Exit rapid - Mar Nero

S-a vorbit mult despre implicaţiile sociale şi politice din Mar Nero, în regia lui Federico Bondi, după vizionare, la avanpremiera filmului organizată de Revista Tabu şi Parada Film, unde am povestit apoi cu Ada Solomon şi Dorotheea Petre, actriţa din rolul principal. Şi asta pentru că scenariul spune, în mare parte, despre relaţia dintre o bătrână italiancă, Gemma, văduvă, neglijată de fiul ei şi o româncă emigrantă, Angela, care o îngrijeşte, cea care şi-a lăsat soţul în România şi a venit în Italia cu speranţa că va reuşi să adune bani pentru copilul la care visează. Filmul are câteva trimiteri explicite în sensul acestei direcţii: de la intrarea României în Europa (acţiunea filmului se petrece între sfârşitul lui 2006 şi începutul lui 2007, momentul aderării) la atitudinea discriminatoare faţă de Angela a vecinei Gemmei, la frânturile din viaţa comunităţii de emigranţi români care trăiesc în Florenţa sau la situaţia familială a Angelei în România.

Pentru mine însă, în Mar Nero, cele mai importante sunt relaţiile dintre personaje. Şi ascultându-l pe regizor vorbind la Festivalul de la Locarno, 2008 despre filmul său, înţeleg că aceasta a fost ţinta lui înainte de toate. Scenariul, pe care l-a semnat împreuna cu Ugo Chiti a plecat de la o poveste reală: bunica lui Federico Bondi chiar a fost îngrijită de o româncă pe nume Angela, iar cele două au ajuns să fie foarte apropiate, întocmai precum personajele din film.

Partea bună e că Mar Nero vorbeşte despre relaţia România-Italia şi despre emigranţii români implicit, într-un alt fel decât suntem obişnuiţi cu subiectul acesta din partea mass-media. Ada Solomon ne spunea că asta a convins-o să se implice în proiect. Ea povestea despre o reparare pe care arta o poate face după senzaţionalul sau poveştile mai degrabă unilaterale pe care le prezintă presa. Mar Nero i-a dat ocazia să continue sprijinul pentru un cinema implicat, asumat.

Partea mai puţin bună este că, din păcate, scenariul nu apucă să dezvolte suficient relaţia dintre cele două femei. Tema e aproape abandonată în partea a doua a filmului, când Angela se întoarce în România ca să lămurească relaţia cu Adrian, soţul ei. Sunt scene în care lipsesc cuvintele, momente de acumulări prin tăceri, multe relaţii ofertante, dar tensiunea este descătuşată prea repede. Relaţia dintre Gemma şi Angela ajunge destul de uşor din zona incomodă în cea a confortului şi afecţiunii. Poate pentru că se adaugă o nouă complicaţie în film legată de viaţa Angelei în România şi se caută un exit rapid la primul conflict care nu apucă să crească.

Am luat cu mine însă scenele de pe Dunăre, mersul bărcii pe apă şi expresia figurii lui Adrian, care nu scoate nici un cuvânt şi care e atât de greu de ghicit exact. Vlad Ivanov face un rol mic în film, dar foarte puternic. Este genul de personaj care-ţi lasă loc pentru foarte multe interpretări şi rămâne în acelaşi timp coerent construit pe tot parcursul filmului.