Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Amalia respiră adânc

Destinul Amaliei - Amalia respiră adînc


Observator Cultural, aprilie 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Amalia circulă mult. A fost la Odeon, la radio, la Sighişoara în Atelier, a trecut pe la Viena, e la LiterNet (în română şi maghiară), va merge la Eger. Ne-am întîlnit în cîteva rînduri. Niciodată însă aşa ca la Teatrul Ariel din Tîrgu Mureş.

Într-adevăr, recenta montare cu monodrama Amalia respiră adînc de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu, aduce cu sine o serie de descoperiri despre eroină, despre traseul ei existenţial. Intră în viaţă cînd, în România, o lume murea violent, strivită sub tancurile sovietice sau împinsă la sinucidere. Zboară dincolo de fiinţă, cînd o lume nouă se străduieşte să se nască. Două repere temporale, situate la jumătate de secol distanţă. Între ele, era comunistă, cu întreg cortegiul ei de orori: lipsuri, foamete, frig, îndoctrinare ideologică, duşmani ai poporului şi mai cîte aberaţii ale totalitarismului roşu. Devin toate teme sistematic tratate de autoare, chiar dacă într-un larg registru al inocenţei, care, de altminteri, nu face altceva decît să sublinieze tragismul vremurilor. Tablourile se înlănţuie unul după altul, pornind de la paradoxala situaţie în care o pionieră se roagă lui Dumnezeu, spre adolescenta victimă prea puţin conştientă de abuzurile şi violenţele la care a fost supusă, trecînd prin poezia glorificatoare a condiţiei sub-umane impusă de regim şi avînturile mitingurilor-maraton, ajungînd apoi la elaborarea unui sistem aberant de menţinere a echilibrului şi egalităţii între sexe, la poemul vieţii de coşmar în absenţa oricărei libertăţi, pînă la "omul de tip nou", adică fără inimă, şi finalul, într-un azil de bătrîni postcomunist. Tocmai acest registru al inocenţei şi naivităţilor pervertite spune multe despre ne-şansele de formare ale individului într-o lume cu valori răsturnate.



Eroina Alinei Nelega rămîne fără părinţi cînd abia lua contact cu un sistem real de valori. Crescută la voia întîmplării, ea cade sub influenţa discursurilor sforăitoare ale vremii şi îşi însuşeşte sintagmele goale ale limbii de lemn, care intră însă în conflict şi cu cea mai elementară logică, şi cu bunul simţ. În consecinţă, mintea Amaliei generează sisteme debile şi contradictorii de protecţie şi acceptare care, în imposibilitatea raportării la valori certe, nu reuşesc decît să o bulverseze şi mai tare.

Într-atît de puternic este acest demers artistic care pune sub lupă jumătatea de secol trecută, încît restul rămîne oarecum în umbră. Montarea de la Teatrul Ariel scoate în evidenţă încă o dimensiune a tragediei umane trăită în epoca de întuneric. Demersul regizoral nu pierde din vedere un anumit paralelism care se face mereu în text între destinele a doi artişti. Pe de o parte stă Amalia, rămasă în România comunistă, sortită astfel, în pofida talentului ei de pianistă, să nu depăşească stadiul de coristă în Ansamblul Ciobănaşul. De cealaltă parte se află fratele ei, Vitea, fugit în Vest, unde îşi împlineşte destinul de dansator şi coregraf.



Unei asemenea bogăţii de idei şi abordări ale textului, spectacolul îi răspunde într-o notă de sobrietate şi rafinament al mijloacelor. Sobrietatea se naşte, în primul rînd, din traseele scenice pe care se deplasează actriţa Monica Ristea Horga. Pornind de la construcţia bidimensională a unei invizibile table de şah pe care Amalia este doar un pion al cărei destin e jucat de forţe pe care nu le controlează, regizorul Gavril Cadariu dezvoltă o întreagă arhitectură, în care mişcarea şi eclerajul urmează, de fapt, coordonate temporale. Astfel, Amalia-copil nu este altceva decît o voce clară pentru o pereche de şosete albe ce răsar din profunzimea şi penumbra scenei. O lumină alburie îi dă aripi uneori, e spirit şi înger, coboară din alte sfere şi face simţite prezenţe de dincolo de viaţă.



Cînd înaintează în vîrstă, înaintează şi înspre public, ocupînd rînd pe rînd noi poziţii, precis delimitate în secvenţe existenţiale prin spaţiul de joc şi calitatea luminii, caracteristice fiecăreia. Maturitatea sub zodia comunismului este o linie continuă de-a latul scenei, iar lumina colorată, în spoturi şi cercuri succesive, aduce în scenă puteri prea pămîntene, contextualizînd momentele la nivel politic şi naţional. Intensitatea ei sporită îi conferă un plus de concreteţe, insistenţa cu care revine asupra personajului dă măsura omniprezenţei supraveghetor-intruzionistă a regimului trecut în viaţa individului.



Sfîrşitul se produce practic prin anularea oricărei distanţe faţă de spectatori şi într-o lumină crudă, voit lipsită de valenţe artistice. Actriţa intră în spaţiul de intimitate al acestora, la doar cîteva zeci de centimetri de ei, împărtăşind astfel acelaşi timp. Semnele unei perioade sau alteia sînt date de o sumă de elemente de identificare, ce variază de la detaliul de costum, la schimbarea de ţinută fizică şi atitudine sau la nuanţe noi în glas, pînă la a proba o forţă (pe care doar o bănuiam) aptă să evoce zguduitor tot acel patos patologic împins pînă la paroxism, aşa numitul patriotism revoluţionar, cerut maselor în defilare / afluire prin faţa tribunei oficiale. Sobrietatea mijloacelor nu exclude însă ludicul, nu anulează firea de artist a protagonistei. Chiar dacă mişcarea şi gestica sînt restrînse, limitate în aceste celule de spaţiu-timp al încremenirii sociale, viul se face din plin simţit la nivelul individului. Eroina îşi cîntă, ochii ei se bucură sau se întristează, se miră sau exprimă nedumerirea, speră sau renunţă. Schimbările de stare nu sînt perceptibile doar în priviri, ci şi în calităţile diferite ale energiei pe care o emană Monica Ristea Horga. Frămîntările şi indignările, entuziasmele sau avînturile reprimate, înfrîngerile sau realizările eroinei, reverberează toate în trupul şi spiritul actriţei.



Montarea de la Teatrul Ariel pune astfel realmente în valoare un text nou, deosebit, printr-un spectacol de înaltă ţinută. Iar dacă e nevoie de argumente în plus, să menţionăm nominalizarea la Premiile Uniter a producţiei radiofonice realizată de aceeaşi echipă la Studioul Teritorial Tîrgu Mureş, includerea într-un proiect teatral româno-american a spectacolului-lectură de la Teatrul Odeon, realizat în interpretarea Dorinei Lazăr sub îndrumarea autoarei, dar şi apropiata participare a spectacolului de la Tîrgu Mureş la Festivalul Internaţional de Monodrame de la Eger, Ungaria.



Amalia respiră adînc de Alina Nelega
Teatrul Ariel, Tîrgu Mureş
Regia: Gavril Cadariu
Muzica: Zeno Apostolache
Light-design: Gavril Cadariu
Cu: Monica Ristea Horga

Citiţi Amalia respiră adânc, o carte semnată Alina Nelega şi publicată de Editura LiterNet.



 Toate articolele despre Amalia respiră adânc


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Eugenia Anca Rotescu


Alte articole

 Ristea - Nelega - Cadariu la Avignon. Adică Amalia..., Mircea Sorin Rusu
 Respiraţii adânci cu aripile larg deschise - Amalia respiră adânc, Mircea Sorin Rusu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer