În programul oferit de Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti dirijată de Christian Badea, în concertul din 20 mai 2010 s-au prezentat auditoriului de la sala Ateneului Român, lucrările muzicale: Frenesia pentru orchestră, op. 84 de Dan Dediu, Concertul pentru pian şi orchestră în la minor op. 16 de Edvard Grieg, solist Eduard Stan şi Simfonia fantastică, op. 14 de Hector Berlioz. Un concert de mare ţinută, unul dintre cele mai bune din această stagiune, cu succes deosebit la public. Ansamblul simfonic a sunat cu totul altfel decât cu alţi dirijori, mult mai viu, mai fluent, iar interpreţii răspundeau la mână, într-un efort benefic de concentrare şi emoţie.
Dirijorul Christian Badea este aclamat în cele mai prestigioase săli de concert şi de operă din Europa, America de Nord şi Asia.
A studiat vioara la Conservatorul din Bucureşti, apoi dirijatul la Bruxelles. S-a perfecţionat cu Herbert von Karajan, la Mozarteum din Salzburg şi apoi cu Leonard Bernstein, la Juilliard School din New York. A condus cele mai importante orchestre ale lumii: Royal Philharmonic, BBC Symphony din Londra, orchestrele Radio şi l"Ile de France din Paris, Santa Cecilia din Roma, Maggio Musicale din Florenţa, Orchestra Naţională din Lyon, Orchestra Beethovenhalle din Bonn, Orchestra RAI din Torino, Amsterdam Philharmonic, Residentie Orchestra, Orchestra Radio din Olanda, Filarmonica din Budapesta, Orchestra Naţională a Spaniei din Madrid, orchestrele din Valencia, Sevilla, Bilbao, Filarmonica din Hong-Kong, Orchestra Filarmonicii din Tokio, orchestrele simfonice din Washington D.C., Pittsburgh, Atlanta, Baltimore, Detroit, Montreal, Rochester, Moscova şi Sankt Petersburg. Este invitat la festivaluri muzicale precum: Paris, München, Verona, Hong Kong Ars Festival, Maggio Musicale Fiorentino şi Dvořak. Dirijorul Christian Badea a colaborat cu interpreţi de renume: Yo-Yo Ma, Mstislav Rostropovich, Placido Domingo, Renée Fleming, Bryn Terfel, Natalie Dessay, Shlomo Mintz, Midori Seiler, Mitsuko Uchida, Yefim Bronfman, Rolando Villazon, Thomas Hampson, Neil Shicoff, Dawn Upshaw, Simon Keenslyside, James Morris şi Samuel Ramey. Totodată, dirijorul Christian Badea a colaborat cu regizorii: Franco Zeffirelli, Keith Warner, David Poutney, Bruce Beresford şi Andrei Şerban. A dirijat spectacole de operă la Covent Garden, Royal Opera House din Londra, Opera din Viena, München, Hamburg, Geneva, Bruxelles, Amsterdam, Torino, Bologna, Lyon, Copenhaga, Stockholm, Toronto, Montreal, Houston, Dallas, Baltimore şi Detroit. Înregistrarea din spectacolul cu opera Antoniu şi Cleopatra de Samuel Barber a fost distinsă cu Premiul Grammy. În ultimul deceniu el a dirijat peste 170 de opere la Metropolitan Opera din New York. Predă cursuri de măiestrie la Montreal, Copenhaga, Stockholm şi în SUA. Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa, în anul 2008.
În concertul de la Ateneul Român, Christian Badea a reuşit să schimbe amprenta sonoră a orchestrei simfonice, obţinând intensităţi şi densităţi muzicale incredibile. Exigenţa sa faţă de interpreţi (amintind de Sergiu Celibidache) are ca motivaţie dorinţa de a realiza spectacolul perfect.
Dan Dediu a studiat compoziţia la Bucureşti cu Ştefan Niculescu şi Dan Constantinescu, apoi la Viena cu Francis Burt. Evoluţia sa muzicală a fost benefic influenţată de obţinerea unor burse de creaţie sau cercetare precum: Herder, Alban Berg - Viena, Ircam - Paris, New Europe College - Bucureşti, Colegiul de Ştiinţe - Berlin şi Villa Concordia - Bamberg. Creaţia sa cuprinde peste 140 de opusuri ce acoperă toate genurile muzicale. A obţinut numeroase distincţii naţionale şi internaţionale: Premiul Enescu, Premiul Academiei Române, opt premii UCMR, premii la Viena, Dresda, Paris, Berlin, Ludwigshafen. Dan Dediu a realizat pentru Televiziunea Română 88 de episoade din serialul de iniţiere muzicală Aventura sunetelor, obţinând Premiul ATF - 2004. A coordonat ca director artistic Festivalul Săptămâna Muzicii Noi (ediţiile 1999, 2001, 2007 şi 2008), precum şi Festivalul Profil (2004, 2006).
În lucrarea compozitorului Dan Dediu, Frenesia pentru orchestră, op. 84 s-au perceput strălucirea, vigoarea, inspiraţia de sorginte folclorică, precum şi verva ideilor muzicale, toate într-un mod asociativ inedit. Diversitatea melodiilor tradiţionale româneşti din folclor (o horă moldovenească din satul Zece Prăjini, două colinde transilvane, un joc muntenesc şi altul dobrogean) şi din tradiţia bisericească bizantină. Acestea se doreau aduse la zi prin utilizarea tehnicilor componistice şi a unei orchestraţii contemporane. Folosirea unui amplu compartiment de percuţie a indus într-adevăr o puternică stare de frenezie ascultătorilor. Un anumit motiv grav te ducea cu gândul la o horă lungă. Am ascultat o muzică densă, ce degajă energie şi pregnanţă melodico-armonică.
Eduard Stan, solistul serii, este un pianist ce concertează în majoritatea ţărilor europene şi în SUA. El a fost invitat la o serie de festivaluri precum: Massenet, Lille Pianos, Piano à Riom, Mitte Europa, Iaşi, Braunschweig Classix, Galway Schumann, Bourglinster. A studiat pianul cu Stela Drăgulin, apoi cu Karl-Heinz Kämmerling în Germania, perfecţionându-se cu Arie Vardi ca solist la Conservatorul Superior din Hanovra. Eduard Stan a studiat şi dirijatul cu Lutz Köhler. A obţinut premii la concursurile internaţionale din Hamburg, Köln şi Braunschweig.
L-am ascultat pe Eduard Stan de mai multe ori în recitaluri de duo la Bucureşti, împreună cu violonistul Remus Azoiţei din Londra. De fiecare dată am rămas cu o impresie deosebit de bună, în special în faţa echilibrului sonorităţii şi a ştiinţei dozărilor planurilor dinamice.
De astă dată, în postura de solist, alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, la Bucureşti, artistul a interpretat cu o mare inspiraţie poetică Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 16 de Edvard Grieg. Puternica influenţă a stilului lui Robert Schumann [1] asupra compozitorului norvegian putea fi resimţită în aerul romantic al muzicii şi în atmosfera de visare pe care interpretul a creat-o încă de la primele sunete emise. El a relevat cu un mare rafinament frumuseţea armonică de sorginte nordică. În Adagio acele broderii pe arpegiul tonicii lui Reb major, au sporit starea de reverie pe care interpretarea acestui atât de îndrăgit concert o generează. Finalul, Allegro moderato e marcato, a adus prin contrast, avântul tineresc şi sentimentul dragostei împlinite. La cererea publicului, Eduard Stan a interpretat o Nocturnă de Frédéric Chopin.
Simfonia fantastică op. 14 de Hector Berlioz a încheiat într-un chip grandios seara muzicală. Am fost iniţial mirat de concepţia interpretativă a lui Christian Badea, însă în timp ce ascultam totul devenea fascinant. Pe de-o parte aparatul orchestral era foarte bine întărit, pe de altă parte intensitatea la care cânta orchestra pornea de la alt minim decât cel realizat cu prilejul concertelor din stagiune, însă calitatea emisiei era deosebit de bună. Eliminarea ideii de oprire la pauze şi înlocuirea ei cu senzaţia de fluenţă, prin inserarea doar a unei cezuri "din mers", aducea o mare cursivitate discursului muzical. Interpreţii cântau cu o mare dăruire, dezinhibaţi parcă de gesturile clare şi solicitante ale baghetei lui Christian Badea. Şi dacă ne amintim că Hector Berlioz este cel care a orchestrat La Marseillaise, actualul imn al Franţei, înţelegem opţiunea avântată. Ideea fixă, tema iubitei străbate toate cele cinci mişcări ale simfoniei. Este povestea pasiunii auto-distructive a unui artist pentru o femeie frumoasă. Simfonia descrie obsesiile lui, visele, accesele de furie, momentele de tandreţe şi chiar viziunile de sinucidere, de crimă, extaz ori disperare. Am remarcat o sonoritate neobişnuit de profundă pe care compartimentul başilor o realiza. Părea că însuşi dirijorul contribuia la susţinerea energetică a unor crescendo-uri, nu le declanşa doar formal. Tremollo-ul corzilor avea o vioiciune aparte, şi era făcut la mijlocul arcuşului, nu doar la vârf. Totul părea hiperbolizat, asemenea viziunii unui opioman. Acele efecte de clopote din Dies Irae te duceau cu gândul la clopotele de la bazilica Sacre Coeur din Paris. Impresionante erau şi efectele col legno ale corzilor ca şi cele sul ponticello. Da totul suna foarte clar, fără teamă ori întârziere în atacul sunetului.
Efortul interpretativ al ansamblului a generat un spectacol muzical deosebit de elevat.
Notă:
[1] Edvard Grieg a ascultat Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 54 de Robert Schumann, cântat la Leipzig, în anul 1858, de către Clara Schumann. Lucrarea concertantă a lui Grieg a fost interpretată în primă audiţie absolută la 4 martie 1869, la Casino Concert Hall din Copenhaga, cu Edmund Neupert ca solist (cel care a scris cadenţa la prima parte) şi cu Orchestra Regală Daneză, dirijată de Holger Simon Paulli.