Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Agora

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre talibani şi filozofi - Agora lui Amenábar


februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
De ce e atât de greu să faci un film creştin şi de ce atât de uşor şi de succes să faci unul anticreştin? De ce Ţarul lui Pavel Lungin, de pildă, e un eşec plicticos, pe când Agora lui Amenábar stârneşte şi incită? O parte din răspunsuri trebuie căutate, probabil, în stereotipurile culturale ale creştinismului care s-au pietrificat în mentalitatea europeană.

Pe de o parte, regizorii "creştini" (în speţă, Pavel Lungin, care face valuri în lumea ortodoxă) pledează pro, dar vând un produs fals. Creştinismul lor e bun şi jertfitor, dar prea omeneşte de coerent. Intră perfect în sertarul în care l-a aşezat raţionalismul ultimelor veacuri. E vlăguit de dimensiunea lui paradoxală, explozivă, incitatoare pentru oricine dă cu nasul prin paterice vechi şi vieţi de sfinţi. Personajele sale sunt schematice şi didactice (vezi călugărul din Ostrov sau mitropolitul din Ţarul).

Pe de altă parte, regizorii "necreştini" fac priză la un alt schematism, acela livrat de ideologia corectitudinii politice. Conform acesteia, a crede în ceva înseamnă automat a devaloriza altceva, deci a discrimina, deci a nu tolera. Nu stereotipul creştinismului pios şi plicticos este luat în vizor, ci acela al creştinismului fanatic şi intolerant.

Amenábar resuscitează fantasma teroristului, dar are ingeniozitatea de a-l căuta într-o epocă mai puţin curtată până acum: Antichitatea. Creştinii primelor secole sunt o sectă violentă şi intolerantă, nişte nazişti avant la lettre: nu scot pistolul când aud de cultură, dar aruncă cu pietre şi bolovani sau dau foc. Parabalanii, un fel de trupe de comando creştine, spintecă necredincioşii cu rânjetul satisfăcut cu care dulăii ţarului rus aruncau în sus găinile şi le prindeau în vârful săbiei. În mod straniu, parabalanii poartă veşminte negre, lanţuri groase, chiar şi ceea ce par a fi tocuri de... cartuşe. De la prima lor apariţie, evocă stereotipul talibanului. Ei reactualizează toate clişeele deja clasice: sunt ignoranţi (susţin că pământul e centrul universului), sunt mânaţi de o credinţă oarbă (nu-şi pun întrebări, pentru că au doar certitudini) şi sunt convinşi că Dumnezeu e bine să fie impus prin orice mijloace.

Cel mai caricatural personaj este Chiril al Alexandriei, pe care Amenábar nu a avut deloc curiozitatea să-l cerceteze în toată anvergura sa istorică. Asemenea ţarului lui Lungin, Chiril al lui Amenábar este schema liderului criminal şi răzbunător, care recurge la sloganuri divine pentru a-şi justifica fanatismul. El vrea să "cureţe" oraşul de evrei (o vorbă care îi trezeşte oricui spectrul purificărilor etnice). Creştinii conduşi de parabalani ard mormanele de cadavre de evrei, într-un cadru tras parcă dintr-un film despre Auschwitz. Faptul că acest cărturar şi episcop antic este unul dintre marii sfinţi ai Bisericii nu este decât prilej de ironie spre finalul filmului, şi nicidecum o pistă pentru regândirea unor "adevăruri" pe care Amenábar vrea să le luăm ca atare.

Ţinta acestei secte violente este un personaj extrem de corect politic: Hypatia, o femeie care nu se suprapune deloc pe modelul tradiţional de femeie, căci îşi reneagă maternitatea şi îşi cultivă intelectul / cariera. Tot Hypatia pledează pentru înţelegere între toate religiile, fără deosebire, şi susţine cu mândrie că nu crede în nici un zeu, ci doar în filozofie.

Ca să revenim la întrebarea de la începutul articolului, Agora lui Amenábar incită pentru că pune cu măiestrie în scenă toate fricile şi fantasmele occidentalului de astăzi - simplificat şi gros, dar cu un ritm narativ bine susţinut şi un dramatism abil. Talibanul veşnic e o temă de impact care nu se va epuiza curând, ba dimpotrivă, şi-ar putea descoperi avataruri în cele mai diverse epoci istorice. Şi, să recunoaştem, e mai confortabil să cauţi talibanul printre creştini decât printre alte religii care s-ar putea să reacţioneze dur.

P.S.: Am remarcat cu un zâmbet cum Terry Gilliam, în The Imaginarium of Doctor Parnassus, reface tema eminamente creştină a ispitirii de către diavol într-un decor... budist. Cu siguranţă, e mai filozofic aşa.




 Toate articolele despre Agora


5 comentarii

  • Un film de propaganda ieftina
    Seful, 07.02.2010, 23:43

    Pt cei care nu stiu:
    1. Cezar a incendiat biblioteca din Alexandria in timpul luptelor cu factiunile ostile lui si Cleopatrei (anume, soldatii fideli regelui minor Ptolemeu)
    2. crestinii nu aveau cum sa invadeze Alexandria: ei erau in Alexandria de sute de ani (pana la inscaunarea Sf Chiril), inca din secolul I d Hr cand a inceput sa fie propovaduita Evanghelia. Pt cei care aveti timp, cautati informatii despre Panten, Origen si scolile catehetice alexandrine, despre Clement Alexandrinul, Dionisie din Alexandria...
    Nu va formati cultura dupa filme.



    • RE: Un film de propaganda ieftina
      Andrei Gorzo, 08.02.2010, 01:33

      Într-adevăr, \"nu vă formaţi cultura după filme\". Dar nici nu le înjuraţi fără să le fi văzut.

      1. Da, biblioteca a fost incendiată de Cezar în anul 48 î. Ch., dar această precizare n-are niciun rost. Filmul nu spune că n-ar fi incendiat-o Cezar, ci creştinii. Filmul spune că, la vreo 450 de ani după incendierea ei de către Cezar (eveniment care de altfel e menţionat în film), mai exact în anul 391 d. Ch., biblioteca a mai fost distrusă o dată, în urma unui edict al împăratului Theodosius I vizînd distrugerea tuturor templelor păgîne din Alexandria. Se pare că o parte din bibliotecă se afla în aceeaşi clădire cu unul dintre temple, Serapeum. E o ipoteză controversată, dar nu e complet lipsită de temei şi, oricum, nu e invenţia cineaştilor.

      2. Filmul nu spune că Alexandria a fost \"invadată\" de creştini. Da, erau acolo de sute de ani. Filmul nu spune altceva.

    • RE: Un film de propaganda ieftina
      Nagy Boglarka, 12.02.2010, 12:04

      Si eu as fi facut aceasta observatie ca in film se aminteste de faptul ca biblioteca a mai fost distrusa o data

      Crestinii din film nu sunt personaje pozitive, dar nici paganii nu sunt "mai buni" in Agora. Normalitatea e reprezentata de catre Hypatia, singura persoana care nu ataca si nu condamna nici crestinii, nici paganii, nici evreii.

      • RE: RE: Un film de propaganda ieftina
        Andrei Gorzo, 13.02.2010, 12:57

        Exact! Nici adepţii celorlalte religii nu sînt reprezentaţi în acest film ca fiind mai breji. Aş zice că lucrul ăsta e perfect vizibil pentru orice spectator care nu e rău-voitor sau ale cărui susceptibilităţi religioase nu-i deformează percepţia.
        Din păcate, iată ce scrie Cristian Geambaşu (articolul aici: http://agenda.liternet.ro/articol/10549/Cristian-Geambasu/Agoraanticrestina-a-lui-Amenabar.html): cică numai creştinii din film ar fi nişte "indivizi violenţi, nemiloşi, fanatici, vicleni, primitivi şi murdari (...), spre deosebire de ceilalţi locuitori ai Alexandriei, cetăţeni cu spirit civic, liniştiţi, culţi, umanişti".
        Liniştiţi? Oare Geambaşu chiar n-a văzut că, în film, politeiştii sînt cei care pun primii mîna pe sabie (atunci cînd creştinii încep să le profaneze statuile)? Oare n-a văzut că ei (politeiştii) sînt mînaţi de un actor osos, cu nas de pasăre - adică ales special ca să nu poată inspira (prin fizicul lui) prea multă simpatie? Oare n-a văzut cît de lungită (intenţionat-lungită) e secvenţa în care evreii prind un grup de creştini într-un spaţiu închis şi îi atacă de sus cu pietre? Oare chiar n-a înregistrat aceste lucruri (înregistrînd doar ipostazele negative în care apar creştinii) sau le-a trecut intenţionat cu vederea? Un comentator are dreptul să se poziţioneze cum vrea el faţă de discursul unui film, dar întîi de toate are datoria de a prezenta cît mai onest, cu cît mai puţine deformări, acel discurs. E o chestiune de onestitate intelectuală. Geambaşu trişează impardonabil la acest capitol.
        Iată şi cum începe ultimul lui paragraf: "Dar e la modă un nou sport printre mulţi intelectuali de vază ai timpurilor noastre. E în trend să te declari laic. Ori liber cugetător." Geambaşu vrea să polemizeze, dar nu are minima curtoazie intelectuală de a aplica celeilalte tabere (adică taberei atee) prezumţia de nevinovăţie; adică prezumţia că e la fel de sinceră şi de serioasă în convingerile ei precum tabăra creştină. Pentru Geambaşu, a fi ateu nu poate fi decît o chestie trendy, o modă; nu poate fi o poziţie gîndită şi simţită temeinic. Cum se poate răspunde unui asemenea atac preventiv, menit să discrediteze adversarul înainte ca discuţia să fi început măcar?

  • ...să trecem, totuși, dincolo de trivialitatea clasificărilor
    Beatrice Lapadat [membru], 02.01.2014, 21:24

    Faptul că există persoane care se simt ofensate de imaginea creștinismului așa cum e conturată în ”Agora” nu face decât să confirme crezul Hypatiei și mesajul acestui film.

    Este prea mărunt și reducționist să transferăm totul raportându-ne la concepte specifice secolului al XX-lea. Chiar nu putem accepta că a existat un spirit atât de liber, mânat în atitudinea sa față de umanitate și corpuri cerești numai de o dragoste imensă pentru frumusețea Universului? Cum adică Hypatia este un personaj ”corect politic”?? Și când afirmă cu ”mândrie” că ea crede doar în filosofie? Unde era mândria? Căci, așa cum rezultă din film, tocmai asta i-a adus sfârșitul: toleranța și deschiderea față de toți.

    Este la fel de mărunt și de nedemn să acuzăm filmul de partizanat ideologic, din moment ce miza nu este deloc să ne facă să empatizăm cu păgânismul și să arătăm cu degetul spre creștinism. ”Agora” face ceva mult mai simplu și, în același timp, se pare, mult mai greu de digerat: ne arată că tragedia Hypatiei nu a constat în a alege să rămână păgână în loc să se creștineze, ci în inadecvarea ei constantă. Această femeie genială care, deși îi accepta pe toți, nu se simțea acasă nici între creștini, nici între păgânii ”ei”, nici între evrei. Și asta pentru că, așa cum bine se știe (and this IS a fact), din momentul în care există grupuri mai mari de 2-3 persoane, se instalează gândirea colectivă. Ceea ce istoria a demonstrat în prea multe situații că este nociv – fie că vorbim despre creștinism, Islam sau mozaim sau despre secta închinătorilor la unicornul cu stea roz în copite (glumesc și eu, dacă e voie). Despre atât și nimic mai mult este vorba în acest film și e trist să nu vedem stelele infinite ale Hypatiei din cauza tavanului propriilor prejudecăți și clasificări.

    Precizez că nu sunt neapărat o mare admiratoare a filmului sau, mai precis, a felului în care acesta este construit – există anumite tehnici și efecte sentimentale peste care s-ar fi putut sări fără ca atmosfera să fie mai puțin dramatică, iar despre Rachel Weisz nu se poate spune că nu denotă vag un aer artificial pe alocuri (îmi imaginez, de exemplu, cât de divină ar fi putut fi Irene Papas dacă ar fi jucat așa ceva în tinerețe). Dar dincolo de toate aceste mici remarci stilistice și orice altceva i s-ar putea reproșa filmului, a-l acuza de subiectivitate în ceea ce privește credințele sau ne-credințele este pur și simplu fals și punct. Pentru că tocmai despre ieșirea din schemă este vorba (și nu acesta a fost și traseul lui Iisus?).

    Și, ca un ultim comentariu, nu înțeleg de ce filmele ar trebui clasificate drept ”creștine” sau ”anticreștine”. De ce ne mai uităm dacă 2-3 ore nu putem accepta ”pactul fictiv” și să luăm un film exact așa cum e el, dincolo de ce suntem / credem?


Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ileana Achim


Alte articole

 Jertfa supremă adusă unei iubiri - Agora, Claudiu Sfirschi-Lăudat
 Antiteism - Agora, Andrei Gorzo
 Agora anticreştină a lui Amenabar, Cristian Geambaşu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer