Pentru momentul Avignon însă, echipa mai sus menţionată a ales o abordare puţin diferită, respectiv spectacolul este jucat în două limbi, română şi franceză, care alternează pe parcursul întregii reprezentaţii, adăugând o nouă dimensiune personajului sau, mai exact spus, accentuând una din trăsăturile de fundal ale acestuia, pentru că totul porneşte de la context. În traducerea Mirellei Nedelcu Patureau, fragmentele în limba franceză sunt inserate printre cele în limba română, desenând un peisaj mental special al celei care îşi numeşte mama "maman" şi bunica "babuşka", respectiv al celei care trăieşte înconjurată de Lulu şi Vitea, devenit ulterior Victor (cu "r" puternic graseiat, ca în Franţa).
Amalia este copilul care se roagă în limba franceză, pentru că asta este limba care s-a lipit de ea pe vremea copilăriei, după care tot ea este cea care asimilează limba română, această limbă pornind din structura ei profundă, pentru ca ulterior să o condimenteze cu vocabule ale limbii ruse - limba şi poporul rus i-au fost context şi decor în timpul adolescenţei şi tinereţii. Tot Amalia, în interludiile tricolor colorate, este cea care cântă în limba română despre cuvintele acceptate şi cuvintele interzise în vremea comuniştilor, pe ritmuri patriotic-muncitoreşti, după cum tot ea este cea care, în franceză, îşi modelează alte interludii pe tipar cabaretistic. Trecerile de la o limbă la cealaltă se fac firesc, în funcţie de stare şi de simţiri: adolescenta Amalia nu are cum să i se adreseze tovarăşului comandat al secţiei de miliţie altfel decât în limba română, pe când copilului mort ea i se adresează mai întâi în franceză (creând astfel o intimitate care exclude intruşii), pentru ca apoi să îi vorbească în limba română despre soţul comunist şi despre decăderea în care se complace şi care pentru ea nu este altceva decât un sistem foarte democratic (cuvânt nerostit, dar subînţeles) de echilibrare a talgerelor balanţei umilinţelor la care este supusă. Mai apoi, Amalia, ajunsă femeie de serviciu la Otopeni, îşi abordează fratele venit în ţară (de la Paris) în limba franceză, iar mai târziu, părăsită fiind într-un azil de bătrâni, ea îşi trăieşte ultimele momente ale vieţii în călătorii imaginare cu avionul între Bucureşti şi Paris, amestecând cele două limbi, care o definesc şi care au modelat-o întreaga viaţă.
Spectacolul de faţă a fost de la bun început unul de echipă, lucru care justifică şi fundamentează traiectoria discretă, dar fermă, pe care el a avut-o, ajungând în final, iată, la Avignon. Însă, în acest moment, el este, puţin mai mult, spectacolul unei actriţe. Nefiind vorbitoare de limba franceză, actriţa Monica Ristea Horga asimilează partitura respectivă fără probleme şi, vorbind pe scenă într-o limbă pe care doar o intuieşte (şi pe care, apropo, o şi pronunţă extrem de bine), ea reuşeşte să obţină dozajul perfect de emoţie, atât în ceea ce spune, cât şi în ceea ce transmite, fapt care o reconfirmă ca una dintre cele mai versatile şi complexe actriţe ale prezentului. Neîncetând să se reinventeze cu fiecare spectacol, dispusă să rişte de fiecare dată, prezentă alături de programul underground al Arielului încă de la bun început (au trecut deja de atunci mai bine de zece ani), Monica Ristea acceptă şi noua mănuşa pe care i-o aruncă acest rol (scris anume pentru ea), după ani buni de convieţuire cu el pe scenă. Ceea ce nu e deloc puţin lucru.
Amalia respiră adânc
De Alina Nelega
Regia Gavril Cadariu
Cu: Monica Ristea Horga
Spectacolul este prezentat la Avignon Off, la Casa Jean Vilar, duminică, 11 iulie 2010, în cadrul programului Completement a l'Est, realizat cu susţinerea Teatrului Bourg-Neuf şi a Institutului Cultural Român de la Paris.
Citiţi Amalia respiră adânc, o carte semnată Alina Nelega şi publicată de Editura LiterNet.