Oda bucuriei de Beethoven la Ateneu

Apropiindu-mă de sala de concerte a Ateneului Român, în seara de 6 ianuarie 2011, am văzut o coadă imensă la bilete, deşi afară era ger. Să fi fost prea multe osanalele ridicate crizei economice? După atâta umbră în suflete, oamenii tânjeau după speranţă, îşi doreau comuniunea de sentimente şi spiritul de înţelegere.

 
Au intrat în sală. Au aşteptat şi au fost răsplătiţi. Da, a răsunat imnul fraternităţii, scris de Friedrich Schiller, transpus pe muzică de titanul de la Bonn, în 1822. Iar apoi, târziu, după concert, vedeam feţe fericite, da, fericite, foarte fericite! Iată că muzica este o salvare, într-o lume parcă prea aproape de disperare. Însuşi Ludwig van Beethoven scrisese această simfonie într-o perioadă a vieţii sale când era hărţuit de boli şi de lipsuri, umilit de surzenie totală, aproape de capătul drumului. Dar acest geniu al muzicii a găsit forţa "de a face o demonstraţie de gândire constructivă şi suprem umanitaristă" [1].
 
La început de 2011, ca un semn de bun augur, Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu, dirijate de Jin Wang, au interpretat celebra Simfonie nr. 9 în re minor, op. 125 de Ludwig van Beethoven, avându-i ca solişti pe Lavinia Mamot, Sidonia Nica, Cristian Mogoşan şi Ştefan Ignat. Corul a fost pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner.
 
Doar în trei zile de repetiţii, acest neobosit şi foarte îndrăgit dirijor austriac de origine chineză, Jin Wang, a făcut minuni. Cu un efort supraomenesc, artistul a indus interpreţilor de pe scenă elanul către frumosul sonor.
 
După ce Beethoven a terminat de scris cea de-a noua sa simfonie, a spus: "De acum poate să vină moartea, truda mea este terminată!" Această simfonie-oratoriu a fost dedicată regelui Friederich Wilhelm al III-lea al Prusiei şi a fost publicată la Editura Schott din Mainz, în octombrie 1826. Prima audiţie a Simfoniei nr. 9 a avut loc în data de 7 mai 1824, la Viena. UNESCO a achiziţionat manuscrisul în anul 2003, clasându-l în registrul International Register Memory of the World [2] (Registrul Internaţional "Memoria Lumii"), la numărul 12.

 
 

În sala Ateneului se desfăşura parcă o procesiune sacră. Acele sonorităţi stranii care se percepeau în debutul Allegro-ului ma non troppo, în care intervalele de cvintă şi cvartă cu mers descendent predominau, alături de tremolo-ul corzilor în pianissimo, alcătuiau o magmă sonoră din care a izbucnit ideea muzicală dominantă, cântată la unison în fortissimo. Totul era de o măreţie ce copleşea auditoriul.

 
 

Cu câtă măiestrie a reuşit orchestra simfonică dirijată de Jin Wang să redea contrastul dintre tensiunea primei teme energice şi lirismul duios al celei secunde! În Scherzo, cea de-a doua parte a simfoniei, enunţul dramatic cu ritmica punctată a timpanului solist răsuna cu o pregnanţă apocaliptică. Iar fugatto-ul sugera o goană a spiritului. Conţinutul liric-meditativ al părţii a treia, Adagio cantabile, avea un calm sonor alinător, iar valurile de variaţiuni induceau unde serafice. Momentul coralului în Si bemol major, intonat de viorile prime, precum o marmură muzicală era urmat de atmosfera dansantă a variaţiunii în Re major - unde viorile secunde şi violele excelau prin calitatea timbrală.
 
Ultima parte a Simfoniei cu cor final pe Oda bucuriei de Schiller -  în care se lansează celebrul apel  îmbrăţişaţi-vă, milioane! - a fost apoteotic. Tema intonată de corzile grave la unison venea dintr-un pianissimo realizat cu mare artă. Splendid a fost realizat acel moment cu tentă marţială în care tenorul solist Cristian Mogoşan şi-a dovedit din plin calităţile vocale şi aprofundarea dificilei partiturii. După absolvirea Academiei de Muzică Gheorghe Dima  din Cluj-Napoca, tenorul s-a perfecţionat sub îndrumarea maeştrilor Ionel Pantea, Mariana Nicolesco, Wolfgang Brendel, Ion Buzea, Margreet Hoing, Viorica Cortez şi John Norris. Printre distincţiile obţinute de Cristian Mogoşan se numără: Premiul Juriului la Concursul de Canto Hariclea Darclée, Brăila, 2005, Premiul I la Concursul de Interpretare a Liedului Românesc, Braşov, 2004 şi Premiul Juriului la Concursul Naţional de Interpretare Vocală Ionel Perlea, Slobozia, 2004.
 
Absolut remarcabilă a fost şi prestaţia Corului Filarmonicii George Enescu, pregătit de dirijorul Iosif Ion Prunner. Publicul a ovaţionat îndelung interpreţii şi pe dirijorul Jin Wang.

Un concert ce a adus într-adevăr în inimile ascultătorilor optimism, echilibru, armonie şi iubire între oameni - aşa cum ne îndeamnă versurile Odei lui Schiller:
   
Oda bucuriei de Friedrich Schiller pe muzica finalului Simfoniei nr. 9 de Ludwig van Beethoven a fost adoptată în anul 1985, la Milano, de către Şefii de Stat şi de Guvern din ţările membre, reuniţi în Consiliul Europei, ca imn al Uniunii Europene.