Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Camera de hotel

Trei universuri neterminate - Camera de hotel


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În aceeaşi cameră de hotel, în perioade de timp diferite, realitatea muşcă lacomă dintr-o felie de umor negru. Nicio frază nu seamănă cu cealaltă. Poveştile, cu atât mai mult. Tot ceea ce vedem este un nisip mişcător. Misterul este singurul supravieţuitor al microcalamităţilor istoriilor personale.

Universul faptelor întâmplate aparent fără vreun scop anume se împarte în trei, în acelaşi spaţiu închis. În camera de hotel, într-un teritoriu esenţializat, dramele sunt la fel de puternice ca oriunde şi au nevoie doar de oameni ca să aibă loc. Iar când personajele sunt labile psihic, tragedia scapă realului; fuge în imaginar, adâncind teoriile despre schizofrenie.

Halucinaţia se bate pe acelaşi segment de timp cu realitatea, în camera de hotel cu numărul 603. Tensiunea izbucneşte mai puţin din lucrul care se petrece, şi mai mult din jocul actorilor, din expresia şi tăcerile lor repetate.

Fără Marcel Iureş, Antoaneta Zaharia, Mircea Constantinescu, Pavel Bartoş sau Dorina Lazăr, regizorul Alexandru Dabija poate că ar fi ratat acest spectacol, de multe ori bulversant de subtil, care apelează la toată puterea lor de a da corporalitate absurdului.


Ironia unui autor

Meritul spectacolului Camera de hotel este că nu seamănă cu nimic din ceea ce ai fi putut intui. La o minimă documentare, nu poţi ignora filiera pe care a venit această succesiune de texte. Cele trei piese au fost comandate de David Lynch şi Monty Montgomery, producători executivi ai serialului Hotel Room, produs de HBO.

Şmecherii şi Pana de curent au fost regizate de David Lynch şi difuzate ca episoade pilot în 1993. Doamna Kashfi se bazează pe experienţele din copilărie ale autorului Barry Gifford, care îşi însoţea mama "în călătoriile ei haotice pe marea clarviziunii". Pana de curent a fost scrisă în două zile, cu avertismentul din partea lui Montgomery şi Lynch ca rezultatul să fie "ceva la care s-ar putea uita şi bunicile noastre".

"I-am spus lui Monty că asta nu va fi o problemă; eu o să scriu piesa, iar voi imobilizaţi-le şi obligaţi-le pe aceste doamne în vârstă să se uite", scria Barry Gifford. Dar Dabija nu-l copiază pe Lynch, se rupe de stilul regizorului american şi oferă o alternativă la suprarealismul său cinematografic.


Copilul-liant

Trecutul personajelor din cele trei piese este legat de un cuvânt de esenţă: "copil" - cuvânt existent şi amintirea lui Boca (Marcel Iureş, în Şmecherii), şi în drama Dianei, cea care şi-a pierdut bebeluşul (Pana de curent), şi în realitatea în care o fetiţă este neglijată de o mamă nebună (Doamna Kashfi).

Deşi misterul se prăbuşeşte peste spectatori în avalanşă, simţi mereu că ceva îţi scapă şi eşti tentat să abandonezi, crezând că tot ceea ce vezi este o irosire. Dacă ar fi să urmezi acest raţionament, atunci şi visele ar putea fi tot o pierdere de timp.

Antoaneta Zaharia construieşte trei personaje: mai întâi pe Darlene, o prostituată abuzată şi aflată la mâna clientului său. Fiecare secundă o apropie şi o îndepărtează, simultan, de moarte. În Şmecherii, Boca (Marcel Iureş) este un bărbat care pare a suferi de personalitate multiplă. Aşa se poate explica apariţia în aceeaşi cameră cu el a lui Louis (Mircea Constantinescu), prieten sau proiecţie violentă a propriului ego - acest lucru nu-l vom afla niciodată.

Apoi, personajul Diane, creat în Pana de curent, simte drama la un nivel mai acut, pentru că jocul nu mai depinde de ea. Copilul i-a murit cu ani în urmă, dar recuperarea ei sufletească nu mai este posibilă. Foarte puternic monologul Antoanetei Zaharia rostit la lumina lumânărilor.

În Doamna Kashfi, actriţa interpretează rolul unei femei care are parte de fericirea care i-a alunecat printre degete cu o scenă în urmă. Are un copil, dar genul acesta de încântare o lasă rece acum. Este dominată de o superficialitate congenitală. Ea apelează la o clarvăzătoare pentru a afla cum o duce răposata ei mamă şi pentru a găsi o moştenire.

Colosală este şi Dorina Lazăr, în rolul bunicii sculate din morţi, care îi dă nepoatei cheia întregii sale averi, în timpul unui vals graţios. Camera de hotel este un holospaţiu deschis, al universurilor alternative, care şi-a dezvăluit doar trei poveşti.



 Toate articolele despre Camera de hotel


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Dan Boicea


Alte articole

 Viaţa trupei - Camera de hotel, Alice Georgescu
 Galerie foto - Camera de hotel, George Dăscălescu
 Necunoscutul de lângă noi - Camera de hotel, Magdalena Boiangiu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer