Preludiul... unei continuităţi - Stagiunea Corală Paul Constantinescu

Nu sunt o nostalgică. Ci dimpotrivă, aş putea spune... şi totuşi, când ascult formaţii corale precum Preludiu - înfiinţate în anii "de tristă amintire" comunistă nu pot să nu-mi amintesc de conceptul festivalier a cărui denumire trimitea la Alecu Russo: Cântarea României. S-au spus multe despre acest festival, poate mai puţin faptul că el oferea şi o motivaţie scenică dificilei acţiuni de conservare a tradiţiilor populare, unul din stâlpii de susţinere a identităţii spirituale ce caracterizează o comunitate. Spaţiul mioritic are ca însuşire fundamentală acea stare de cântec grefată, în principal, pe atitudinea contemplativă în faţa realităţii. După ce insera în cadrul epic al baladei fapte şi evenimente preluate din realitate, românul "doinea", cu lirismu-i binecunoscut, afişându-şi muzical afectivitatea. În ambianţa Cântării României se producea o emulaţie la nivel naţional, valabilă în special pentru formaţiile corale. Se culegea folclor, se reaminteau vechi strofe, se armonizau melodii ori se reinterpretau creator schiţe vechi în spiritul aceleiaşi tradiţii modal-folclorice care ne este proprie.

De la revoluţia din 1989 au trecut deja peste două decenii. S-au operat modificări în structurile politice, s-au deschis larg porţile către vestul european şi nu numai. Suntem acum o Europă unită, un puzzle etnic ale cărui componente coexistă, pe baza alăturării unei sume de identităţi culturale. Am adoptat multe trend-uri vestice, nedorind, cu tot dinadinsul, să ne impunem cu unele proprii. Din fericire, am rămas printre ţările care perpetuează tradiţia festivalurilor de folclor şi a celor corale. Asociaţia Naţională Corală (al cărei preşedinte este astăzi chiar dirijorul corului de cameră Preludiu - maestrul Voicu Enăchescu) susţine manifestările de acest gen în care sunt implicate ansambluri româneşti de elită la nivel naţional. Una din iniţiativele importante ale Asociaţiei, în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică şi cu UCMR, a fost demararea - în anul universitar 2009-2010 - a unei stagiuni corale denumite semnificativ Paul Constantinescu, în decursul căreia au fost programate, predominant, piese din arhiva repertoriului autohton.

Găzduind unul din ultimele concerte ale acestei stagiuni săptămânale, Studioul "George Enescu" al UNMB a etalat, în faţa unei săli îmbucurător de pline, savoarea unui calup repertorial în exclusivitate românesc. Lucrările - aparţinând unor maeştrii ai literaturii corale de secol XX-XXI - au pus în valoare remarcabilele disponibilităţi interpretative ale corului Preludiu dar şi calitatea indubitabilă a demersurilor componistice, rigoarea dar şi farmecul fiecărei construcţii sonore.

Metamorfozate interpretativ în veritabile naraţiuni dramatizate, cele 14 titluri din program semnate de Constantin Arvinte (Trecui dealul la Băiuţ), Ioan D. Chirescu (Doruleţ, doruleţule), Nelu Ionescu (Cuc, cuculeţ), Ştefan Popescu (Fluture), Fr. Hubic (Floricica), Marţian Negrea (Psalmul 123), Dan Dediu (Axion), Paul Constantinescu (Minune prea mare), D.G. Kiriac (Am umblat pădurile), Vasile Spătărelu (Floare albastră), Alexandru Paşcanu (Noaptea de mai), Tudor Jarda (Hop, ţup, ţup), Dan Buciu (Visare) şi Gheorghe Cucu (Haz de necaz) au propus, iubitorilor muzicii corale, un traseu iniţiatic în perimetru românesc, cizelat migălos de către întregul aparat coral sub bagheta magică a dirijorului Voicu Enăchescu.

Adăugându-se unui impresionant palmares de apariţii scenice acumulat în cei 38 ani de activitate (peste 2000 de concerte şi mai mult de 80 de turnee efectuate în 26 de ţări din Europa, America şi Asia), concertul ansamblului Preludiu din această primă stagiune corală derulată în capitală s-a dorit a fi, aşa cum a subliniat - în cuvântul său introductiv - prof. dr. Dan Buciu, un eveniment reprezentativ pentru publicul bucureştean. Într-adevăr, aserţiunea potrivit căreia "după un popor rămâne în cele din urmă o cultură", a fost demonstrată pe deplin în decursul acelei ore şi jumătate de muzică dedicate unui repertoriu deja validat în confruntarea cu publicul, conturat cu rafinament de către o formaţie matură ce-şi onorează statutul profesionist.

Însă, dincolo de relevanţa valorică a lucrărilor interpretate (neuitând a menţiona numele celor trei solişti care şi-au adus extrem de expresiv aportul la reuşita întregii manifestări: Ciprian Mardare, Gabriela Mădincă şi Robert Costin), trebuie subliniat faptul că cei care au avut misiunea să promoveze arta corală românească - membrii Preludiului - sunt voci tinere, care şi-au dovedit vocaţia pentru abordarea acestui tip de repertoriu. S-a cântat cu foarte multă plăcere, contagioasă pentru spectatorii care au intrat în atmosferă încă de la primele fraze intonate cu graţie şi sensibilitate. Suita de contraste dinamice a impulsionat, apoi, reacţia de apreciere a publicului, deşi relieful liric al unor partituri inducea acea emoţionalitate care obtura, pur şi simplu, dorinţa de a aplauda în favoarea celei de a nu "rupe", brusc, starea de visare.

Revin... nu sunt o nostalgică, aşa cum nu cred în naţionalismul acerb. Dar cred în Arta autentică, mod de afirmare şi conservare a sufletului unui spaţiu spiritual căruia - fie că vrem sau nu - îi aparţinem ca individualităţi. Şi nu pot decât să sper că stagiunea "de suflet" care tocmai s-a încheiat odată cu anul universitar 2009-2010 va avea continuitate, regăsindu-se în acea "ştafetă" de generaţii care a primenit, în timp, corul Preludiu. "Preludiul" unei continuităţi...