Mai multe iniţiative de popularizare a genului ar putea lărgi rândurile amatorilor. M-am întrebat de multe ori de ce oamenii care nu au avut şansa "să crească" ascultând muzică clasică au o oarecare teamă în faţa acestui gen.
Aceeaşi frică este prezentă şi la persoane care agreează spectacolele de teatru, filmul de calitate sau beletristica. Muzica clasică este asociată aproape automat cu o atmosferă sobră, mult prea serioasă. Pentru a contracara această impresie, în ultimul timp, în întreaga lume s-au înmulţit iniţiativele prin care instituţiile de concert şi spectacol au încercat să iasă cât mai mult din spaţiile care le-au consacrat pentru a se apropia de public, de un public care nu vine singur în sala de concert, pentru a-l atrage către o lume fascinantă şi nu atât de complicată pe cât pare.
Verile trecute, bucureştenii au fost mai norocoşi, având şansa de a participa la Promenada Operei, la spectacolele Operetei din Parcul Herăstrău... Anul acesta, în 2010, ploaia a fost o ameninţare aproape permanentă pentru asemenea iniţiative. Promenada Operei din 9 mai 2010 s-a mutat din faţa teatrului în sală, mult mediatizatul prim concert în aer liber al Orchestrei Naţionale Radio de la Teatrul de Vară Herăstrău a fost amânat şi transferat la Sala Radio. Dar interesant a fost că publicul care a intrat atunci în Sala Operei sau de această dată în Sala Radio a fost, în bună măsură, diferit de cel de stagiune.
Concert pentru publicul larg
Cea mai recentă dovadă am avut-o săptămâna trecută, când am participat la ultimul concert simfonic al seriei, reprezentând avanpremiera participării Orchestrei Naţionale Radio la Expoziţia Mondială de la Shanghai. Violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail, alături de Orchestra Naţională Radio dirijată de Tiberiu Soare, au prezentat lucrări celebre de Rossini, Gershwin, Mozart, Saint-Saëns, Bizet, Johann Strauss, Enescu, Ciprian Porumbescu în faţa auditoriului care a fost exact cel care urma să vină în Herăstrău, dar a fost oprit de ploaie şi a acceptat propunerea de a veni, poate pentru prima dată, în unele cazuri, la Sala Radio.
A fost un concert-maraton de peste o oră şi jumătate, menţinându-se cu stricteţe în reţeta "hituri şi vedete ale muzicii clasice", Orchestra Naţională Radio venind în întâmpinarea publicului larg cu o iniţiativă neobişnuită, până nu demult, pentru o orchestră simfonică de la noi. Aplaudând cu entuziasm după fiecare lucrare, una mai cunoscută decât cealaltă, spectatorii au oferit zeci de minute de aplauze, culminând cu neobişnuitele standing ovations de la final. Faptul că, după ultimul acord din Rapsodia I de Enescu, toţi cei care au făcut ca Sala Radio să devină neîncăpătoare au aplaudat stând în picioare până când, după numeroase ieşiri la rampă ale dirijorului, orchestra a ieşit din scenă, reprezintă ecoul unui tip de apreciere de care muzicienii se bucură nu foarte frecvent în timpul stagiunii.
Se pare că, de vreme ce sala a fost plină acum, în condiţiile în care accesul n-a fost gratuit, sunt necesare tot mai multe iniţiative de acest gen pentru a vindeca auditoriul de teama de muzica clasică, ce se reflectă în fluctuaţiile publicului la concertele simfonice din timpul anului.