Orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Horia Andreescu, a susţinut în 4 iunie 2010, la sala Ateneului Român, un program deosebit de frumos: Concertul pentru pian şi orchestră în fa minor, op. 21 de Frédéric Chopin, solist Alon Goldstein, şi Inelul nibelungului de Richard Wagner - o aventură orchestrală, în aranjamentul lui Henk de Vlieger. Am ascultat un concert de o calitate rar întâlnită, cu o uriaşă implicare a artiştilor instrumentişti în actul interpretativ. De la dirijor la solist şi la ansamblul simfonic, toţi cei aflaţi pe scenă au reuşit să entuziasmeze publicul care aplauda în picioare. La spectacol a participat şi o delegaţie din partea Uniunii Europene.
Pianistul israelian Alon Goldstein s-a născut în 1970. După ce a absolvit Thelma Yellin High School of the Arts, şi-a continuat studiile la Rubin Academy of Music at Tel-Aviv University. A debutat ca solist la vârsta de 18 ani, acompaniat de Orchestra Filarmonicii din Israel, sub bagheta lui Zubin Mehta. În 1991 a câştigat premiul François Shapira. Apoi, în urma câştigării premiului Goralnic, în 1992 obţine dreptul de a studia în străinătate. A absolvit Peabody Conservatory of Music din Baltimore (Maryland), SUA, la clasa lui Leon Fleisher, devenind asistentul acestuia. Pianistul Alon Goldstein a câştigat, de asemenea, premiile Arianne Katz - Tel Aviv şi Nena Wideman - SUA. Apoi, a fost în rezidenţă la Guildhall School of Music and Drama din Londra, unde a obţinut titlul Performance Fellow. S-a perfecţionat în Italia, la International Piano Academy Lake Como, ca Artist in Residence al Fundaţiei Internaţionale de pian Theo Lieven, cu renumiţi profesori, precum: Alicia de Larrocha, Dmitri Bashkirov şi Claude Frank. Alon Goldstein are o bogată activitate concertistică, fiind acompaniat de orchestre simfonice de prestigiu, ca: Los Angeles Philharmonic, Philadelphia Orchestra, Orchestra National d'Ile de France din Paris şi Orchestra Filarmonicii din Iesrusalim. Solistul a fost acompaniat şi de orchestrele din San Francisco, Dallas, Saint Louis, Huston, Vancouver, Baltimore, North Carolina, Kansas City, Palermo, Haifa, Sofia şi Bucureşti. În domeniul muzicii de cameră a colaborat cu Ilya Kaler (vioară), Sharon Robinson, Amit Peled (violoncel), Alexander Fiterstein (clarinet), Jaime Laredo (vioară), precum şi cu Tokyo String Quartet. Alon Goldstein a realizat înregistrări pentru Jerusalem Music Center "Michkenot Sha'ananim" şi Israeli Music Institute. Alon Goldstein a predat cursuri internaţionale de măiestrie la Tel Hai, Israel.
La Bucureşti, în sala Ateneului Român, Alon Goldstein a interpretat Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în fa minor, op. 21 de Frédéric Chopin. Prin cântul său, solistul a surprins în detaliu trăsăturile muzicii chopiniene: arta broderiei savante, dramatismul discret, dar intens, melodica largă, cromatismele pline de farmec, invenţia armonică şi extensia extremă a laturii tehnice a pianului. În prima parte a concertului, Maestoso, Alon Goldstein a înfăţişat într-un chip pronunţat, dar foarte natural contrastul dintre cele două idei muzicale ce se confruntă în Expoziţia formei de sonată: prima temă, plină de fermitate ritmică şi cea de-a doua, calmă şi interiorizată. În Adagio, partea mediană a concertului, tristeţea te copleşea. Cu toate acestea, fraza arcuită cu delicateţe de către Alon Goldstein era plină de nobleţe. Rondoul final cu acele jocuri ingenioase ale accentelor, ce aminteau de dansurile populare poloneze, a fost interpretat cu multă graţie şi totodată, cu virtuozitate pianistică. Dirijorul Horia Andreescu a "urmărit" impecabil solistul şi a realizat împreună cu Orchestra Filarmonicii George Enescu un acompaniament sensibil, precis, conform cu viziunea stilistică romantic-chopiniană a solistului.
În "mecanica" pianistică a lui Alon Goldstein se poate observa o maleabilitate a mâinilor, o economie şi eficacitate a mişcărilor instrumentale extraordinare. Ele conduceau, alături de gândirea sa muzicală elevată, la un rezultat sonor de excepţie. Capacitatea sa de comunicare artistică este învăluitoare. Pentru edificare, vă propun să priviţi o înregistrare dintr-un concert anterior, desfăşurat la Ateneul Român din Bucureşti, când la bis a interpretat un Coral din Cantata B.W.V. 147 de Johann Sebastian Bach:
În seara de 4 iunie 2010, la cererea publicului, pianistul Alon Goldstein a interpretat Danza del gaucho matrero (Dans de cowboy arogant), din Danzas argentinas, op. 2 (Dansuri argentiniene) de Alberto Ginastera, redând cu o mare diversitate timbrală atmosfera sălbatică. Acele formule ritmice tonice, precum şi disonanţele de secunde, aminteau de stilul jazz-istic. Un imens glissando final şi câteva acorduri "trăsnite" cu virtuozitate în pian au "pecetluit" un moment muzical rarisim.
În partea a doua a serii muzicale de la Ateneul Român, s-a putut audia lucrarea simfonică Inelul nibelungului - o aventură orchestrală. Ea fusese comandată percuţionistului orchestrei Netherlands Radio Philharmonic, Henk de Flieger, cu ocazia unui turneu în Germania (1992). Astfel, din tetralogia wagneriană Inelul Niebelungului au fost selecţionate cele mai importante piese orchestrale: Aurul Rinului, Walkiria, Siegfried şi Amurgul Zeilor, rezultând 70 de minute de muzică, în loc de 15 ore, precum era prevăzut în varianta originală. Cele 14 secţiuni interpretate au cuprins: Preludiu, Aurul Rinului, Casa Nibelungilor, Walhalla1, Walkiriile, Magia focului, Murmurul pădurii, Vitejiile lui Siegfried, Trezirea Brünnhildei, Siegfried şi Brünnhilde, Călătoria lui Siegfried pe Rin, Moartea lui Siegfried, Muzică funebră şi Jertfirea Brünnhildei.
Alegerea diferitelor componente, precum şi modul în care acestea urmează una după alta a fost determinată de principiul expoziţie - dezvoltare - recapitulare. Astfel, fragmentele au fost preluate din cele mai importante teme şi motive, fără modificări. Totuşi, sporadic, partitura vocală a fost înlocuită de către instrumente de suflat. Tranziţiile dintre fragmente au fost realizate în respectul idiomului wagnerian. Henk de Flieger a păstrat intactă toată scriitura originală: textura contrapunctică, puternicele cromatizări, armoniile mergând spre dizolvarea tonalismului, modulaţiile bruşte, orchestraţia, instrumentele şi succesiunea leitmotivelor2 create de Wagner.
Orchestraţia lucrării este foarte diversă şi bogată. De pildă, în segmentul Nibelheim (Casa nibelungilor), se aud lovituri metalice (fier pe fier); compartimentul de percuţie utilizează aici sunetul de nicovala3.
Partitura4 este extrem de dificilă. De pildă, la vioara I pasajele se derulează rapid:
Toate "spaţiile sonore" sunt ocupate determinând un păienjeniş aurit din care ascultătorul nu mai poate evada, decât după încheierea muzicii.
La un moment dat se auzea din culise sunetul sib prelung al tubei-Wagner5, la începutul fragmentului Aurul Rinului, care creşte în intensitate, dând senzaţia că vine din străfundul Walhallei.
Regizorul Francis Ford Coppola a utilizat muzica din piesa numărul 5, Die Walküren6, pentru o scenă importantă a filmul său Apocalypse Now - Redux8 (1979):
Impresionant a fost solo-ul de oboi pe fondul corzilor în pianissimo, ce fremătau în divisi un cvasi-tril eteric. Remarcabil şi solo-ul de corn. Propulsarea motivului muzical, având conotaţii de vânătoare, stârnea o imensă bucurie auditivă. Acele "asalturi" ale alămurilor, apoi sublimul dialog dintre harpă şi trompete au creat imagini muzicale foarte contrastante, de o mare plasticitate.
De altfel, toate compartimentele ansamblului erau parcă mai însufleţite ca niciodată.
Dirijorul Horia Andreescu a stăpânit cu o artă desăvârşită acest uriaş aparat orchestral. Un adevărat tur de forţă. Se auzeau cu acurateţe toate sunetele din pasajele scrise în registrul acut la viori, dozajele între compartimentele orchestrei erau minuţios gândite şi puse în practică, suflătorii de alamă au cântat, în fragmentele de maximă tensiune, cu o sonoritatea plină, rotundă, frumos timbrată. Maestrul Horia Andreescu a realizat o versiune, după opinia mea, mult mai calitativă decât cea pe care am ascultat-o cu câţiva ani în urmă cu Orchestra simfonică a Radiodifuziunii Române, dirijată tot de el.
Stagiunea de concerte 2009 - 2010 a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti se apropie de sfârşit. Repertoriul străbătut a cuprins opusuri deosebit de interesante şi dificile. O serie de interpreţi şi dirijori de anvergură, români şi străini, au adus cu ei emulaţia artistică atât de greu de obţinut şi menţinut astăzi.
Da, cu câteva fire de "floare vibrantă" se poate face primăvară chiar şi în interiorul nostru!
Note
1: Walhalla, palatul zeului Odin, raiul cavalerilor vikingi căzuţi în luptă eroică, recompensa celor curajoşi, puternici şi onorabili.
2: leitmotiv, motiv, temă având o anumită semnificaţie, care caracterizează un personaj, o situaţie şi care se repetă adesea în cursul unei compoziţii muzicale.
3: nicovala, instrument de percuţie autofon, imitând sunetul de fierar ce loveşte o nicovală; era popular în sec. 19; a fost utilizat de către Richard Wagner şi Ernest Bloch.
4: Alcătuirea ansamblului simfonic: piculină, 3 flaute, 3 oboaie, corn englez, 3 clarinete, clarinet-bas, 3 fagoturi, 8 corni (inclusiv 4-tube-Wagner), 3 trompete, trompetă-bas, 3 tromboane, tromboane-contrabas, tubă-bas, 2 timpane, 3 percuţionişti (nicovale), 2 harpe şi cvintetul de corzi.
5: Tuba Wagner este un instrument de suflat de alamă care combină elemente ale cornului francez cu cele ale tubei. A fost iniţial creat pentru tetralogia Inelul Nibelungilor de Richard Wagner. În lipsa Tubei Wagner, aceasta poate fi înlocuită cu eufoniul. Timbrul Tubei Wagner este mai dulce decât al cornului, iar sunetul pare a veni din depărtare, fiind însă destul de concentrat. Tonul său exprimă în general suferinţa.
6: Die Walküren, de fapt, celebra temă din opera Olandezul zburător de Richard Wagner.
7: Filmul lui Francis Ford Copolla, Apocalypse Now - Redux, a câştigat în anul 1980, două premii Oscar (Best Cinematography & Best Sound), primind şi alte 6 nominalizări.