Radu Alexandru Nica a adaptat pentru scenă scenariul filmului lui Lars von Trier, Breaking the Waves (1996), şi marele său câştig este că a reuşit să nu imite creaţia regizorului danez. Montarea de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu nu este o pro-ducţie copy-paste, ci are propria ei personalitate; dar chiar şi acest atu se poate transforma în dezavantaj.
Producţia lui Radu Nica, nominalizată la categoria "cel mai bun spectacol", la cea mai recentă Gală UNITER (şi care a pierdut în faţa montării "Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi", în regia lui Victor Ioan Frunză), rezistă doar în afara competiţiei cu filmul lui von Trier. Chiar dacă Radu Nica poate că nu-şi doreşte asta, comparaţia cu drama cinematografică este inevitabilă.
Regizorul român nu are armele teatrale cu care să termine măcar la egalitate cu von Trier. Drama finalizată superb de Nica, printr-un şoc vizual prin care trebuie să treceţi cu propriii ochi, este cam crudă şi sare o etapă de coacere, spre deosebire de film.
Spectacolul este prea scurt şi ajunge prea repede la concluzii: nu are timp să-ţi furnizeze doza potrivită de melancolie şi apatie; nu te face să simţi aşteptarea din peliculă, nu-ţi oferă răgazul să suferi suficient de mult alături de Bess ca să-i înţelegi disperarea. Introspecţiile sunt minime, sondările în psihologia personajului, schiţate.
Actriţa numărul 1
Ofelia Popii creează un personaj prin care se apropie la milimetru de forţa de interpretare a britanicei Emily Watson, din filmul lui von Trier, dar discrepanţa între ce face ea şi restul echipei este foarte mare.
Deşi trupa are omogenitate, nimeni nu poate ţine pasul cu ea. Am văzut-o pe Ofelia Popii în trei spectacole diferite, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în Faust, în regia lui Silviu Purcărete, Berlin Alexanderplatz, montat de Dragoş Galgoţiu¨, şi Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess, pus în scenă de Radu Alexandru Nica.
Trei roluri şi trei invenţii deosebite ale celei mai bune actriţe de teatru din România, la ora actuală. Chiar numai şi pentru cameleonica Ofelia Popii merită să baţi drumul până la Sibiu, pentru a vedea acest spectacol.
Lui Radu Nica i-ar fi fost, poate, mai uşor să aleagă o piesă asemănătoare şi mai puţin vizitată, prin care să ajungă la ideea sacrificiului suprem, christic (lucid), sau uman (iraţional), dar a ales drumul greu, neînceput, de a fi primul în teatrul din România care să materializeze o poveste atât de puternică. Bravo lui!
Spectatorii care nu au văzut filmul lui Lars von Trier vor fi captivaţi de povestea inedită despre sacrificiul unei femei, despre relaţia ei mistică, atât cu Dumnezeu, cât şi cu iubitul/iubiţii ei. Ceilalţi spectatori, care au trăit experienţa covârşitoare a filmului, vor fi mai sceptici în legătură cu forţa spectacolului.
Lui Nica îi sare în ajutor scenografia mereu imprevizibilă a lui Dragoş Buhagiar. Ceea ce nu merge, ca supliment vizual, în prima parte a spectacolului, sunt proiecţiile video, disonante în raport cu tot ce se întâmplă pe scenă (şi oarecum inutile).
Partea a doua are proiecţii video mult mai adecvate la derularea scenelor: un trup de femeie care se descompune. Ar fi nevoie de cât mai mulţi noi artişti vizuali, care să spargă monopolul lui Daniel Gontz şi să-l impulsioneze şi pe acesta, altfel comoditatea poate fi periculoasă pentru imaginaţia lui.
Montarea lui Radu Nica este un punct de bifat pe harta spectacolelor bune, dar poate fi un semn de avertisment pentru regizor: să-şi măsoare mai bine resursele atunci când se ia la întrecere cu imaginaţia unor genii.
Teatrul Naţional "Radu Stanca"
Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess
Regia: Radu Alexandru Nica
Cu: Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Ciprian Scurtea, Dana Taloş