Pianista Ingrid Fuzjko Hemming în Imperialul Beethovenian

Longevitatea în domeniul interpretării pianistice nu este o excepţie: Arthur Rubinstein, marele pianist al secolului trecut care a avut ultima apariţie televizată la 92 de ani, Cella Delavrancea, cea care şi-a sărbătorit propriul centenar, cântând în 1988 în gala de la Ateneul Român şi lista ar putea continua.

În 13 ianuarie 2010 am ascultat-o pe celebra pianistă japoneză Ingrid Fuzjko Hemming (77 de ani), în Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră în Mib major, op. 73 «Imperialul» de Ludwig van Beethoven, cântând sub bagheta lui Tobias Gossmann, acompaniată de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti.

Pianista cântă fascinant, incredibil de suplu sub aspect tehnic şi cu un rafinament cuceritor. Imaginile sonore pe care le pulverizează în sala de concert sunt venite parcă dintr-o lume doar de ea ştiută. Le împărtăşeşte firesc, atingând în treacăt claviatura pianului. Eleganţa frazării ei provine din arta de a controla timpul muzical. Artista anticipează ampla desfăşurare a arhitecturii muzicii beethoveniene, proiectând imense platouri tensionale, unde funcţiunile tonale împlinesc estetic starea de frumos-stabil muzical.

Ingrid Fuzjko Hemming (pe numele japonez Ōtsuki Fujiko) este o pianistă suedeză, născută la Berlin, la 5 decembrie 1932. Mama sa a fost japoneză, iar tatăl suedez-rus, educat în Japonia. Pianul l-a învăţat de la mama sa. După absolvirea Tokyo National University of Fine Arts and Music urmează o carieră pianistică. Câştigă premii importante precum NHK Manichi Music Contest şi Bunka Radio Brodcasting Company Music. Revine în Germania la vârsta de 28 de ani şi studiază la Berlin Institute of Music. În timpul unui concert susţinut la Viena, în 1971, îşi pierde auzul în urma unui puseu de febră. Se mută la Stokholm pentru tratament medical. Efectuează apoi un turneu de concerte în toată Europa şi revine în 1995 în Japonia. Un documentar realizat în 1999 atrage atenţia publicului asupra interpretării sale muzicale. Ca urmare, CD-ul ei de debut cu înregistrarea variaţiunilor La Campanella s-a vândut în două milioane de exemplare. A cântat la Carnegie Hall din New-York în 2001, iar după anul 2002 a concertat în toate marile centre muzicale ale lumii. A cântat sub bagheta lui Yuri Simonov, Zoltan Kocsis, Tamas Vasary, Stefan Sanderling, Tomas Rehak, Ralf Gothoni, Mikko Franck, Thomas Dausgaard, Marco Guidarini, Steven Mercurio, Petr Vronsky, Adrian Leaper, Tadeusz Strugala, George Pehlivanian şi Robertas Servenikas. A cântat împreună cu violoncelistul Mischa Maisky, violonistul Laurent Korcia şi cu Artis Quartett - Wien. În 2009 a realizat la Domo Records înregistrarea a cinci lucrări: Echoes Of Eternity, La Campanella, Nocturnes Of Melancholy, Live At Carnegie Hall şi Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră de Franz Liszt; patru dintre discurile sale au obţinut Premiul Classical Album of the Year şi Japan Gold Disc Award. Ingrid Fuzjko Hemming se dedică acţiunilor de caritate, donând fonduri pentru acţiuni umanitare şi pentru UNICEF.

Trebuie menţionat faptul că pianista a mai interpretat Concertul nr. 5 pentru pian şi orchestră în Mi bemol major, op. 73 de Ludwig van Beethoven, alături de Filarmonica George Enescu, aflată în turneu în Japonia, în luna mai 2009, fapt ce a avut o înrâurire benefică asupra colaborării solist - orchestră. Într-adevăr, ansamblul orchestral a realizat un acompaniament de zile mari.

La cererea publicului, artista a interpretat Bach-Bussoni, Consolation nr. 3 în Re bemol major pentru pian de Franz Liszt şi La Campanella de Paganini-Liszt. Un foarte numeros public a aplaudat minute în şir, aclamând în picioare.

Oare când o vom mai asculta, aici la Bucureşti, pe pianista Ingrid Fuzjko Hemming "recitând" semne sonore beethoveniene ori, urzind zborul măiastrei brâncuşiene?

Dirijorul german Tobias Gossmann a studiat la Viena vioara, pianul şi dirijatul. Apoi a deţinut funcţia de concertmaistru la orchestra simfonică a teatrului de operetă, Gran Teatre del Liceu din Barcelona. Începând cu 1999 s-a dedicat carierei dirijorale, fiind invitat să conducă Festival Orchestra of Canford, Folkwang Chamber Orchestra Essen, Radio Orchestra Pilsen, Cadacques Orchestra, Ovideo Philharmonic Orchestra of Valencian Comunity, National Orchestra of Thailand, Super World Orchestra în Japonia. A condus Maurice Ravel Ensamble din Viena, iar în prezent este director muzical şi dirijor principal la Orquestra Simfonica Camerata XXI din Tarragona (Spania).

În Uvertura Fidelio de Ludwig van Beethoven s-a achitat onorabil, fără să reuşească însă o versiune năvalnică ori plină de impetuozitate, proprie lucrării. Unele tempo-uri, după opinia mea, erau mult prea rapid alese, muzica fiind redată mai degrabă caricatural decât eroic. Curioasă gestica acestui dirijor. Nu utilizează deloc mişcări din poignet, zvâcneşte în sus cu mâinile într-un elan nefiresc, iar atacul cruzei nu are fermitate nici în forte.

În Simfonia nr. 3 în Fa major, op. 90 de Johannes Brahms, acel sâmbure armonic generator din prima parte, Allegro con brio, apărea steril în alchimia sonoră a lui Tobias Gossmann. Frumoasa temă valsantă din tema secundă a aceleiaşi mişcări era prea potolită pentru o muzică romantică, chiar lipsită de graţie. Iar celebră tema a părţii a III-a, Poco Allegretto,(Vă place Brahms?) părea ştearsă, fără magnetism şi lipsită de iubire.

Pălărie prea mare pentru dirijorul Tobias Gossmann. Curios e faptul că, deşi avem dirijori mult mai talentaţi şi experimentaţi în instituţiile muzicale din România, aceştia nu sunt invitaţi la Ateneul Român, de prea multe stagiuni.