Chiar înainte de Halloween, l-am văzut pe Heath Ledger în ultimul său film, The Imaginarium of Doctor Parnassus. De Halloween, l-am revăzut pe străzile New Yorkului, în chip de Joker, dar, aşa cum puteam lesne anticipa, m-am ciocnit, la fiecare pas, şi de Michael Jackson, în multiplele lui încarnări video. Imediat după Halloween, l-am văzut şi pe Michael în ultimul său "film", This Is It. Atât de aproape de necrofilie nu am fost niciodată...
Am vrut să sfidez Halloweenul, deşi recunosc că tentaţia de a ieşi pe stradă costumat în mumie făcută din suluri de hârtie de bucătărie m-a bântuit până în ultima clipă. N-am confirmat la nici una dintre petrecerile de Halloween la care am fost invitat, deşi cea dedicată cultissimului Rocky Horror Picture Show, patronată de însăşi protagonista filmului din anii '70, Susan Sarandon, suna îngrozitor de îmbietor. Am ales să ignor celebra paradă de mascaţi mergând la un concert unde gemenii de la The National, gemenele de la The Breeders şi Shara Worden de la My Brightest Diamond au pus voce de la voce şi chitară de la chitară pentru o sublimă minioperă rock. În metrou însă m-am ciocnit, printre alţii, de un Eraserhead, plus o fată care încerca, sub ochii mei, să se transforme în copac, vârându-şi crengi în decolteu, încât pur şi simplu n-am mai rezistat. După concert, am alergat prin ploaie cât am putut de repede ca să mai prind ultima jumătate de oră din paradă. La autoportretul ambulant al lui Van Gogh am rămas, literalmente, tablou. La limuzina din care capul Jokerului ledgerian privea ameninţător mulţimea de pe margine m-a săgetat un fior. Iar când, undeva în spatele meu, au izbucnit acordurile din Smooth Criminal şi toată strada a migrat instantaneu ca un roi de albine înspre Michael-ul îmbrăcat în alb, m-a cuprins o stranie sfârşeală şi aproape că am izbucnit în plâns. Noroc cu ploaia de afară...
Aceeaşi senzaţie o încercasem cu câteva zile înainte când am fost să văd, mânat şi de o curiozitate morbidă, ultima extravaganţă vizuală a lui Terry Gilliam, The Imaginarium of Doctor Parnassus. Ştiam că e ultima apariţie pe ecran a lui Heath Ledger, ştiam că a murit în miezul filmărilor şi mai ştiam că, graţie unei găselniţe care, cel puţin pe hârtie, suna teribil de fals, filmul a fost totuşi terminat. Ce nu ştiam e că Ledger apare pe ecran foarte mult, iar ce nici nu mi-aş fi putut imagina e că tripla metamorfoză din film (rolul lui este preluat, pe rând, de Johnny Depp, Jude Law şi Colin Farrell) pare intenţionată încă din stadiul de proiect - atât de fluid este integrată în poveste. Cu toate acestea, la prima apariţie a lui Ledger, când personajul său e spânzurat de un pod londonez, m-a săgetat un fior. Iar când prima lui versiune din Imaginarium..., jucată de Depp, ţine un discurs - pervers, în contextul filmului - despre cei care nu vor îmbătrâni niciodată, pentru că au murit de tineri, m-a cuprins o stranie sfârşeală şi aproape că am izbucnit în plâns. Noroc cu întunericul din sala de cinema...
Mânat de aceeaşi curiozitate morbidă, dar şi pentru că n-aş fi ratat, pentru nimic în lume, ocazia de a-mi lua adevăratul rămas-bun de la "acel" Michael (prietenii ştiu care), am ajuns şi la neprogramatul film al concertului londonez care n-a mai fost să fie. Ştiu acum că, dacă Michael ar fi trăit, n-aş fi văzut niciodată aceste imagini de culise. Era prea perfecţionist pentru a le da publicităţii. Ce nu mi-aş fi putut imagina e că, în ciuda fragilităţii lui evidente, această bizarerie documentară care este This Is It e, în mod paradoxal, tocmai un omagiu adus perfecţionismului şi geniului său. M-a săgetat un fior atunci când l-am auzit la repetiţiile pentru Smooth Criminal spunându-i regizorului Kenny Ortega, îngrijorat de sincronizarea lui Michael de pe scenă cu proiecţia video din spatele lui, că "va simţi" momentul potrivit. Iar când l-am văzut abandonându-se climaxului rock de la Beat It, într-o perpetuă şi aparent necontrolată mişcare, întins pe spate, dând frenetic din picioare cu ceva care ar fi putut trece ca disperare şi aplaudat la scenă deschisă de un public, din păcate, prea firav, m-a cuprins o stranie sfârşeală şi am izbucnit în plâns de-a dreptul. Noroc cu întunericul din sala de cinema...