Deşi Chopin a scris pentru pian nu mai mult de 24 de ore de muzică, popularitatea lui sfidează orice concurenţă. Privind retrospectiv luxuriantul an Chopin oferit în România de Institutul polonez, dar şi de feluriţi organizatori publici sau privaţi, mă întrebam dacă anvergura anului Liszt, care începe la 1 ianuarie 2011, va fi similară.
Zeci de ţări s-au implicat oficial în sărbătorirea bicentenarului Chopin în 2010 şi am avut ocazia să văd câte ceva şi din ceea ce s-a întâmplat în Polonia, dar şi la Bucureşti. Au existat mai multe evenimente generate şi finanţate parţial de Institutul polonez, aşa cum este şi concertul final al acestui an, din 16-17 decembrie 2010, de la Ateneu, care o are ca solistă pe Joanna Ławrynowicz, alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", dirijor Christian Badea, cu Fantezia pe teme populare poloneze, op. 13 şi Andante spianato şi Marea poloneză pentru pian şi orchestră, op. 22.
Chopin din proprie iniţiativă
Iniţiativele private sau pur şi simplu organizate altfel decât prin Institutul polonez au fost şi ele provocatoare, mai ales în această toamnă, fie că vorbim despre recitalul pianistului Sam Haywood de la Ateneul Român, care are în palmares un recent disc înregistrat pe pianul marelui compozitor (instrument care i-a fost oferit lui Chopin de către producătorul francez Camille Pleyel, în 1848), fie despre seria organizată de Fundaţia Art Production, cuprinzând trei recitaluri de pian solo Ivo Pogorelich, Jean Marc Luisada şi Elisabeth Leonskaya (ultimul concert având loc chiar la 14 decembrie la Ateneu), fie despre seria Chopin... şi nu numai, care i-a adus la Sala Radio în recitaluri solo pe Luiza Borac, Horia Mihail şi Matei Varga, pianişti care au dovedit că o sală mult mai mare decât Ateneul Român poate atrage publicul şi cu nume româneşti tinere, chiar dacă ele aparţin unor artişti care trăiesc în România sau în afara ţării.
În acest an, cele două concerte de Chopin, dar şi alte lucrări din literatura sa pentru pian şi orchestră au putut fi ascultate în numeroase versiuni atât la Bucureşti, cât şi în provincie (dintre acestea, cele înregistrate şi transmise de radioul public şi nu numai fiind accesibile ascultătorilor din întreaga ţară). Deschiderea şi entuziasmul cu care a primit publicul toate aceste versiuni mi-a confirmat impresia că popularitatea acestei aniversări ţine şi de faptul că publicul are nevoie de emoţie şi căldură, de o relaţie autentică între el şi cei aflaţi pe scenă, emoţie ce nu poate lipsi în cazul interpretărilor Chopin.
În Polonia şi la noi
Dacă în România programul anului Chopin mi s-a părut extrem de dens, în Polonia el a fost şi mai divers, şi pentru că statul polonez a investit 100 de milioane de dolari în această aniversare, dar şi pentru că muzica lui înseamnă pentru ţara în care s-a născut mai mult decât un simbol cultural. Chopin este un simbol naţional.
Toate concertele şi recitalurile prilejuite de acest an rămân în memorie. În Polonia rămân însă şi un muzeu refăcut la Żelazowa Wola, locul naşterii lui Chopin sau Muzeul Chopin de la Varşovia, considerat cel mai modern muzeu biografic din lume, excelând printr-un discurs accesibil şi interesant pentru un public foarte divers.