În timpul spectacolului, generalul Stănculescu se uita prin sală şi la un moment dat a ieşit. La discuţia de după, când a urcat pe scenă alături de Victoria Cociaş, Rodica Culcer şi istoricul Bogdan Murgescu, a mărturisit că a ieşit de emoţie. "Ca să îmi revin."
Iată câteva idei rostite aseară de generalul Stănculescu:
Despre procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu: "Este o amintire pe care o s-o suportăm greu şi de acum înainte."
"La Timişoara nu am comandat eu. N-am dat niciun ordin să se tragă."
"Mă întreb şi eu azi dacă sunt condamnat pentru Timişoara sau pentru proces."
Chestionat în legătură cu rostul procesului: "Mă întreb dacă noua putere nu trebuia să-şi motiveze poziţia viitoare."
"Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost personaje tragice pentru că s-au dus la execuţie cu demnitate, dar n-au înţeles momentul istoric."
Întrebat de cineastul Cornel Mihalache dacă există un adevăr nespus care l-ar putea elibera: "Am înţeles întrebarea, dar cred că moartea mă eliberează de tot."
"S-au răzbunat asupra lui Ceauşescu cei cărora el li s-a împotrivit după 1968, adică ruşii."
Întrebat de Victoria Cociaş dacă Elena şi Nicolae Ceauşescu au crezut la proces că el o să-i ajute: "Da, a auzit-o cineva pe Elena Ceauşescu spunând - O să scăpăm, a venit generalul Stănculescu."
Spectacolul pleacă la Berlin, unde va avea reprezentaţii între 15 şi 22 decembrie, şi în Elveţia (la Zürich, Berna şi Lucerna), unde se joacă între 18-18 ianuarie 2010 şi 27 ianuarie-5 februarie 2010. Vor mai urma reprezentaţii în Polonia şi Franţa, dar datele nu sunt stabilite.
Ultimele ore ale lui Ceauşescu
Scenariu şi regia artistică: Milo Rau
Regia: Milo Rau, Simone Eisenring
Cu: Victoria Cociaş, Constantin Cojocaru, Constantin Drăgănescu, Alexandru Mihăescu, Eugen Cristian Motriuc, Mircea Rusu
Spectacolul e o coproducţie între: IIPM Zürich/Berlin, compania teatrală KG Botschafter Berlin, Migros Kulturprozent Elveţia, Theaterhaus Gessneralle Zurich, Hebbel am Ufer Berlin (HAU), Teatrul Schlachthaus din Berna, Kaserne Basel, Teatrul Odeon Bucureşti, Ambasadele Elveţiei şi Germaniei din România, Pro Helvetia, Fundaţia Schering, Fundaţia Konrad-Adenauer, Hauptstadtkulturfonds Berlin, Institute for Eastern Europe of the University of Zürich, NFP Berlin şi Langfilm Zürich.