Sarah Chang a deschis recitalul cu Scherzo-ul
Sarah Chang a interpretat magnific acest Scherzo. A creat momente de neuitat. Artista posedă un atac al sunetului plin de nerv, rar întâlnit. Accentele de pe sol-urile repetate de patru ori, ce deschid Scherzo-ul, erau electrizante. Ea timbra foarte calculat această incisivitate sonoră, fără a depăşi limitele calitative ale sunetului rotund şi bogat în armonice. Rezistenţa sa la efort părea ireală. Poate că unul din secrete ar fi acela că Sarah Chang inserează în scurtele momente de tăcere o controlată relaxare musculară a mâinilor. Violonista îşi pregăteşte majoritatea intrărilor printr-o mişcare rapidă, scurtă şi precisă a mâinii drepte, la talonul arcuşului, asemenea unui gest din artele marţiale. În pauze, degetele mâinii sale stângi trepidează deasupra coardelor, păstrând tonusul muscular.
În debutul Sonatei nr. 3 pentru vioară şi pian în re minor, op.108 de Johannes Brahms, violonista transpunea sonor acele indicaţii din text ale compozitorului piano, sotto voce, ma espressivo, printr-o măiestrie desăvârşită în mânuirea arcuşului. Ea construia linia mare a frazei muzicale, evitând orice discontinuităţi ale fluxului sonor. Astfel, Sarah Chang uza de o fină mişcare de ocolire a punctului mort, la schimbarea sensului trăsăturii, în zona vârful arcuşului. Toate detaliile erau finisate. Chiar şi în momentele când tema era cântată de către pianist, violonista acompania într-un chip foarte viu, reliefând figuraţiile în şaisprezecimi legate şi oscilând cu mare supleţe arcuşul pe două coarde. Modela frecvent sunetul cu ajutorul tehnicii de louré, iar vibrato-ul ei combinat era mulat pe firul melodic, conferind sunetului o dulceaţă fantastică. Vioara pe care cânta, Guarneri del Gesù, răspundea uşor, instantaneu.
Pianistul Andrew von Oeyen este un muzician de mare clasă. Urmăream fascinat modul în care realiza echilibrul în amplasarea planurilor dinamice. Participa vulcanic în culminaţii, trăia sensibil momentele de pianissimo. Tuşeul său, tehnica de pedalizare, precizia ritmică, felul în care "îmbrăca" sunetul -, toate erau puse în slujba sensului muzicii. Privea partitura sporadic, pândind mai degrabă orice intenţie agogică a violonistei. El pregătea fiecare intrare a viorii, marcând cu măreţie sunetele ori acordurile prealabile. Întunecarea timbrului în zona acelei prelungite pedale din bas pe sunetul la a creat un moment unic. Cântul său se contopea cu cel al violonistei atât de firesc, încât ideile muzicale se transmiteau spre public dintr-un singur focar incandescent.
Sincronizarea viorii şi a pianului în unisonul din finalul Presto agitato era perfectă. Violonista cânta cu o articulaţie aproape pianistică, ea lovea corzile cu vârful degetelor, chiar în piano, similar staccato-ului realizat de un pianist. Şi totuşi mâna dreapta realiza un legato sublim. Acel spiccato răpăit, executat în forte la talonul arcuşului, avea tensiunea loviturilor de timpan. Secţiunea ce cuprindea o tarantela a fost cântată cu o virtuozitate debordantă.
Dacă în prima parte a recitalului, violonista a apărut într-o rochie lungă, de un auriu orbitor (cu dungi negre orizontale), mulată pe corp, amintind de înfăţişarea unei soţii de faraon din Egiptul antic, după pauză ea s-a înfăţişat publicului cu o rochie lungă roşie.
În Fantezia pentru vioară şi pian de Christopher Theofanidis (primă audiţie românească) cei doi protagonişti au impresionat prin avântul lor romantic. Lucrarea a fost dedicată violonistei şi constituie o transcripţie pentru vioară şi pian a celei de-a doua mişcări din Concertul pentru vioară şi orchestră de Christopher Theofanidis.
Interpretarea Sonatei pentru vioară şi pian în La major de César Franck a adus nuanţe tandre şi speranţe încifrate. Legenda spune că Eugène Ysaÿe a interpretat-o în primă audiţie la Luxemburg, pe o scenă slab luminată, fiind nevoit să cânte mai mult din memorie, decât de pe partitură. La Bucureşti, Sarah Chang a cântat întreg recitalul din memorie, deşi sala Ateneului strălucea în lumină. Împreună cu pianistul Andrew von Oeyen ea a "topit" cele patru părţi ale Sonatei în La major relevând caracterul ciclic al lucrării camerale.
Puritate sonoră te făcea să treci de la starea de ascultare concentrată, la cea de contemplare, uitând de triada trecut-prezent-viitor. În cea de-a treia mişcare a Sonatei, Recitativo-Fantasia, Sarah Chang a depănat acea melopee introductivă, generând sunetul din adâncul cutie de rezonanţă a viorii.
César Franck - Sonata pentru vioară şi pian în La major, partea a III-a
La cererea publicului, cei doi interpreţi au cântat piesa Salut d' Amour de Edward Elgar, generând ropote de aplauze.
Iubitorii muzicii clasice au venit la acest eveniment cultural într-un număr foarte mare (toate scaunele, lojile, strapontinele, spaţiile de acces, inclusiv scena erau ticsite de spectatori). La încheierea recitalului lor, Sarah Chang şi Andrew von Oeyen au oferit autografe în foaierul Ateneului. Câteva CD-uri cu înregistrări ale violonistei Sarah Chang erau expuse şi s-au vândut rapid.
Recitalul de la Bucureşti a încheiat itinerariul european al celor doi muzicieni, turneul lor internaţional 2010, ce a cuprins mari centre muzicale, precum Londra, Zürich, Moscova şi Sankt Petersburg, continuând pe continentul Nord-american.
După ce am fost prezent la un astfel de recital simt şi cred cu tărie că arta înalţă spiritul. Oare frumosul artistic fiinţează numai atât timp cât kitsch-ul e într-o scurtă vacanţă?