Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Dogville

Dogville sau despre construcţii complicate cu materiale de bază


Arhitext Design, martie 2004
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Cine şi-ar fi putut imagina vreodată un FILM, aşadar cinematograf, al cărui singur decor să fie o scenă de teatru, scena pur şi simplu, goală, doar cu un minim de recuzită - un pat ici-colo, o maşină, un cadru de uşă? Această scenă e, de fapt, platoul de filmare, intrat în umbră prin anii '60, când filmele de autor se realizează în cea mai mare proporţie în locaţii şi când experimentele vizuale se bazează mai degrabă pe o tehnică din ce în ce mai complicată, decât pe lipsa ei.

Noul film al lui Lars von Trier - Dogville, se întoarce la originea industriei cinematografice (atenţie, nu la originile cinematografului!), care e platoul de filmare şi camera. De pe platoul de filmare înlătură 90% din recuzită şi desenează pe jos, precum copiii, spaţiile (imaginare) pe care vrea să le delimiteze: casele cu camerele, biserica, piaţa burgului, străzile etc. Construieşte astfel, fizic, burgul american [tipic] căruia-i dă numele de Dogville. De ce Dogville? Explicaţia vine pe parcurs, şi mai ales la final, când regizorul se ocupă de construcţia mental-culturală a burgului: modul de-a gândi al locuitorilor, comportamentele tipice, modul lor de viaţă.

Desigur, convenţia propusă de Lars von Trier e una foarte specială - vezi un personaj ciocănind în gol şi trebuie să-ţi imaginezi că acolo e o uşă, ori două personaje, unul lângă celălalt, dar fără să ştie unul de celălalt pentru că între ei e trasată o linie care înseamnă un zid ş.a.m.d. Astfel că accepţi convenţia sau o respingi, nu e nimic de comentat. Lars von Trier propune o astfel de convenţie - mijloace fizice minime - pentru a se concentra asupra a ceea ce-l interesează cel mai mult de fiecare dată: încărcătura psihologică a poveştii şi, uneori, morala ce decurge din aceasta.

Chiar şi povestea e simplă: Grace (Nicole Kidman) e hărţuită şi se refugiază într-un cătun izolat. Iniţial, locuitorii se tem să o primească pentru că poliţia o dă dispărută, apoi însă o acceptă la insistenţele unuia din membrii comunităţii, care se îndrăgosteşte de ea. Ca să le răsplătească bunăvoinţa, Grace dă o mână de ajutor, absolut benevol, pe ici, pe colo, celor care au nevoie. Totul decurge idilic o bună bucată de vreme, paradisiac chiar, înţelegerea e perfectă, dar poliţia tot revine şi lipeşte hârtii cu urmărita. În mintea locuitorilor din Dogville încolţeşte ideea şantajului. Astfel că ajutorul, iniţial benevol, devine acum obligatoriu, iar relaţiile dintre Grace, pe de o parte, şi comunitatea în care s-a refugiat, pe de altă parte, devin unele de tip sclavagist. Chiar şi iubitul ei o abandonează şi o împrumută celorlalţi bărbaţi din sat. În final, urmăritorii vin în persoană şi o găsesc pe Grace, trădată de locuitorii din Dogville. Urmăritorii se dovedesc a fi mafioţi, iar Grace fiica boss-ului. Toţi locuitorii sunt omorâţi, însăşi Grace îl omoară pe Tom (Paul Bettany), fostul ei iubit, care iniţial o protejase.

Şocant e, ca de fiecare dată în filmele lui Lars von Trier, deznodământul, iar aproape insuportabilă a doua jumătate, când comportamentul comunităţii se schimbă, iar locuitorii din Dogville se transformă în ceea ce sugerează chiar numele satului în care trăiesc: câini. Graţie ştiinţei gradării emoţiilor la von Trier, presiunea psihologică tinde la paroxism, construcţia, cu o fundaţie minimalistă, se dovedeşte a fi una foarte complicată. Şi de efect.



 Toate articolele despre Dogville


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Laurenţiu Brătan


Alte articole

 Dogville - extenuant ca o cursă în susul muntelui, Giulia Ghica Dobre
 Lars-von-Trier's-ville, Andrei Bangu
 Dogville, graţie şi violenţă, Dan Stanca
 Oraşul şi cîinii - Dogville, Andrei Gorzo
 DOGVILLE, Distribuitor Independenţa Film
 Toate articolele despre Dogville


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer