Un film de artă inspirat de o tragedie - Elephant

Cineastul american Gus Van Sant, cu o operă eteroclită şi interesantă, face cu acest Elephant un film de artă inspirat dintr-un eveniment tragic. În ziua de 20 aprilie 1999, doi băieţi de la liceul Columbine, dintr-o suburbie a Denverului, au intrat în şcoală, cu genţi pline cu arme, şi au deschis focul. În masacru au murit 12 persoane. Băieţii au murit şi ei. Totul s-a petrecut foarte repede. O lume întreagă a rămas stupefiată.

Gus Van Sant nu şi-a propus, cred, explicit să caute şi să găsească sursa răului. Nu a fost interesat de latura documentară. Nu a refăcut evenimentul pentru acest scop. Cred mai degrabă că, aşa cum făcea în precedentul său film Gerry, el a găsit în tragedia de la Columbine materia optimă pentru o explorare a noţiunii de timp. În Gerry, vedeam tot filmul doi băieţi mergând prin deşert. Părea că totul se petrece mai mult decât în timp real. Timpul era expandat. Era de aceeaşi substanţă cu spaţiul. În Elephant, Van Sant avea în plus (şi din nefericire) o materie care exploda la final ca o mămăligă. El a imaginat astfel filmul ca pe un dans lent al actorilor (liceeni şi ei) prin interiorul şcolii, în cea mai mare parte a timpului. Drumurile lor lungi (ca şi cum liceul ar fi un spaţiu imens, fiecare pas apropiind momentul fatal) sunt întretăiate.

Alegând să povestească pe capitolaşe purtând ca titlu numele eroilor, cineastul reia totul de fiecare dată din perspectiva eroului respectiv, dar o face cu eleganţă şi neordonat. Din hazardul acestor întâlniri şi întretăieri, el ar vrea să ne facă să vedem că un moment cumplit ca acesta are o anumită scală de probabilităţi pe care se poate produce. Un pas mai lent, o oprire mai scurtă la toaletă, un alt traseu ar fi avut, probabil, alt deznodământ pentru eroul respectiv. Tot filmul se desfăşoară în linişte. Pentru că ştim despre ce e vorba, deznodământul e deja prezent de când începe filmul.

Van Sant are şi inteligenţa de a sonda lumea adolescenţei cam cu la fel de multă atenţie cum o făcea The Virgin Suicides de Sofia Coppola (unde era vorba de misterioasa sinucidere a unor surori adolescente). Dacă e să caute un motiv pentru masacrul de la Columbine, Van Sant alege să creioneze fugar şi precis portretele mai multor adolescenţi. Singura enigmă a filmului e că ne dăm seama târziu care sunt cei doi asasini. De aceea, până când îi aflăm suntem determinaţi să suspectăm pe toată lumea. Şi zău dacă nu aproape toţi excelenţii actori ne fac să le punem eticheta. Prin asta, Van Sant extinde studiul de caz (dacă e să fie) la această zonă încă puţin explorată a lumii adolescenţei, care e etanşă şi înşelătoare. Dacă e să dea o explicaţie, Van Sant preferă să sugereze o posibilă cale de urmat.