Unul dintre aceştia e pianistul britanic Sam Haywood. Meseria lui e magician de sunete, un hobby pe care l-a transpus prin dragostea de muzică în ultimul album dedicat jubileului Frédéric Chopin (1810-1849). Cu ajutorul colecţionarului Alec Cobbe, Sam a înregistrat o selecţie de lucrări ale geniului romantic polonez la pianul Pleyel Nr. 13819 din 1848, la care Chopin însuşi a cântat în Franţa şi Anglia cu puţin timp înainte de moartea sa. În mulţimea albumelor cu opere de Chopin care au invadat realmente piaţa în 2010, ce poate fi mai original decât aceste fragmente de istorie muzicală, pe care Sam Haywood ni le cântă cu atâta măiestrie? Şi nu doar sensibilitatea romantică, îl avantajează pe Sam, ci şi curajul şi capacitatea tehnică de a aborda acest instrument. Compozitorul şi constructorul de instrumente Camille Pleyel, prieten apropiat al lui Chopin, a reuşit în secolul al XIX-lea să modernizeze foarte mult pianul. El a fost primul care a introdus pianina în Franţa şi a care a utilizat un cadru metalic în construcţia pianului. Însă în comparaţie cu instrumentele actuale, pianul lui Chopin e o adevărată "probă de abilitate tehnică". Sunetul e mai fin iar clapele sunt mai subţiri şi trebuie lăsate să revină la poziţia iniţială înainte de a fi reutilizate. Sam Haywood însă pare atât de familiarizat cu acest instrument cu venerabila vârstă de 162 de ani şi execuţia sa e atât de naturală încât te întrebi dacă nu cumva şi Chopin ar fi uimit de graţia interpretării.
Parfumul romantic şi tactul liniştit şi tandru te învăluie de la începutul albumului. Berceuse (fr. cântec de leagăn) în re bemol major, op. 57 în măsură de 6/8 şi Barcarole (it. barcă) în fa diez major, op. 60 în măsură de 12/8 sunt mici bijuterii interpretative. Trilurile în terze, acordurile ample precum şi octavele de la mâna stângă introduc mai ales în barcarole o sonoritate amplă şi momente orchestrale intense. Finalul înfloreşte într-o explozie de sunete disonant cromatică, care se stinge treptat. E ca un foc de artificii, care după ce au încântat cerul cu arabescuri de lumină, redau nopţii liniştea întunericului.
Cele două Scherzo în tonalităţi minore, op. 20 şi 31 sunt piese de o mare expresivitate. Contrar denumirii (it. glumă), avem senzaţia unei ironii tăioase şi lugubre. Chopin râdea probabil când compunea aceste piese însă era un râs amar şi de o tristeţe deznădăjduită, asemeni unui bufon de curte ce face haz de comedia umană interminabilă. Scherzo nr. 1 în si minor, supranumit şi "Banchetul infernal" e presărat de agitaţii frenetice. Degetele lui Sam aleargă înfrigurate într-o parte şi într-alta căutând parcă o ieşire dintr-un labirint întortocheat. Tema a doua introduce o oarecare linişte, dar care spre final e destrămată de dramatismul şi acordurile dezlânate ale celei dintâi, ce revine inevitabil tulburând atmosfera. Scherzo nr. 2 în si bemol minor debutează cu celebrele triolete misterioase, pe care Sam Haywood le execută cu o lejeritate şi o fineţe remarcabile. Piesa se dezvoltă într-o mare diversitate cromatică în jurul unei teme centrale melancolice şi abundă de contraste sumbre şi replici lirice şi vesele.
Nocturna nr. 2 în re bemol major, op. 27 e poate cea care aminteşte cel mai bine de influenţa compozitorului irlandez John Field asupra lui Chopin şi care atestă inovaţiile aduse de Chopin acestui gen muzical. Construită din două strofe, piesa se dezvoltă în jurul aceleaşi teme repetate în variaţii din ce în ce mai ample şi mai complexe în măsura de 6/8. Sam Haywood redă cu mare siguranţă şi fineţe expresivitatea impresionantă la care Chopin a adus acest gen muzical, care în acea perioadă devenise decadent sentimental, dacă nu chiar un "kitsch". Sub degetele vrăjite ale lui Sam pianul lui Chopin vibrează în ritmuri binecunoscute şi totodată redescoperite de o mână de maestru.
Poloneza nr. 6 în la bemol major, op. 53 supranumită şi "Eroica" încoronează incursiunea istorică propusă de Sam Haywood. Capodopera chopiniană în cel mai înalt grad, piesa impune mari eforturi de execuţie şi cere o virtuozitate impecabilă. Sam Haywood reuneşte ambele virtuţi într-o interpretare demnă de o arheologie muzicală profesionistă. Pianul Pleyel răsună pe toată claviatura la trilurile delicate şi la arpegiile rapide într-un tempo ascendent şi curgător.
În alegerea pieselor pianistul britanic dovedeşte o mare tenacitate. Sam Haywood abordează intenţionat piese consacrate ale compozitorului polonez. Însă calitatea instrumentului istoric şi performanţa interpretării sale dau măsura adevărată a geniului lui Chopin. Cruciada culturii îl prezintă pe acest magician de sunete cu vocaţie de arheolog alături de operele genialului Chopin la Bucureşti, pe 26 septembrie 2010, la Ateneul Român. O întrevedere care mijloceşte experienţa unică cu instrumentul istoric al lui Chopin. Albumul poate fi cumpărat imediat după concert la preţul de 50 RON sau online la www.samhaywood.com la preţul de 10 £ (+ 2 £ pentru taxele poştale de trimitere în România).