Melodramă science-fiction cu viziuni panteiste, în care codrul e frate cu băştinaşul, în care natura grăieşte prin semne (precum un oracol) şi ascultă rugile locuitorilor locali (ai Pandorei), în care planeta are conştiinţă, precum în Solaris, în care unele personaje trăiesc o realitate secundă prin intermediul unor avatar-uri (alter-ego-uri create prin îmbinarea genelor proprii - umane - cu gene ale celor de pe Pandora, luna planetei Polyphemus, unde ne conduce Cameron în aventura filmului) cam ca în Matrix, în care asistăm la căsătoria alter-ego-ului unui pămîntean cu cea mai importantă reprezentantă a clanului Na'vi (ca să unească şi să împace cît de cît speciile), cam ca în Pocahontas al studiourilor Disney, şi multă tehnologie angajată în construirea unei lumi care, vizual, este uluitoare. Asta propune Avatar. În afara elementului vizual şi a iureşului tehnologic prin care a fost creată latura vizuală nu sînt lucruri nemaipomenite.
Personajele sînt construite simplist, antitetic, încît să fie cît mai la îndemînă cînd vine vorba de a le plasa pe axa binelui şi a răului, iar uneori rostesc replici care n-au nicio legătură cu povestea de pe ecran. Cum e cazul colonelului american Miles Quaritch, răul cel mai rău din film, militar fanatic angajat de o companie de exploatare minieră să pună locuitorii Pandorei cu botul pe labe în cazul în care s-ar fi împotrivit dorinţelor corporatiste americane. Hodoronc-tronc, colonelul se trezeşte să spună că "We will fight terror with terror" atunci cînd realizează că bieţii reprezentanţi ai clanului Na'vi de pe Pandora, indigeni super-paşnici şi simţiţi, n-ar prea vrea să se mute din copacul-casă sub care se aflau zăcămintele de minereu mult dorite de pămînteni. Aşadar, nici peste o sută cincizeci de ani, cînd se petrec evenimentele imaginate de Cameron, nici atunci nu vom fi scăpat de moştenirea lăsată de Bush Jr. Faza e că, avînd în vedere alura colonelului şi fixaţia sa de a nimici clanul Na'vi, cuvintele sale nu prea au niciun haz, nici acestea cu răspîndirea terorii, nici acelea în care soldaţii săi sînt anunţaţi că au părăsit Kansas-ul de ceva timp; sînt doar reprezentările îndoielnice prin care personajul e menţinut într-un cadru cît mai banal din punct de vedere uman.
Destul de ilar, însă, e MacGuffin-ul în jurul căruia e ţesut conflictul filmului. Numele minereului rîvnit de pămînteni poartă numele de unobtanium, nume-omagiu adus tuturor materialelor cu proprietăţi ieşite din comun care populează cărţile şi filmele science-fiction.
Partea bună în ceea ce priveşte noul proiect semnat de Cameron e că elementele îndoielnice ale filmului pot fi trecute cu vederea fiindcă Avatar e un basm. În basme Făt-Frumos reuşeşte să-l răpună pe zmeu cu o ultimă smucitură, cu un ultim efort, în basme mai sînt şi artificii de tip deus ex machina prin care eroii sînt salvaţi exact atunci cînd încă mai e posibilă salvarea lor. Pînă la urmă - şi cu atît mai mult aici - rezolvările acestea sînt tot o formă de a fi în ton cu panteismul poveştii (intervenţiile acestea vorbesc despre posibilitatea persoanei de a relaţiona cu divinul) şi sînt delicioase şi datorită potenţialului lor cultic de rit new-age. Doar e vorba despre ecologie, despre revenire la natură, despre Univers ca un tot unitar, viu, în care elementele comunica între ele, un Univers în care indivizii umanoizi-albaştri se integrează înseriaţi în meditaţii de tip yogin sau în dansuri precum cele din culturile africane.
Mai mult, în cele o sută şaizeci de minute ale filmului, rareori veţi avea ocazia să meditaţi propriu-zis la vorbele şi reacţiile de moment ale personajelor. Vizual, filmul e pur şi simplu copleşitor. Peisajele de pe Pandora te invită să te cufunzi relaxat în scaun şi să îţi laşi privirea să colinde spaţiul imaginat de Cameron, un spaţiu floristic şi faunistic extrem de bogat, care rivalizează cu ceea ce putem vedea în El laberinto del fauno, Jurassic Park şi Lord of the Rings luate la un loc.
Avatar a costat mult, dar e un film care poate explica fiecare dolar cheltuit printr-un spectacol onest, fără pretenţii intelectuale ieşite din comun, dar cu o calitate imagistică pe care filmul de consum cu motor CGI nu a mai atins-o într-un asemenea grad.