Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Breaking the Waves

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Teatrul nu-i ca filmul - Breaking the Waves


octombrie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Bess şi Jan sînt soţ şi soţie. Bess are şuviţe blonde şi gesturi de femeie-copil. O Lolită cu accente schizofrenice a cărei calitate - aşa cum o mărturiseşte chiar ea - e inocenţa. Darul sau puterea de "a crede". El e un tip viril cu o doză bună de disperare întunecată, care iubeşte lipsa de conformism a lui Bess, o trăsătură plasată la limita dintre mintea unui om sănătos şi cea a unui debil mintal. Pentru ea, orice poate fi uşor ca zbaterea unei aripi de fluture sau tragic ca o furtună devastatoare. Pentru el, iubirea e o paralizie - la propriu, şi la figurat.

Scenariul lui Lars von Trier şi filmul - Breaking the Waves / Abisul sufletului (1996), cu Emily Watson şi Stellan Skarsgård - este o parabolă în parabolă. Esenţa e simplă şi tare: iubirea presupune să dai totul. Credinţa în ea echivalează cu sacrificiul. Un sacrificiu care, în acest caz, înseamnă să nu simţi că a-ţi petrece prima noapte de dragoste într-o toaletă sordidă n-are romantism. Să-ţi sufleci volanele străvezii ale rochiei de mireasă şi să te laşi ţintuită pe un perete de faianţă rece. Să-ţi iubeşti bărbatul cînd sforăie. Să-ţi vină să fugi şi să urli cînd pleacă departe, la muncă - şi chiar să fugi şi să urli. În cele din urmă, să renunţi la propria viaţă pentru ca el să şi-o recapete pe a lui.

Puterea poveştii iniţiază un alt curaj: după 13 ani de la apariţia filmului revoluţionar, cu un joc care îţi rupe inima (Emily Watson), Bess şi Jan sunt aduşi în plină scenă de teatru, cu riscuri mai mari decît pe peliculă, fiindcă aici totul se petrece live, ca într-o rană deschisă. Şi fiindcă posibilitatea unei ratări "veghează", ireversibil, fiecare reprezentaţie.

Convenţia nu e, însă, tocmai nouă: sala de operaţie. Deasupra "veghează" o lampă rotundă, chirurgicală şi rece, iar bucăţi din decor intră sau ies din scenă pentru a susţine acţiunea, dar şi ca să pregătească punctul culminant. Jan se întoarce acasă, la rugile lui Bess. Dar nu oricum: tot corpul îi e paralizat în urma unui accident de muncă. Aşa că Bess îl ţine pentru ea - un gîndac în insectarul iluziilor - pînă cînd e pregătită să găsească şi să aplice soluţia: ca el să poată merge din nou, ea trebuie să moară. Ce îi scapă însă din vedere teatrului, spre deosebire de film e nevoia sugestiei, a vizualizării trăirii în mai multe registre - singura care poate emoţiona. În film, o scenă în care Bess rîde ghiduş ascultîndu-şi bărbatul sforăind surprinde perfect firescul dezarmant al iubirii. În teatru, în lipsa unei soluţii vizuale, ea devine inutilă şi dispare. E înlocuită de manifestările dese şi exprese ale bucuriei sau tristeţii: rîsete ascuţite şi izbituri de durere, în scîndura scenei. Care, oricît de elastice ar fi, nu trec dincolo de sentimentul de şoc, nu ating şi coardele ascunse - cele profunde. Un paradox, pînă la urmă, fiindcă, spre deosebire de film, unde deja există o barieră, o convenţie, o distanţă impusă de ecran, în teatru ar trebui ca accesul direct să înlesnească o emoţie mult mai vie.

Totuşi: să fii sibian şi să te duci la teatru - ca la orice altă piesă care se joacă la tine în oraş - şi să vezi Breaking the Waves nu e puţin lucru. Asta nu mai ţine nici de curaj şi nici măcar de inerţie. Ţine de iniţiativă şi de un nivel de gust, de "ştiinţă" artistică sănătoasă: între "clasicele" comedii pentru public şi montările care îşi asumă un risc (chiar dacă li se pot aduce amendamente), sînt preferabile ultimele.

În final, orice interacţiune cu scena sau cu ecranul e o invitaţie la intimitate. Cere nu doar atenţie, ci şi o deschidere emoţională cu care, de multe ori, ţi-e teamă să te confrunţi. (Un singur motiv e, sigur, că ar putea fi zdruncinătoare). Cu această frică asumată şi fără să cedez - doar plăcerea ţine de depăşirea unei limite - m-am dus şi eu să văd teatru după film, la Sibiu. Fiindcă, oricum ar fi, retrăirea poveştii lui von Trier m-a făcut să vibrez ca de pe urma unor ace înfipte în carne.

Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu
Breaking the Waves - Viaţa binecuvîntată a lui Bess, după scenariul lui Lars von Trier
Regia: Radu Alexandru Nica,
Cu: Ofelia Popii şi Marius Turdeanu.



 Toate articolele despre Breaking the Waves


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Ana-Maria Onisei


Alte articole

 Breaking the Waves în oglinzi paralele, Anda Ionaş
 În umbra lui von Trier - Breaking the Waves, Dan Boicea
 Au început repetiţiile la Breaking the Waves, Comunicat de presă


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer