Still Looking - Looking for Eric

Unul este o venerabilă instituţie a filmului britanic. Celălalt este o venerabilă instituţie a fotbalului mondial. Dincolo de faptul că primul e un microbist redutabil, iar cel de-al doilea cochetează, încă din 1995, cu actoria, numele lor n-ar prea fi avut cum să fie menţionate în acelaşi paragraf. Şi totuşi, marele meci Ken Loach - Eric Cantona s-a jucat, în faţa unui public numeros, pe terenul de la Cannes, în primăvara lui 2009.

Probabil ştiţi povestea - Cantona a venit la încălzire înarmat cu o idee de atac (care îl implica as himself, cu tot cu zicători), producători franţuji şi engleji au marşat, la grămadă, iar Loach a acceptat să antreneze tărăşenia, zicîndu-şi că o schimbare de decor i-ar prinde bine. Nu c-ar fi schimbat el prea mult - datele partidei (clasa muncitoare nu merge încă în paradis) sunt clasice, doar prietenia dintre poştaşul nefericit şi idolul său ("I am not a man. I am Cantona.") duce miza undeva spre cantonamentele păstorite pe vremuri de alde Frank Capra, să zicem.

Unii dintre spectatori s-au plâns că demersul social(ist) tipic pentru Loach e torpilat de avalanşa de sentiment dulceag care devine zaharisit de-a binelea spre final. Alţii, au contraire, au aplaudat excesul de fantezie şi speranţa de evadare din prezentul continuu cenuşiu. Cei mai mulţi însă, indiferent de abordare & perspectivă, am cam stat cu ochii pe ceas. Meci nul, adică.