Dirijorul, interpretul şi compozitorul Valentin Doni s-a născut în 1955 la Chiţcani, Teleneşti, în Republica Moldova. A studiat compoziţia cu Paul Rivilis şi dirijatul cu I. Alterman la Consevatorul Gavriil Musicescu din Chişinău. S-a perfecţionat în Franţa cu Jean-Sebastian Bereau la Conservatorul din Reuil-Malmaison şi apoi la Academia Muzicală din Lyon. Din anul 1991 a fost numit dirijor al Orchestrei Filarmonicii Naţionale din Republica Moldova. În prezent, el este dirijor permanent la Orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău.
Solistul serii, tânărul violonist Ilian Gârneţ, s-a născut la Sankt Petersburg în 1983, într-o familie de artişti (tatăl, Eugen - maestru coregraf, mama, Margareta, pianistă). Studiile le-a început la Chişinău cu profesoara Galina Buinovschi şi a continuat la Academia de Muzică din Chişinău, unde a fost pregătit de profesorul Boris Subosarschi; pe lângă vioară, a urmat şi studii de orchestră cu Mihail Secichin. Apoi s-a perfecţionat la Academia de Muzică din Helsinki cu A. Vinnitsky şi a urmat cursuri de măiestrie cu Yehudi Menuhin, Valeri Spivakov, Viktor Pikaizen şi Şerban Lupu. Violonistul Ilian Gârneţ a câştigat numeroase premii la concursuri precum: Queen Elizabeth, Belgia-2009; Henryk Wieniawsky, Polonia-2000; David Oistrach, Moscova-2006; Tibor Varga, Elveţia-2008; Nuri Iyicil, Turcia-2008; Kloster Schönthal, Germania-1999; Astana, Kazahstan-2006, 2008; Jeunesses Musicales-1994, 1995; Mihail Jora, şi Remember Enescu, Bucureşti-1999. Solistul a concertat în Franţa, Germania, Belgia, Olanda, Elveţia, Austria, Spania, Portugalia, Polonia, Finlanda, Turcia, Rusia, Ucraina, Belarus, Kazakhstan şi România.
La Bucureşti, în deschiderea serii muzicale de la Ateneului Român, violonistul Ilian Gârneţ a interpretat Sonata nr. 3 pentru pian şi vioară, "în caracter popular românesc», op. 25 de George Enescu, în aranjamentul pentru orchestră al lui Valentin Doni. El a entuziasmat publicul printr-o sensibilă şi autentică înfăţişare muzicală a capodoperei enesciene. Modul în care construieşte sunetul Ilian Gârneţ este unul ce provine din sentimentul dorului. Artistul intuieşte "aspiraţia spre Fiinţă - tema fundamentală a artei enesciene" (Marin Marian). Prin procedee quasi vocale - acele iniţieri ale atacului voit nedesluşit, cu un fin acordaj al înălţimii sunetului (portamento rafinat) -, violonistul contura mâhnirea ori jalea, cu o sinceritate cuceritoare. Timbrul viorii sale era adaptat minunat pentru a reda cât mai viu sursa psihologică a muzicii interpretate (nostalgicul, aspiraţia spre statornicie pe plai, reperarea luminii, oniricul imponderabil, lumea insectelor şi a păsărilor). Violonistul a transpus minuţiozitatea scriiturii enesciene în semnul sonor, făcând compatibile contemplaţia şi acţiunea. Toate microtoniile erau intonări pline de culoare, imitând stilul lăutăresc. Splendid s-a auzit acea depănare a cântecului lung, în flageolete, imitând sunetul de fluier, în partea mediană. Chiuiturile şi alte onomatopee proprii stilului oiseaux, folosirea lourée-ului, toate aceste rafinamente s-au regăsit în interpretarea lui Ilian Gârneţ. Orchestraţia inspirată a conferit o dimensiune nouă muzicii. Dacă în deschiderea primei părţi, Moderato malinconico, timbrul pianului a fost păstrat, în introducerea celei de-a doua mişcări, Andante sostenuto e misterioso, acele bătăi de toacă în cvintolete, au fost date harpei.
)
Aparent, în unele zone culminante, instrumentaţia era copleşitoare, însă ţinând cont de intenţia compozitorului (este vorba de o sonată pentru pian şi vioară) imaginea sonoră globală era, de fapt, chibzuit echilibrată. Urmărind instrumentele din ansamblul simfonic, gândul mă ducea la Tablouri dintr-o expoziţie de Modest Musorgki, lucrare pianistică orchestrată de Maurice Ravel. Şi în transcripţia lui Valentin Doni este utilizat un amplu aparat orchestral ce cuprinde o serie de instrumente (piculină clarinet bas, contrafagot, tubă, clopote, tobă mare, harpă), care au menirea de a diversifica discursul coloristic, ţinând cont aici, de caracterul popular românesc. Totodată, sub aspect tehnic, este logică utilizarea procedeului dublării vocii solistice (octave, duble coarde) în momente dramatice, precum finalul părţii a treia, Allegro con brio, ma non troppo mosso.
În Fantezia Carmen pentru vioară şi orchestră de Franz Waxman, violonistul serii şi-a arătat virtuozitatea în pasagiile de dificultate extremă. Totuşi, alegerea tempo-ului anumitor variaţiuni şi lipsa pregnanţei accentelor nu au fost favorabile relevării caracterului pasional al personajului din nuvela lui Prosper Mérimée (întruchipat prin sunete în opera Carmen de Georges Bizet).
La cererea publicului, violonistul Ilian Gârneţ a interpretat Hora staccato de Grigoraş Dinicu, bucurându-se de multe aplauze. Suitele pentru orchestră de Georges Bizet, după drama Arlesiana de Alphonse Daudet, au beneficiat de o interpretare ce a redat cu autenticitate melodismul, fastul şi temperamentul. Deosebit de frumos a sunat menuetul flautului cu acompaniament de harpă. Iar momentul Farandola a avut tensiunea unui adevărat final de suită. Dirijorul Valentin Doni a urmărit cu multă atenţie echilibrarea dinamică a compartimentelor ansamblului orchestral. Colaborarea sa cu solistul serii, cu orchestra simfonică, gestica elocventă şi respectul pentru textul partiturilor au lăsat o impresie foarte bună. O seară muzicală ce te face să iubeşti viaţa şi să vrei să fii mai puţin sofisticat.