O poleială nouă, dar cu o inimă bătrână - Up in the Air

Încă nu mi-am dat seama dacă George Clooney e sau nu actor bun. Pare a fi unul dintre acele staruri à la Cary Grant, cu un şarm ca o mantră ce-ţi obturează judecata. Aşa că... e minunat aici. Filmul în sine e un caz clasic de "pom lăudat". Probabil că dacă n-ar fi fost atâtea acolade şi atâtea nominalizări la Oscar, n-aş fi fost (pe jumătate) dezamăgită.

Începe ca uns, într-un tempo de comedie sofisticată, dar sfârşeşte într-o zonă pur convenţională, cu reîntoarceri la "adevăratele valori", cu epifanii în locuri publice şi alergări prin aeroporturi de tipul "prinde-o până când nu-i prea târziu".


Un şablon ceva mai isteţ

Păcat, pentru că, până la acest detur banal, spune multe despre romance-ul modern: despre cum mobilitatea extremă a adus posibilitatea unei vieţi duble, dacă nu triple, despre spaima de implicare sentimentală în era noilor tehnologii şi despre acele "contracte" intime pe care habar n-ai că le-ai semnat. Dar, fundamental, e o updatare ceva mai isteaţă a şablonulului "o carieristă opacă emoţional ajunge să-şi redescopere umanitatea în provincia americană populată cu făpturi iubitoare, idilice şi unidimensionale". Twistul e aici că personajul e un bărbat. Un erou care e şi el o variaţie a mai consistentului personaj pe care Clooney l-a interpretat în sign of the time" (montajul de la început şi de la final cu oameni reali, disponibilizaţi, e chiar zguduitor): Ryan e un "concediator" profesionist, foarte ocupat în timpul recesiunii. Îşi petrece 322 de zile pe an în aeroporturi, în maşini închiriate şi în hoteluri de lux şi adoră treaba asta.

E un suflet fără rădăcini care se simte mai în largul lui în aer, acumulând mile, decât pe pământ. Nu-i place să care bagaj şi refuză ataşamentele. Până într-o zi când întâlneşte o Ea care-i spune: "sunt ca şi tine, doar că am vagin". Schimbul de replici dintre el şi Vera Farmiga are intensitatea unor rafale din peliculele clasice ale anilor '30, iar interacţiunea dintre Ryan şi antipatica / simpatica sa ucenică e inspirată şi hilară.


Stil de viaţă "la înălţime"

Dar dincolo de stratul hip, cu muzică indie şi dialoguri şmechere, bate o inimă prea moralizatoare. Clooney e văzut grosolan, ca un alienat complet de orice sentiment de apartenenţă (abia clipeşte când sora cea mare îi povesteşte de mariajul ei destrămat), care trebuie musai salvat de sine însuşi.

În schimb, adorabila lui soră mai mică, deşi colecţionează poze trucate cu locuri în care n-a călătorit niciodată, e "the real deal": autentică, ancorată, împlinită etc. Ai senzaţia că regizorul îl pedepseşte pentru stilul său de viaţă "la înălţime" şi îl pune la pământ pentru o reafirmare demodată şi convenţională a importanţei familiei. Up in the Air te farmecă pe loc, dar nu rezistă foarte bine la o examinare posterioară. Spre deosebire de şarmul lui Clooney...