Specificul etnic bate drama naţională - În container

Aşa cum am văzut-o eu, într-o seară de ianuarie cînd prim-ministrul moldovean tocmai anunţase că va scoate sîrma ghimpată de pe graniţa cu România cu ocazia vizitei preşedintelui Băsescu, montarea piesei lui Constantin Cheianu rămîne în memorie aproape exclusiv prin exoticul lingvistic etnografic.

Dintotdeauna, piesele de teatru moldoveneşti - ca şi o parte a prozei - mi-au părut a tînji după o trăire metafizică, după o emoţie absolută, după un absolut al vieţii care trimite, mai mult decît orice, la spiritul pe care-l asociem de-a dreptul prin reflex literaturii ruse clasice. Un fel de suprasaturare cu sens a cuvintelor, niciodată de ajuns, întotdeauna eşuînd în a vindeca. Iar În container nu face excepţie - e o piesă de plîns ce se transformă, pe nebănuitele căi ale teatrului, într-un spectacol de rîs. (Pe scurt, trama: un tînăr moldovean vrea să ajungă ilegal în Irlanda, într-un container; aşteptînd momentul traversării, face cunoştinţă, la Bruxelles, cu alţi cetăţeni în aceeaşi situaţie, fiecare cu propria soluţie de emigrare, sau cu traficanţi de oameni. Finalul e deschis: călătoria în container poate aduce moartea sau nu. Oricum, fericirea n-o aduce.)

De cînd a fost scris textul şi pînă acum, guverne s-au schimbat la Chişinău, paşapoartele româneşti se dau mai uşor, emigraţia ilegală a cetăţenilor de peste Prut a intrat drept materie obligatorie în sociologie şi studiile despre migraţie, iar poveşti despre paşapoarte lituaniene adevărate, dar false, asigurînd liniştea proletară în Irlanda, ţi se pot spune chiar şi întîmplător, în rutiera de Iaşi. Inventarul de produse ale imaginaţiei oamenilor cînd vine vorba să încalce legile şi frontierele e inepuizabil - iar felul în care ele sînt transpuse în poveste este exact cel la care apelează Cheianu: întreceri de vitejie cu mult mai presus decît cele pescăreşti.

Contextul, însă, în care funcţionează piesa lui Cheianu e aproape identic celui în care s-a născut mady-baby.edu al Gianinei Cărbunariu: istoriile despre emigraţia ilegală există şi circulă în spaţiul informal, fac partea din condiţia difuză a naţiunii, dar nu sînt încă în măsură să se coaguleze în limbaj artistic. Sînt excluse de la reprezentare şi, prin extensie, de la conştienţizarea existenţei lor în spaţiul public - şi aici intervine importanţa unui text ca cel al rafinatului observator politic Constantin Cheianu. Altfel spus, deşi ar fi greu să ajungi la această concluzie văzînd În container în versiune românească, piesa nu e o comedie de limbaj şi pitoresc etnografic (moldavski, blea..., dacă kitanski nu se poate), ci o dramă asupra condiţiei socio-politice a oamenilor trăitori la Moldova.

Nu cred (sau nu vreau să cred) că opţiunile de distribuţie ale lui Cristian Ban au fost influenţate de originea regională a actorilor de la Odeon. Dar realitatea din teren a făcut ca spectacolul să cîştige din familiaritatea tuturor actorilor (excepţia e Irina Mazanitis, dar ea are doar două scene foarte scurte, în rolul mamei eroului) cu graiul moldovenesc (fiecare în versiunea lui - de la Iaşi sau de la Focşani) - pentru că de învăţat, n-avea cine, unde-i învăţa să "facă" accente. Toţi - dar mai ales Marius Damian şi Gabriel Pintilei (personajul lui devine, în această interpretare, ambiguu pînă la simpatic, deşi e un nene care trăieşte din furturi şi punerea în pericol a vieţii altora) - improvizează şi construiesc pe acest fundament comun, interesant, dar nu excesiv de bogat, numit pitoresc de limbaj. Reflexul de receptare e comic - ba chiar, din păcate, chiar şi depreciativ, avînd în vedere alunecarea în minor, regional şi marginal. Ce să zic, că actorii fac o comedie savuroasă, de mare excepţie, că Mihai Smarandache (în rolul emigrantului neiniţiat) găseşte nuanţele complexe ale personajului-fraier, în condiţiile unui text ce vorbeşte, de fapt, despre forjarea minţilor unor cetăţeni ai unei ţări în mentalităţi de potenţiali emigranţi perpetui?

Prietenii mei s-ar distra copios la spectacolul de la Odeon. Nu doar pentru aproximarea dialectală, de convenţie, ci pentru că, după ce atîţia ani am militat în contra folosirii artificiale a românei literare (pe care nimeni n-o vorbeşte în Moldova) pe scenele din Chişinău, iată că arta se răzbună pe mine şi, mizînd, pentru prima dată, pe litera, nu pe spiritul textului, românii s-au apucat de grăit moldoveneşte la Bucureşti.


Teatrul Odeon, Bucureşti
În container de Constantin Cheianu
Regia: Cristian Ban
Scenografia: Cristina Milea
Cu: Mihai Smarandache, Marius Damian, Dimitrii Bogomaz, Gabriel Pintilei, Relu Poalelungi, Irina Mazanitis.