Predestinat încă din faşă unei cariere "terifiante" (s-a născut de Halloween, în 1961), Peter Jackson este astăzi cel mai important nume din cinematografia neo-zeelandeză, eclipsând straşnic un Geoff Murphy sau Lee Tamahori, ajunşi la Hollywood mult înaintea lui. Dar, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, Jackson nici măcar n-a ajuns, în fapt, la Hollywood – mai degrabă Hollywood-ul a venit la el... În fond şi la urma urmei, cine naiba-i Peter Jackson ?
Vara trecută mă amuzam undeva, într-o anume revistă, de faptul că Sam Raimi, care debutase aşa cum ştim cu toţii (The Evil Dead – The ultimate experience in grueling horror!) ajunsese la cârma unui proiect de 120 milioane dolari, recte Spider-Man. Paralela cu Jackson nu-i numai evidentă, ci şi necesară: ca şi Raimi, neozeelandezul a debutat cu filme gore, ca şi Raimi, avea deja un nume (printre cinefilii de calitate) cu mult înainte ca Lord of the Rings să fi ajuns măcar în faza de pre-producţie, spre deosebire de Raimi, însă, Jackson şi-a păstrat în totalitate independenţa şi integritatea. Dar să nu anticipăm...
Bill şi Joan Jackson s-au prins din start că odorul lor avea idei fixe şi personale – la Crăciunul din 1969, i-au făcut cadou o cameră de luat vederi Super 8. Patru ani mai târziu, Peter & friends au realizat în grădina casei un filmuleţ de război, complet cu modele şi efecte speciale... Nu te poţi împiedica să te gândeşti că, 20 de ani mai devreme, un tânăr american, pe nume Steven Spielberg făcea exact acelaşi lucru, tot în curtea casei părinţilor – dar asta-i altă poveste.
În 1983, junele Jackson şi-a găsit o slujbă, la The Evening Post din Wellington, la doar câţiva kilometri est de orăşelul în care se născuse – Pukeroa Bay. Cu banii din primul salariu (alţii s-ar fi îmbătat sau ar fi mers la femei, sau amândouă!), Peter şi-a cumpărat o nouă cameră de luat vederi (un Bolex 16 mm)şi s-a apucat de regie. Iniţial, îşi dorea un scurt-metraj de 10 minute (intitulat Roast of the Day), dar... 6 prieteni, zeci de idei şi aproximativ 200 de weekend-uri mai târziu (căci în timpul săptămânii îşi vedeau de job) rezultatul era palpabil. Cei care au avut norocul să vadă în cinema Bad Taste (un titlu absolut exact, dar nu suficient), un gore de un umor feroce şi o inventivitate formidabilă, se pot considera fericiţi – după o prezentare la Cannes, filmul a fost distribuit pe ici pe colo, dar şi-a găsit cu adevărat calea pe rafturile videotecilor, devenind ceea ce se numeşte, poate pretenţios, dar exact, film-cult. Pare de prisos să adaug că Bad Taste şi-a recuperat bugetul (mititel, comparativ cu filmele produse la Vinţu de Jos), care provenea integral din salariul lui Peter de la Evening Post în doar câteva zile...
Fanii îşi doreau (şi o doresc în continuare!) o urmare a aventurilor lui Derek şi ale alienilor cu idei personale în materie de fast-food; regizorul scrisese un scenariu împreună cu Frances Walsh (viitoare parteneră de viaţă şi scriitură) şi Stephen Sinclair (viitor co-scenarist la The Two Towers) şi îşi dorea un film cu zombies. Cum banii nu erau încă suficienţi, au cooptat încă un scenarist (Danny Mulheron) şi au născocit... Meet the Feebles, satiră/trash aproape muzicală (!) şi cu... păpuşi (!!!), un delir cinematografic nemaivăzut, descris de mai toată lumea drept Muppets on Acid. Filmul a ieşit în câteva cinematografe în 1989, a fost plimbat pe la câteva festivaluri şi apoi a fost lansat pe video; Peter strânsese însă banii necesari pentru filmul cu zombies...
Aici trebuie precizat că, dacă primul film de cinema care l-a marcat pe Jackson este The Texas Chain Saw Massacre (regia Tobe Hooper, 1974), filmul care l-a influenţat în cea mai mare măsură este Dawn of the Dead (regia George A. Romero, 1978), cel mai mare film cu zombies făcut vreodată. Regizorul îşi dorea să-l omagieze şi să-l întreacă pe Romero – mai mulţi morţi vii, mai mult umor, mai multe efecte speciale... Nec plus ultra este formula care ar sintetiza cel mai bine Braindead (lansat în 1991 şi rebotezat în SUA Dead Alive), un film care nu se poate descrie în cuvinte (sau se poate, dar ar fi păcat) este considerat comedia definitivă cu zombies, cel mai sângeros, dar şi cel mai haios film de gen. Cunoscuţii şi cunoscătorii aşteptau cu sufletul la gură următoarea "demenţă" jacksoniană...
...Şi aşteptând au rămas, cu ochii-n zare, ca sora mea Ana. Deopotrivă, film de dragoste, thriller rural, satiră de moravuri, docu-dramă bazată pe fapte reale (în Noua Zeelandă a anilor '50, tinerele Pauline Parker şi Juliet Hulme nu suportă ideea de a fi despărţite şi o ucid cu sânge rece pe mama uneia dintre ele) şi antrenament pentru Lord of the Rings (vezi filmările flamboiante şi secvenţele onirice absolut... fantastice), Heavenly Creatures (1994) i-a prins pe picior greşit pe toţi fanii lui Jackson, care aşteptau Bad Taste 2 sau măcar More Braindead... Distribuit (chit că ciuntit) de Miramax în SUA, nominalizat la Oscarul pentru scenariu original (Jackson şi Fran Walsh) şi favorit al criticilor de pretutindeni, Heavenly Creatures a însemnat un examen de maturitate pentru regizor, echivalent al unui Jackie Brown (pentru Tarantino) sau Sleepy Hollow (pentru Tim Burton). Iar surprizele erau departe de a se fi sfârşit...
Un an mai târziu, televiziunea din Noua Zeelandă a prezentat noul proiect al lui Peter Jackson, un amplu şi complex documentar despre Colin MacKenzie, un pionier al cinematografiei mondiale, care regizase încă înainte de D.W.Griffith, făcuse film color pe vremea când alţii făceau încă filme mute, dar împrejurările şi ghinionul îl transformaseră într-un soi de Ed Wood avant la lettre. Istorici de film din lumea întreagă s-au luat cu mâinile de cap şi şi-au concediat asistenţii – cum de-i lăsaseră să peroreze atâta timp despre alde Lang, Ford sau Stroheim, în timp ce pauvre MacKenzie zăcea nedescoperit... Săracii! Pionierul regizor nu existase niciodată – Forgotten Silver (aşa se numeşte filmul lui Jackson) era în fapt un mockumentary, demn urmaş al unor Zelig (Woody Allen, 1980) sau This is Spinal Tap! (Rob Reiner, 1982)...
Faima cineastului neozeelandez (Jackson, nu MacKenzie!) creştea aprig; nimeni nu s-a mirat aşadar când Robert Zemeckis, care savurase pe îndelete primele trei opusuri ale lui Peter, l-a sunat şi i-a propus să scrie un film din seria Tales from the Crypt... Un an şi 35 de milioane de dolari mai târziu, The Frighteners avea premiera americană; un soi de Sci Fi Comedy, cu fantome şi tot tacâmul, violent, poetic şi plin de umor, film care ar fi trebuit să-l impună definitiv pe Jackson în America, dar cum mâncătorii de popcorn n-au ştiut dacă să râdă sau să se sperie, filmul a fost un eşec la box office.
Dacă cineva l-ar fi căutat pe Jackson prin 1997-1998, l-ar fi găsit savurând experienţa americană (The Frighteners a fost realizat tot în Noua Zeelandă, dar cu bani americani), adunând materiale filmate cu ani în urmă pentru niscai ediţii speciale laserdisc/DVD ale (de-acum) clasicelor Bad Taste, Meet the Feebles şi Braindead, şi pregătind (împreună cu Fran Walsh, evident) un remake după capodopera King Kong... Dar omul propune şi Dumnezeu dispune – suntem în 2004 şi regizorul a încheiat apoteotic o trilogie pe care, acum se cuvine s-o spunem, nimeni altcineva n-ar fi avut energia, priceperea şi măiestria s-o realizeze. Ce va urma ? Răspunde chiar împricinatul: "There are two different worlds in this game... I want to keep a foot in both!"
Dragă Hollywood, iată-te prevenit.