N-aveam nevoie să-mi demonstrez vitejia - Kapitalism - reţeta noastră secretă

De vineri, 23 aprilie 2010, a intrat pe ecranele româneşti filmul Kapitalism - reţeta noastră secretă, realizat de Alexandru Solomon. Un film în care personajele principale sînt Dinu Patriciu, Gigi Becali, George Copos, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Pădure şi Dan Voiculescu. Filmul rulează, în lunile aprilie şi mai 2010, la Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa, Braşov, Oradea, Craiova şi Tîrgu-Mureş. Filmul încearcă să reconstituie traseul magnaţilor tranziţiei. Sînt cîteva secvenţe puternice în film: Dan Voiculescu prezentîndu-şi tablourile în care este pictat şi care atîrnă pe pereţii companiilor sale, Dinu Patriciu desenînd, George Copos îmbrăcat în halat de laborant, asistînd la ornarea prăjiturilor produse de firmele sale, Gigi Becali păşind pentru prima oară în Parlamentul European, închipuita sosire a lui Ceauşescu ca să vadă ce s-a ales de România după 20 de ani de tranziţie. Despre ideile, imaginile şi personajele filmului Kapitalism - reţeta noastră secretă va fi vorba în acest interviu.


Ovidiu Şimonca: Să începem cu o preistorie a filmului. De 1 decembrie 2009, filmul, într-o variantă prescurtată, a fost proiectat de canalul ARTE. Ce ecouri aţi avut atunci?
Alexandru Solomon: Extraordinare. N-am plănuit nimic. Ştiam că ARTE îl va difuza pînă la sfîrşitul anului 2009. Înţelegerea era să-l transmită în jurul datei aniversare a Revoluţiei. În noiembrie 2009, m-au anunţat că s-au hotărît să-l devanseze pe 1 decembrie, fără să ştie că 1 decembrie este Ziua Naţională. A fost o coincidenţă. Le-am zis: OK. Pe mine nu mă interesa să vorbesc despre versiunea de la ARTE, pentru că ştiam că trebuie să fac varianta lungă, pentru publicul românesc. Şi filmul a fost difuzat. N-am estimat că prin schimbarea datei de difuzare sîntem în plină campanie electorală, între turul I şi turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale. Doi: n-am ştiut că ARTE pune pe site, timp de şapte zile, cele mai importante producţii. A fost pus şi Kapitalism - reţeta noastră secretă. Imediat s-a aflat despre film în România, a început o cascadă de telefoane, mesaje, ne cereau filmul, să-l dăm pe loc... Eram întrebaţi de spectatorii români: de ce nu-l dăm în România, oricînd, la o televiziune? S-au făcut tot felul de speculaţii, că-l cenzurează mogulii, că e blocat, că nu se poate da decît afară... Alţii ziceau că difuzarea pe ARTE e o lucrătură a lui Băsescu, ca să arate că nu se poate vorbi în ţară despre moguli... Erau reacţii fără nici o logică. Eu am nimerit în meciul ăsta.


Am refuzat să-l ofer ca produs electoral

O.Ş.: Filmul a foat difuzat în campanie electorală, mai erau şase zile pînă la turul al II-lea. V-a deranjat că filmul a fost folosit de o parte a presei, insistîndu-se - iată, mogulii! - pe această teză a lui Băsescu?
A.S.: Pe de o parte, m-a bucurat publicitatea neaşteptată, deşi îmi strica un pic planurile în privinţa versiunii lungi. Însă, faptul că se vorbea despre film era binevenit. Dar, pe de altă parte, anexarea la o tabără clară politică m-a deranjat. Nu cred că mogulii unora sînt mai buni decît mogulii celorlalţi.

O.Ş.: N-aţi avut nici o intenţie de a-l oferi ca produs electoral?
A.S.: După ce a fost difuzat de ARTE, mi s-a cerut să-l ofer în România ca produs electoral şi am refuzat. Dacă doream să mă alătur campaniei electorale, îl dădeam în România, nu la ARTE, care nu se prinde în România. A contat că a fost şapte zile on-line.

O.Ş.: Ştiu că au fost multe comentarii în presa românească, inclusiv pe Hotnews, unde Dan Tăpălagă a pus uşoare accente de campanie, prin care s-ar fi dedus că filmul confirmă tezele lui Traian Băsescu despre moguli.
A.S.: Cînd m-am apucat de filmul acesta, acum cinci ani, nu prea se vorbea de moguli şi nu era o temă hot.

O.Ş.: Ce v-a venit cu acest film?
A.S.: Acum cinci ani, cînd era tot o aniversare rotundă a Revoluţiei, mi-am spus că s-a încheiat o fază a tranziţiei, că lucrurile s-au aşezat la locul lor, că actorii sînt cunoscuţi, că pizza asta românească e împărţită, că feliile s-au dat. Intraseră şi multinaţionalele, totul era, cumva, aranjat. Mi s-a părut interesat de văzut cum s-a făcut împărţeala asta şi dacă tipul acesta de capitalism pe care l-am construit e unul asemănător cu ce ne-am imaginat în 1989. Eu, unul, aşa ţin minte, mi-am imaginat că s-a închis capitolul "comunism", o luăm spre capitalism; era ca şi cum ne-am sui într-un tren şi am coborî la staţia următoare şi acolo scrie pe gară "capitalism". Dar, n-am ştiut că pe drum sînt tot felul de macazuri şi că poţi ajunge în altă parte, de fapt.

O.Ş.: Din ce gîndeaţi acum cinci ani, cînd aţi început filmul, cît se regăseşte în varianta pe care am văzut-o acum, la vizionare?
A.S.: Foarte mult. În proiectul iniţial se regăsesc ideile filmului. Intenţia mea a fost ca, într-un film despre capitalism, să nu vorbesc despre oamenii necăjiţi, amărîţi, de la baza piramidei. Mie mi s-a părut interesant să privesc de sus în jos, prin ochii unor oameni care au şi puterea şi mijlocele să schimbe ceva şi care au contat ca forţe importante. Perspectiva aceasta inversă mi s-a părut mai interesantă.


Intervenţiile mele sînt mai degrabă sarcastice decît incriminatorii

O.Ş.: Sînteţi personaj în film. Naraţi, vă spuneţi de la început exasperările faţă de parcursul României, aveţi coşmaruri cu Ceauşescu, care se întoarce să vadă această ţară. De ce v-aţi dorit să fiţi personaj?
A.S.: Mi s-a părut important să definesc, de la început, care e poziţia mea faţă de poveste şi faţă de personajele filmate. Am spus, de la început, că am trăit jumătate din viaţă sub comunişti şi jumătate în tranziţie. Şi am vrut să văd care e diferenţa, unde am ajuns şi ce se întîmplă cu copiii mei şi ce le lăsăm în urmă.


O.Ş.: Cei filmaţi sînt copiii dumneavoastră?
A.S.: Da.

O.Ş.: Cîţi copii aveţi?
A.S.: Doi băieţi, de 12 ani şi de 4 ani, Marc şi Filip.

O.Ş.: Ale lor sînt şi jucăriile din film?
A.S.: Exact, sînt jucăriile lor.

O.Ş.: Mi s-a părut - impresia aceasta e de discutat - că rolul dumneavoastră în film e prea apăsat. Nu neapărat în intervenţiile pe care le-aţi avut în dialogurile cu personajele, ci în linkurile pe care le-aţi făcut. Vă reamintesc că, într-un alt interviu acordat revistei noastre, după ce l-aţi filmat pe Ilie Merce, aţi spus: "Eu încerc să stabilesc o relaţie pe bază de încredere cu oamenii, oricare ar fi ei. Relaţia e bazată pe faptul că nu-i judec, nu filmez după idei preconcepute cînd apăs pe buton". Iar în acest film mi s-a părut că aţi avut o idee clar exprimată, ca personaj.
A.S.: Am avut o idee. Nu ştiu daca e preconcepută sau nu. Comentariul s-a făcut la montaj. E rezultatul întregului proces de întîlniri cu oamenii din film. Eu m-am dus să filmez, ca orice om din ţara asta, care deschide televizorul, informat şi cu o anume stare faţă de ei. E adevărat că intervenţiile mele sînt sarcastice, mai degrabă sarcastice decît incriminatorii, dar ele exprimă punctul meu de vedere şi starea mea de azi.

O.Ş.: În nici un caz nu vreau, cum s-a făcut la conferinţa de presă de le vizionare, să vă compar, să vă asociez cu Michael Moore. Mi se pare o prostie să fie asociate cele două nume, Michael Moore şi Alexandru Solomon.
A.S.: Nici nu-i aşa rău, că omul a luat Oscarul, premii la Cannes... Dar n-are legătură atitudinea lui cu atitudinea mea, felul de filme pe care le face cu filmele mele.


Am folosit imagini dintr-un film canadian despre conturile Securităţii

O.Ş.: Revenind la personajul Alexandru Solomon, de ce aţi vrut, cu tact, cu răbdare, să vedeţi istoria acestor oameni, ce făceau ei în comunism, dacă s-au îmbogăţit pe canalele Securităţii, cum s-au trezit cu nişte fonduri în 1990?
A.S.: Am vrut să văd ce făceau înainte de 1989. La anumite cazuri, transpare evoluţia lor - se şi povesteşte despre cazul Voiculescu. În alte cazuri, la Patriciu, povestea e mai complicată şi trimiterile la comunism nu-şi găseau locul. Nu e un film biografic. Unde mi s-a părut că biografia lor e relevantă pentru naşterea capitalismului, am lăsat.

O.Ş.: Cum aţi ajuns la secvenţele cu acei canadieni veniţi în inspecţie?
A.S.: Le am de la canadieni. Mai întîi, a venit o echipă de inspectori, avocaţi, contabili în 1990. În 1991, a venit o echipă a televiziunii publice din Canada, care a făcut un film care se cheamă Averea Diavolului, despre conturile Securităţii. Echipa de televiziune era condusă de un mare reporter, Linden MacIntyre, pe care l-am şi cunoscut. Acum un an şi ceva am fost în Canada şi l-am căutat. Doream să ştiu din culisele filmărilor realizate de el. Au făcut acest reportaj care, culmea, a fost interzis la televiziunea canadiană. Firma de avocatură angajată de Guvernul român, care nu mai avea contract cu Guvernul român, s-a dus la tribunal şi a cerut interzicerea filmului.

O.Ş.: Echipa de inspectori pentru ce venise în 1990, ce cerceta?
A.S.: Echipa de inspectori fusese angajată de Guvernul Petre Roman să depisteze ce s-a întîmplat cu fondurile Securităţii, cu fondurile valutare, în special, provenite din exporturi.

O.Ş.: Şi au ajuns la vreo concluzie?
A.S.: La un moment dat, după scurtă vreme, Guvernul României a declarat că nu mai este interesat de anchetă şi i-a trimis acasă.

O.Ş.: Existau nişte rapoarte publice preliminare după anchetă?
A.S.: Nu, n-au fost publice niciodată.

O.Ş.: Reporterul Linden MacIntyre pe ce s-a bazat cînd a început filmul?
A.S.: A vorbit cu o parte dintre inspectorii financiari respectivi, pe care i-a şi intervievat, şi a pornit de acolo.

O.Ş.: A ajuns la vreo concluzie?
A.S.: Filmul lui vorbeşte nu numai despre Crescent, ci şi despre alte posibile surse de valută ale Securităţii, care erau exportul de saşi şi de evrei - banii intrau în conturile speciale ale regimului, importuri de deşeuri toxice, în Italia, se pare. Luau bani şi aruncau acele deşeuri.

O.Ş.: Dar filmul a rulat măcar o zi în Canada?
A.S.: După ce Tribunalul a decis să oprească filmul, a fost mare scandal în presa canadiană, acolo nu se întîmplă să fie cenzurat un film, şi filmul a fost difuzat. Eu folosesc imagini din filmul canadian, Averea Diavolului, făcut despre conturile Securităţii.

O.Ş.: Cînd l-aţi filmat pe Dan Voiculescu, i-aţi spus că aveţi şi secvenţele din filmul canadian?
A.S.: Nu, descoperirea a fost ulterioară.

O.Ş.: Dan Voiculescu a văzut montajul şi mixajul complet?
A.S.: Nu. I-am arătat ce am filmat cu dînsul, integral, a vrut să vadă... Pe de altă parte, nu cred că era corect să-i arăt montajul integral al filmului, pentru că ar fi avut un atu faţă de ceilalţi. Dar i-am amintit de ancheta canadienilor şi el răspunde în film.

O.Ş.: Părerea mea este că secvenţele cu Dan Voiculescu alcătuiesc un punct forte al filmului, chiar ca document. Spectatorul rămîne cu un gînd: ceva a fost, ceva tulbure a existat cu acele fonduri ale Securităţii şi cu rostogolirea lor în alte buzunare, după 1990.
A.S.: Cred că, de asemenea, e interesant să-l vezi pe om cu 18 ani înainte. Cu păr... fără păr....

O.Ş.: Mi se pare de un ridicol imens secvenţa cînd Dan Voiculescu prezintă portretele familiei, atîrnate pe pereţi. Cînd l-aţi filmat avea un tablou cu el însuşi, mai tînăr, cu păr, cum spune. Vă anunţă ca va urma tabloul fiicei sale, apoi cel al nepotului, iar dvs. adăugaţi "ca la regii Franţei". Iar lui Dan Voiculescu îi sclipesc ochii şi spune: "Exact ca la regii Franţei". Să nu fie conştient Dan Voiculescu de ridicol?
A.S.: Orice lucru poate fi catalogat într-un fel sau altul. Nu ştiu în ce măsură putem specula aici. Ce mi s-a părut important şi de ce am lăsat secvenţa este ideea că puterea şi averea se transmit ca într-o dinastie, mai departe. Asta e important pentru noi şi urmaşii noştri.

O.Ş.: De ce, din zona presei, l-aţi ales pe Dan Diaconescu?
A.S.: Dacă ceilalţi moguli au făcut avere din diverse afaceri şi după aceea s-a îndreptat spre media, şi media a fost mai degrabă o investiţie decît o afacere, Dan Diaconescu a pornit ca jurnalist şi a făcut bani din televiziune. Asta mi s-a părut interesant. Unu: cred că televiziunea s-a schimbat cel mai mult în România, cel puţin la nivel de aparenţe şi de prezenţă, e un contrast foarte mare faţă de cum se făcea televiziune înainte de 1989. În al doilea rînd: televiziunea este parte a poveştii despre tranziţia românească, are un rol mult mai mare decît într-o societate aşezată.

O.Ş.: Putem spune cu mîna pe inimă că Dan Diaconescu s-a îmbogăţit din televiziune, dintr-o televiziune de apartament?
A.S.: În principiu, da, aşa se pare că stau lucurile. Acuma, ce pot face? Aşteptăm alţi inspectori canadieni...


Am fost uimit de analiza lui Dan Diaconescu

O.Ş.: Sînt nişte afirmaţii ale lui Dan Diconescu, văd că mulţi le comentează, despre tranziţia în România. Ele pot să circule ca un motto al filmului. Despre raporturile cu securiştii, urîţi zece ani şi, în prezent, acceptaţi ca o fatalitate, despre relaţia dintre oamenii simpli şi îmbogăţiţi: dacă toţi ar fi furat, astăzi n-ar mai fi fost o repulsie faţă de îmbogăţiţi. Le citez: "Oamenii au început să-i aprecize pe securişti, şi-au dat seama că sînt inteligenţi şi că au reuşit. Românii s-au obişnuit şi cu corupţia, şi cu faptul că hoţii scapă nepedepsiţi şi au ajuns să le pară rău că n-au făcut ca ei". Ce părere are Alexandru Solomon despre aceste afirmaţii ale lui Dan Diaconescu?
A.S.: Am fost destul de uimit de analiza aceasta făcută de Dan Diaconescu, pe care, trebuie s-o spun, o găseam destul de justă. De asta am şi lăsat-o la sfîrşitul filmului, ca pe o posibilă concluzie. E limpede că vorbim despre o societate obosită, apatică. Starea aceasta e rezultatul celor 20 de ani de confuzie. Au fost revolte interioare succesive; atunci cînd s-a văzut că nu se poate face nimic, au fost două căi: blazarea sau plecarea din ţară. Mi s-a părut că Dan Diaconescu a făcut o disecţie verosimilă, rece, cu bisturiul. Pe de altă parte, ştiam că dînsul asta face: prin această analiză, el îşi construieşte un business, serveşte amărăţilor şi nemulţumiţilor un soi de spectacol, care este stors din toată mizeria asta care ne înconjoară. Şi mizeria asta aduce profit. Ca în orice business, a făcut o analiză a pieţei, ce mi-aţi citat dumneavoastră, vede care e cererea şi oferta şi îşi construieşte o afacere.

O.Ş.: Care-i baiul?
A.S.: Nu cred că-i confortabil, pentru dînsul, moralmente, să vorbească ca purtător de cuvînt al săracilor şi să stoarcă profit. Cred că asta se înţelege în film: OTV face bani din nemulţumirile şi mizeria tranziţiei. Şi serveşte amărîţilor un festin de mizerie.

O.Ş.: L-aţi vrut în film, din capul locului, pe Dan Diaconescu?
A.S.: Pe el l-am vrut. Deşi, la un moment dat, am vrut să renunţ: mi se părea că averea e prea mică şi că e un caz colateral. Dar nu-i aşa: eu cred că fenomenul OTV n-ar trebui tratat cu zeflemea. Eu am cunoscut un alt om: inteligent, calculat, rece, cinic.

O.Ş.: A acceptat uşor?
A.S.: Foarte uşor. Am petrecut vreo trei nopţi la OTV.

O.Ş.: Vîntu n-a acceptat să fie filmat?
A.S.: Nu, e regretul meu cel mare. În fine... M-a refuzat de mai multe ori, mi-a spus că nu e pregătit, apoi am încercat pe diverse canale, prin cunoscuţi, şi am primit acelaşi refuz.

O.Ş.: Oricum, în film sînt imagini de la prăbuşirea FNI, cu oameni obişnuiţi care spun că şi-au vîndut casa, vaca, tractorul... E bine să ne reamintim acele imagini.
A.S.: E destul de puternic momentul cu cele două femei disperate.

O.Ş.: Cine v-a dat ideea cu "Oda Bucuriei" cîntată la caval, peste care se suprapun imagini cu Gigi Becali intrînd în Parlamentul European, cu un mers ţanţoş-reţinut?
A.S.: E patent Alexandru Solomon, dar e în urma unor consultări cu Mircea Florian, care a făcut muzica. Replica lui Becali, în care spune că se va adapta perfect la Parlamentul European, cum s-a adaptat şi la puşcărie, e memorabilă.

O.Ş.: Mersul personajelor, Gigi Becali la Parlamentul European, George Copos, Ioan Niculae, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, toţi filmaţi din spate, spune foarte multe despre cum sînt oamenii care au făcut averi în România.
A.S.: Imaginea din spate are un soi de dinamică, te duc cu ei undeva, nu poţi să-i precezi, sînt mai mari. Au şi un soi de energie generală, pe care o degajă în timpul mersului.

O.Ş.: Aţi folosit, ca şi în Război pe calea undelor, unde aveaţi un studio din cofraje antifonate, un decor repetat. Aici, în Kapitalism - reţeta noastră secretă, în spatele personajelor sînt oglinzi. De ce oglinzi şi nu altceva?
A.S.: M-aţi prins... fundalul cu oglinzi nu se vede de la început. De ce oglinzi? Ai avantajul că vezi personajul din mai multe unghiuri, dintr-o dată, asta am vrut să fie filmul, să-i pot vedea din mai multe unghiuri. După aceea, e un soi de narcisism în toată povestea asta. Oglinzile subliniază narcisismul.


De ce mi-ar desena Dinu Patriciu o caracatiţă?

O.Ş.: La conferinţa de presă, Cristian Tudor Popescu a spus că v-ar fi vrut mai agresiv, că i-aţi tratat prea moale pe cei din film. Reproşul: un film căldicel. Care ar fi replica dumneavoastră?
A.S.: Între poziţia celui care face un film şi poziţia celui care intervievează un personaj e o mare diferenţă. Aşa cum este o diferenţă între un film şi o emisiune de televiziune. Realizatorul de film nu trebuie să se plaseze ca inamic al interlocutorului, trebuie să păstreze un soi de distanţă, de răceală faţă de un subiect. Nu poţi intra în sufletul omului cu bocancii. Nu mi-am pus problema să mă arăt viteaz în faţa lor, să arat cît sînt de bun, de incisiv, de rău. La un moment dat, în disperare de cauză, în zilele cînd aşteptam pe la uşi, cu echipa după mine, aveam stabilită o întîlnire, nu veneau, am început să mă filmez pe la uşi, aşteptînd. Ăsta e un discurs ce apare la Michael Moore, dar şi la alţii. E un tip de film în care autorul se filmează în absenţa interlocutorului, vituperînd, "uite, nu m-au primit". Or, eu, după ce am filmat aceste secvenţe, am renunţat la ele. Nu cred că spun ceva despre subiect. Nu doream să mă transform într-un personaj de prim-plan. N-aveam nevoie să-mi demonstrez vitejia.

O.Ş.: Acea închipuită călătorie a lui Ceauşescu se încheie cu o concluzie, tot a lui Ceauşescu. El spune, în filmul dumneavoastră, după ce-i vede pe magnaţii tranziţiei, că pleacă liniştit şi încrezător, pentru faptul că a supravieţuit în fiecare dintre cei din film. Chiar credeţi că Ceauşescu a supravieţuit?
A.S.: O parte din el, da. Această "reţetă secretă" nu-i neapărat legată de oamenii care au avut activitate în fostul regim şi căreia i-au supravieţuit. Reţeta asta e un melanj de tot felul de practici corupte, de care ne izbim cu toţii pînă şi în lucrurile mărunte, nu neapărat în mari tranzacţii. Noi am moştenit un vocabular prin care vorbim despre capitalismul românesc, dar care poate descrie la fel de bine comunismul lui Ceauşescu: clientelism, nepotism, şpăgi. Toate lucrurile astea provin de acolo, din comunism, într-un fel. Ele au înflorit pe un alt teren. Sigur că sînt milioane de oameni cinstiţi în ţara asta şi care fac şi bani într-un mod cinstit, dar depinde la ce nivel vor să ajungă. Eu cred că plafonul este destul de jos. Mai cred că sîntem obligaţi să facem compromisuri zi de zi.

O.Ş.: Ce fel de compromisuri?
A.S.: Cînd te duci la un ghişeu, ca să treci peste o legislaţie complet haotică şi peste o birocraţie infernală, ce trebuie să faci? Ori dai şpagă, ori te ajută cineva cu un telefon. Asta e o problemă de viaţă cotidiană, nu de mare business. Sigur, diverse aranjamente, în marele business, se fac şi în lumea civilizată. Dar viaţa de zi cu zi a omului nu este constrînsă de şpăgi, birocraţie, intervenţii. Lucrurile, în lumea civilizată, funcţionează în viaţa cetăţeanului obişnuit fără să-l oblige să facă compromisuri, să se îndoaie, să se aplece în toate felurile şi să aibă pe conştiinţă, sau în curriculum vitae, şpăgi, intervenţii...

O.Ş.: L-aţi filmat pe Patriciu. Mi s-a părut că, în două secvenţe, v-a fentat, că cele două momente nu sînt spontane, că şi-a folosit o mască, un construct. El zice: "M-am distrat mult în anii ăstia şi mi-a plăcut". Şi desenează un rechin, o balenă şi o caracatiţă.
A.S.: Ei sînt monştri mediatici, care au control asupra imaginii lor, sînt exersaţi, apar la televizor. N-are de ce să le fie frică în relaţia cu o cameră de filmat. Nu-mi imaginez că am apăsat pe nişte resorturi, în aşa fel încît să-i fac foarte spontani. Sigur că e un construct, dar şi constructul este interesant. De ce mi-ar desena Dinu Patriciu o caracatiţă, cînd eu l-am rugat să-mi deseneze ceva? Există o poveste a desenului, care înfăţişează trei modele de business: rechinul, balena şi caracatiţa. Asta le explica angajaţilor. Caracatiţa, îmi spunea domnul Patriciu, e un organism neinteligent, dar se coordonează foarte bine, există un centru nervos care coordonează toate tentaculele. Eu cred că şi ce fac eu în filmele mele e tot un construct, dar ele mă exprimă pe mine.

O.Ş.: Cum aţi dori să fie receptat filmul?
A.S.: Aş vrea ca fiecare să-şi ia din film ce-l interesează. La vizionarea cu presa, au fost păreri diferite. Mi se pare că e un lucru bun, filmul atinge nişte puncte sensibile, oamenii se inflamează destul de uşor la vederea filmului. Asta e important, dacă sînt replici, reacţii, înseamnă că ai ajuns la spectatori. Îmi pare bine că sînt opinii diverse. Ar fi suspect să adun doar elogii, m-aş simţi ca Ceauşescu. Controversa, mai ales pe o temă ca aceasta, e inevitabilă. Dar nu e un film de dezvăluiri, unii jurnalişti de investigaţie se vor fi simţind poate frustraţi. Nu mi-am propus să fac un film de dezvăluiri şi de investigaţie. Ce am vrut a fost să pun cap la cap nişte informaţii, în tuşele lor largi, printr-o galerie de portrete care e reprezentativă pentru România. Nu-mi e ruşine s-o zic: ei sînt, probabil, cei mai "reuşiţi" dintre noi.

O.Ş.: Aşa cum dumneavoastră aţi folosit un film din 1956, pentru Marele jaf comunist, v-ar plăcea ca filmul dumneavoastră, peste 50 de ani, să fie o bază pentru un alt film, despre capitalismul românesc.
A.S.: Omeneşte, perspectiva aceasta nu e prea plăcută. Poţi să nu mai fii... Apoi, să ţi se ia copilul tău, filmul, şi să fie transformat în altceva, iarăşi e un pericol... Interesant ar fi să pot fi acolo, în acei ani, să văd cum se discută despre capitalism peste 50 de ani. Să contribui la acel film sau să-l văd.