Iubirea - efectul sau cauza muzicii wagneriene?

Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, dirijată de Gerd Schaller, a oferit publicului, aflat joi, 18 februarie 2010, în sala Ateneului Român, un program muzical eminamente german: lucrările lui Richard Wagner, Wesendonck Lieder, Preludiul operei "Tristan şi Isolda", Moartea Isoldei, solistă mezzosoprana Gabriela Popescu şi două dintre poemele simfonice ale lui Richard Strauss, Don Juan şi Till Eulenspiegel.

Nivelul calitativ foarte ridicat al concertului te făcea să crezi că te afli la un spetacol din cadrul unui festival important. Cred că a fost cel mai bun concert de până acum al stagiunii 2009-2010, de la Filarmonica bucureşteană. Se putea percepe munca în detaliu impusă ansamblului orchestral de către dirijorul Gerd Schaller, standardul stilistic elevat realizat de interpreţii de pe scenă şi bucuria victoriei asupra dificultăţilor tehnice din partiturile cântate.

Gerd Schaller a mai fost la Bucureşti, conducând formaţia Bachsolisten din München, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, fiind foarte bine apreciat. De asemenea, muzicianul german a colaborat şi cu Orchestra de cameră şi Corul Societăţii Române de Radiodifuziune. Lansat în cariera dirijorală la Staatsoper din Hanovra, Gerd Schaller devine prim dirijor la Staatstheater din Braunschweig, iar apoi director general al Orchestrei Filarmonicii din Magdeburg. Renumele său este legat de interpretarea opusurilor lui Richard Wagner, Giuseppe Verdi şi Richard Strauss. A realizat prima înregistrare pe un CD (Oehms Classic) a operei Fedra de Simon Mayr, cu Orchestra de Stat din Braunschweig. În colaborare cu Radiodifuziunea din Bavaria, el este fondator al festivalului Erbacher Musiksommer.

În concertul de la Ateneul Român, Gerd Schaller a impresionat publicul prin rigoarea unei frazări ce pune pe primul plan forţa sugestivă a muzicii. Provenită din straturile profunde ale personalităţii sale, ea parcurge o adevărată spirală empatică, învăluind receptorul din dimensiuni greu perceptibile.

Wesendonck Lieder de Richard Wagner a deschis seara muzicală, aducând pe scenă, prin melodie şi armonii, vălurile poeziei romantice. Lucrarea a fost compusă pe cinci poeme, scrise de Mathilde Wesendonck, se pare influenţate de versurile poetului romantic Wilhelm Müller: Îngerul, Stai liniştită, În seră, Dureri şi Visuri. Muzica este o subtilă reflectare a dragostei compozitorului pentru muza sa inspiratoare. Iniţial, scris pentru voce şi pian, întregul ciclu a fost orchestrat de dirijorul Felix Mottl. De altfel, câteva dintre ideile muzicale din aceste lieduri se regăsesc în opera Tristan şi Isolda. Însuşi Richard Wagner declara că "eu nu am făcut nimic mai bun decât aceste lieduri". Unii cercetători¹ şi-au pus întrebarea dacă Wagner a scris Tristan şi Isolda fiindcă era îndrăgostit de Mathilde sau s-a îndrăgostit de Mathilde tocmai pentru că scrisese opera Tristan şi Isolda. În versiunea pentru orchestră de cameră, liedul Träume (Visuri) urma să fie interpretat sub fereastra lui Mathilde, cu ocazia zilei sale de naştere (23 decembrie 1857).

Solista serii de la Ateneul Român, mezzosoprana Gabriela Popescu, interpretând câteva partituri wagneriene, a creat superbe momente de reverie. În registrul grav, vocea ei are un timbru de mare calitate. Ea conduce discursul cu o mare intuiţie muzicală, stabilind un raport tensional minunat între firul melodic cântat şi armoniile intens cromatizate. În fiecare dintre cele cinci lieduri, mezzosoprana făurea o lume în care versul şi muzica se contopeau pentru a accede la categoria estetică a sublimului. Solo-urile violoncelului, viorii şi violei au adus acea arcuire instrumentală, în care linia melodică se îngemăna candid cu sonoritatea vocală.

Gabriela Popescu a studiat la Conservatorul de muzică Ciprian Porumbescu, actuala Universitate Naţională de Muzică din Bucureşti, cu profesoarele Maria Slătinaru şi Arta Florescu, perfecţionându-se apoi la Bayreuth şi la Florenţa. Între 1985 şi 1992 a fost prim- solistă la Teatrul de operă din Magdeburg. Gabriela Popescu a obţinut Premiul I la Concursul Internaţional de Canto Robert Stolz - Hamburg, în anul 1992. Mezzossoprana, aflată în elita artiştilor lirici, a susţinut spectacole în Franţa, Italia, Germania, Austria, Elveţia, Spania, Norvegia, Japonia şi Coreea de Sud. Artista a colaborat şi cu regizorul Roman Polanski, (rolul Giuliettei din Povestirile lui Hoffmann de Jacques Offenbach). În anul 2009 a realizat premiera absolută a operei Merlin de Carl Goldmark (versiune concertantă), realizând un CD în colaborare cu Gerd Schaller şi Bayerischer Rundfunk din München.

Preludiul operei Tristan şi Isolda de Richard Wagner a sunat răscolitor. Dirijorul Gerd Schaller şi-a confirmat renumele de specialist în interpretarea muzicii germane, în general şi în cea a lui Wagner, în special. Covârşitoare planurile dinamice obţinute în minimele tensionale ale melodiei infinite! Simţeai pe parcursul câtorva minute ale "Preludiului, acea concentrare a acţiunii întregii drame muzicale, prin prezentarea tranşată şi detaşată a celor mai importante teme «personaje» ale acţiunii, în deplina veridicitate a situaţiilor. Răsuna acolo în sala Ateneului un poem al iubirii, al iubirii oarbe şi pătimaşe."² Te aflai sub unghiul de incidenţă dintre filosofia schopenhaueriană (viziunea pesimistă asupra existenţei) şi puternica pasiune sentimentală a compozitorului pentru Mathilde Wesendonck.

În Moartea Isoldei (Liebestod) simţeai parcă adâncimile tulburătoare ale zbuciumului fiinţei create: omul aflat sub imboldul unor dorinţe imposibil de realizat, prăpastia dintre dorinţele sale şi posibilitatea realizării acestora, conducând la o cumplită suferinţă. Acele nesfârşite tensiuni armonice, prin nerezolvarea dominantelor ca funcţiuni tonale, te făceau să aderi la ideea dragă lui Richard Wagner, că lumea este o reprezentare a realităţii, imposibil de cunoscut. Pur şi simplu, vibraţia melodiei întunecate, cântate de Gabriela Popescu, revărsa agnosticismul schopenhauerian - (reprezentarea despre lume este falsă, fiind denumită fenomen, iar realitatea reprezentând necunoscutul, denumit noumenon).

Publicul prezent în număr mare în sala Ateneului Român a răsplătit cu aplauze puternice interpretarea solistei şi acompaniamentul foarte profesionist realizat de Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu".

În a doua parte a serii muzicale s-au putut asculta poemele simfonice ale lui Richard Strauss, Don Juan şi Till Eulenspiegel.

Poemul simfonic Don Juan, op. 20 a fost interpretat splendid. Este o partitură dificilă de muzică programatică³, foarte îndrăgită. Iar dirijorul Gerd Schaller a oferit o versiune seducătoare, înfăţişând substanţa melodică, armonică şi orchestrală într-o devenire continuă, într-un stil de virtuozitate şi unitate frapantă. Dozajele dinamice erau obţinute prin gesturi infime, dar foarte sugestive. Un tremur rapid al degetelor palmei orientate în sus, cerând intensificarea vibrato-ului la compartimentul corzilor, alteori un atac foarte precis, marcând "la mână" intrările instrumentelor, expresia facială intens persuasivă în momentele culminante ale dezvoltării formei de sonată, o mare trăire interioară, iată câteva secrete ale succesului acestui eminent muzician. Remarcabile au fost acele emisii "pachet" pe care tuba şi trombonii le realizau cu o timbrare de zile mari. Pasajele viorii prime, de o tehnicitate transcendentală, au amplificat atmosfera de fast sonor. Învăluitor au sunat şi solo-urile oboiului, ale violoncelului, culorile harpei şi tremolo-urile viorii secunde.

Finalul concertului simfonic a cuprins poemul simfonic Till Eulenspiegel, op. 28 (Farsele vesele ale lui Till Buhoglindă, după o veche legendă ştrengărească - în formă de rondo - pentru orchestră mare). Interpretarea lui a redat strălucit aspectul de capodoperă a umorului, arătând o "adevărată expoziţie mondială de efecte şi impresii sonore contrastante"⁴. Minunat au fost cântate toate transformările melodice, ritmice, armonice, timbrale, dinamice şi agogice ale motivului lui Till:

Secţiunea dansantă a fost cântată cu mare delicateţe. Solo-ul viorii a surprins cu mult şarm caracterul ghiduş al bufonului Till. Rând pe rând, motivul apărea la corn, clarinet, flaut, fagot ori la corzi, transformându-se timbral, fără a pierde din virtuozitate. Suflătorii de alamă au avut o prestaţie foarte bună. Momentele de tremolo plin de freamăt al compartimentului violă, pregătea splendid intrarea alămurilor în registrul grav.

Dirijorul Gerd Schaller conducea ansamblul simfonic cu o elasticitate fermecătoare, trecând de la dramatico la giocoso rapid, sigur şi plin de spirit.

Am ascultat un concert oglindă, cu reflexe ce atingeau întreg spectrul sensibilităţii umane.

1: Crawford, Robert Ellis: Note asupra Wesendonck-Lieder (www.recmusic.org/midi/wesendonk_notes.html)
2: Iliuţ, Vasile: De la Wagner la contemporani, vol. I, Editura Muzicală, Bucureşti, 1992, pag. 45.
3: Subiectul a fost abordat de-a lungul timpului şi de Tirso de Molina, Calderon, Molière, W.A.Mozart, E.T.A Hoffmann, Byron, Puşkin, Heise, Shaw şi alţii. Richard Strauss a folosit poemul lui Nikolaus Lenau.
4: Hanslick.